Israel-Hamas Premierul australian afirmă că explicaţiile Israelului privind moartea lucrătorilor umanitari în Gaza sunt nesatisfăcătoare
Israelul încă nu a oferit o explicaţie satisfăcătoare pentru moartea a şapte lucrători umanitari săptămâna trecută în Fâşia Gaza, printre care un cetăţean australian, a afirmat luni premierul Australiei, Anthony Albanese, potrivit Reuters. Israelul a declarat vineri că soldaţi de-ai săi au crezut în mod eronat că
#Ucraina susţine că nu e implicată în atacul cu drone asupra centralei atomice de la Zaporojie
Ucraina a respins duminică acuzaţia Rusiei privind un atac cu drone asupra centralei atomice de la Zaporojie, transmite Xinhua. Serviciul de presă
Pactul european privind migraţia şi azilul a intrat în linie dreaptă
Reforma amplă a politicii europene privind migraţia, care înăspreşte controlul asupra sosirii migranţilor în Uniunea Europeană şi prevede un sistem de solidaritate între statele membre în primirea solicitanţilor de azil, este supusă miercuri votului final al eurodeputaţilor, notează luni AFP. Parlamentul European se va
Coreea de Sud a plasat pe orbită al doilea său satelit militar spion
Coreea de Sud a anunţat luni că a plasat pe orbită un al doilea satelit militar spion, într-un context de intensificare a cursei spaţiale cu vecinul său nord-coreean, informează AFP. Acest satelit, fabricat pe teritoriul naţional şi transportat de o rachetă Falcon 9 a companiei Space X, a stabilit o comunicare cu o staţie terestră î
Germania este chemată la CIJ, acuzată de Nicaragua că facilitează ''comiterea unui genocid'' în Gaza
Germania este chemată începând de luni în faţa celei mai înalte instanţe a ONU pentru a răspunde la acuzaţiile aduse de Nicaragua de a fi "facilitat comiterea unui genocid" împotriva palestinienilor, prin sprijinul său militar şi politic pentru Israel, relatează AFP. Managua a intentat o acţiune în
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a ajuns în China
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit luni în China, au anunţat serviciile sale, pentru o vizită oficială vizând întărirea legăturilor cu Beijingul, partener diplomatic şi economic cheie al Moscovei, notează AFP. Ministerul rus de Externe a anunţat pe reţeaua X că Serghei Lavrov a aterizat la Beijing.
''Progrese semnificative'' în negocierile asupra unui armistiţiu în Gaza (media egipteană)
Negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas fac "progrese semnificative", a informat luni media egipteană pro-guvernamentală Al-Qahera News, relatează AFP. O sursă egipteană de rang înalt citată de media, apropiată serviciilor de securitate egiptene, a raportat "progrese se
Fâşia Gaza: Australia numeşte un consilier pentru a ancheta asupra morţii lucrătorilor umanitari
Australia a numit luni un fost şef militar pentru a ancheta împreună cu Israelul moartea în Fâşia Gaza a şapte lucrători umanitari, printre care o australiană, astfel încât toţi cei responsabili pentru aceste lovituri să fie "traşi la răspundere", notează AFP. Lalzawmi "Zomi" Frankcom, o australiană de
Brazