UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează EFE.
Protestele au avut loc la Roma, Milano, Torino, Napoli, Bologna şi Florenţa, sub supravegherea forţelor de ordine, care au intensificat controalele în gări şi au luat măsuri preventive pentru protejarea zonelor comerciale, de teama unor noi jafuri.

Foto: (c) Yara Nardi/REUTERS
Participanţii au denunţat în special costurile ridicate ale locuinţelor şi lipsa sprijinului pentru educaţie şi cartierele periferice. "Protestăm împotriva scumpirii vieţii şi a unui guvern care alocă bani pentru armament, dar nu pentru educaţie, pentru cartierele periferice sau pentru oamenii care au cu adevărat nevoie de ajutor", a declarat pentru EFE Davide, un student în vârstă de 23 de ani.
Cele mai tensionate momente s-au înregistrat la Bologna, în nordul ţării, unde o manifestaţie iniţial paşnică a degenerat, cu puţin înainte de ora locală 18:00, în confruntări între protestatari şi poliţie. Grupuri de manifestanţi au aruncat cu pietre şi sticle în agenţi, care au intervenit cu tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea.
La Torino, mii de persoane au pornit în marş din Piazza Castello, scandând lozinci împotriva executivului condus de Giorgia Meloni. În timpul manifestaţiei au avut loc îmbrânceli şi momente de tensiune cu forţele antirevoltă. Pe pancartele participanţilor au apărut mesaje precum "Aţi redus poporul la foame", iar un grup de manifestanţi a incendiat o fotografie de mari dimensiuni a prim-ministrului italian.
La Milano, oraşul în care s-au produs violenţele de săptămâna trecută, sute de studenţi au participat la un marş, fiind însoţiţi permanent de poliţişti antirevoltă. Centrul oraşului a rămas sub supravegherea unui dispozitiv amplu de securitate, cu aproximativ 1.400 de membri ai forţelor de ordine şi 500 de militari suplimentari din brigada de paraşutişti Folgore, trimişi de guvern.

Foto: (c) Yara Nardi/REUTERS
La Roma, o manifestaţie împotriva războiului s-a desfăşurat paşnic, pornind din Piazza della Repubblica spre Forurile Imperiale. Ulterior, sute de tineri şi studenţi s-au adunat spontan în apropierea Colosseumului, sub supravegherea unui dispozitiv de securitate consolidat.
Înaintea manifestaţiilor, poliţia italiană a identificat în capitală peste 200 de tineri şi a dus 63 dintre ei la secţii de poliţie, după ce a confiscat cagule, măşti, spray-uri şi materiale de camuflaj.
Protestele au fost organizate pe fondul nemulţumirilor legate de scumpirea vieţii, accesul dificil la locuinţe şi alocarea fondurilor publice pentru apărare, în detrimentul unor domenii precum educaţia şi sprijinul acordat comunităţilor vulnerabile.
Tot sâmbătă, ministrul italian de interne, Matteo Piantedosi, a anunţat arestarea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, suspectat că ar fi creat "Mişcarea 17 Octombrie", un colectiv anonim apărut după revoltele de la Milano, care acumulase peste 40.000 de urmăritori pe Instagram.
Potrivit ministrului, suspectul este jurnalist şi activist asociat cercurilor pro-palestiniene, fiind considerat presupusul iniţiator al platformei. Piantedosi a anunţat arestarea pe reţeaua de socializare X.
Colectivul promovase o strategie flexibilă de organizare a manifestaţiilor, sub sloganul "Be water" ("Fii apă"), prin care locaţiile exacte ale marşurilor urmau să fie comunicate pe Telegram cu numai 30 de minute înainte de începerea acestora, pentru a evita dispozitivele de securitate. Cu toate acestea, indicaţiile privind locurile de desfăşurare nu au mai fost publicate.
Autorităţile au consolidat măsurile de securitate după confruntările şi jafurile de sâmbăta trecută din Milano, care au determinat intensificarea supravegherii în mai multe oraşe italiene, de teama repetării unor episoade violente. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Traversarea clandestină a Canalului Mânecii: 89 de persoane au fost salvate dintr-un naufragiu
O persoană este ''posibil dată dispărută'' și alte 89 au fost salvate, sâmbătă seară, după naufragiul unei ambarcațiuni ce încerca să ajungă clandestin în Anglia, a anunțat duminică Prefectura maritimă a Canalului Mânecii și Mării Nordului (Premar), potrivit AFP. Acest naufragiu a survenit într-o zi cu numeroase &i
Mii de portughezi au protestat împotriva crizei locuințelor
Mii de persoane au mărșăluit sâmbătă pe străzile Lisabonei și ale altor aproximativ treizeci de orașe din Portugalia pentru a protesta împotriva crizei locuințelor, care a devenit un subiect major de dezbatere publică în ultimele săptămâni, relatează AFP. 'Scădeți chiriile, creșteți salariile', au scandat manife
SUA: Zborurile s-au reluat, cu perturbări, după ce autoritățile au ridicat interdicția de decolare la nivel național
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa. Se preconizează
VIDEO Un portcontainer și o navă de croazieră, în coliziune în New Orleans
Un portcontainer a intrat în coliziune cu o navă de croazieră amarată la un chei al portului New Orleans, pe Mississippi, au relatat media americane vineri, citate de AFP. Potrivit canalului de televiziune local WDSU, la bordul navei cu zbaturi a companiei American Cruise Lines se aflau 129 de pasageri, fără a-i socoti și pe membrii echi
Fratele unui puternic șef de cartel mexican, condamnat la 22 ani de închisoare în SUA
Narcotraficantul mexican Antonio Oseguera Cervantes - fratele șefului defunct al cartelului mexican Jalisco Nueva Generacion (CJNG) supranumit 'El Mencho' - a fost condamnat la 22 de ani și jumătate închisoare în SUA, a anunțat vineri Ministerul american al Justiției, citat de AFP. În vârstă de 67 de ani și cuno
Papa Leon al XIV-lea afirmă că este pe cale să 'depășească' problemele sale de sănătate
Papa Leon al XIV-lea a afirmat vineri, în Peru, că este pe cale să 'depășească' problemele sale de sănătate, la doar câteva săptămâni după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale din cauza unui cancer pulmonar, cu ocazia întoarcerii sale în fosta sa dieceză din orașul Chiclayo, informează AFP. 'V
Papa Leon al XIV-lea, întâmpinat de o mulțime uriașă în Chiclayo, orașul din Peru în care a fost episcop
Numeroși oameni s-au reunit vineri și au format o mulțime uriașă de credincioși la periferia orașului Chiclayo, situat în nordul statului Peru, pentru a asista la evenimentul central al turneului de 12 zile al papei Leon al XIV-lea în America de Sud: o liturghie în aer liber alături de oamenii care l-au cunoscut în calitate de episcop al lor t
Un oraș din Peru speră că papa Leon al XIV-lea va recunoaște un miracol vechi de patru secole
În contextul revenirii papei Leon al XIV-lea, vineri, în orașul Chiclayo, Peru, unde în trecut a slujit drept episcop, rezidenții unui oraș din apropiere speră că suveranul pontif va promova o cauză pe care a mai susținut-o în trecut: recunoașterea de către Vatican a unui miracol euharistic despre care se crede că s-ar fi întâmplat
Ebola/ONU salută progresele înregistrate în lupta împotriva virusului și declară insecuritatea cea mai mare provocare
Oficialii ONU din domeniul sanitar au salutat progresele înregistrate în lupta împotriva virusului Ebola, vineri, la șase luni de la momentul la care epidemia actuală din Republica Democratică Congo (RDC) a stârnit pentru prima dată îngrijorare la nivel mondial, însă au avertizat că boala continuă să se răspândească în zone mai
Hackeri nord-coreeni au furat peste 400 de milioane de dolari în criptomonede în ultimele 18 luni, potrivit FBI
Biroul Federal de Investigații al SUA (FBI) a semnalat joi că un grup de hackeri asociat statului nord-coreean a furat peste 400 de milioane de dolari în criptomonede în ultimele 18 luni, printr-un sistem de fraudă care folosește imagini de pe camerele web înregistrate în secret, relatează agenția EFE. 'Actorii cibernetici nord-core
Sute de arestări în urma unei ample operațiuni a poliției la nivel internațional împotriva 'dark web'
Forțele de poliție din mai multe țări au arestat 354 de persoane și au confiscat cantități mari de droguri, arme de foc și bani în cadrul unei ample operațiuni internaționale care a vizat utilizatorii de 'dark web', au declarat joi oficiali americani și europeni, relatează vineri AFP. Europol, agenția europeană a poliției, a coordonat o o
Cererea de cetățenie a papei Leon al XIV-lea, declarată obiect de patrimoniu cultural în Peru
Cererea scrisă de mână de papa Leon al XIV-lea pentru obținerea cetățeniei peruane a fost declarată obiect de patrimoniu cultural național cu prilejul vizitei suveranului pontif în această țară pe care o consideră a doua lui casă, informează DPA. Ministerul Culturii din Peru a anunțat această decizie în timp ce milioane de persoane s-
Aflat în Peru, Papa Leon al XIV-lea a vorbit despre repararea abuzurilor comise de clerici și a denunțat macismul
Joi, în a doua zi a vizitei sale în Peru, Papa Leon al XIV-lea a cerut ''reparații'' pentru ''abuzurile'' comise în Biserică și a denunțat persistența unei ''mentalități maciste'' în societate, precum și violența împotriva femeilor, transmite AFP. Suveranul pontif, c
Mulțimi de oameni au umplut străzile din Lima cu ocazia revenirii emoționante a papei Leon al XIV-lea în Peru
Mulțimi uriașe de oameni au invadat străzile din Lima joi, în timp ce papa Leon al XIV-lea, primul cetățean peruan care a ajuns la conducerea Bisericii Catolice, a început cea de-a doua zi a unei vizite emoționante în această țară, un eveniment care a doborât deja recorduri în ceea ce privește numărul de participanți, informează Reuters.
Bilanțul victimelor în urma prăbușirii unui imobil la New York a crescut la opt morți (primarul Mamdani)
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters. Cel puțin 17 persoane, între care trei pompieri, au fost rănite, a spus el, în timp ce operațiunile de căutare continuă











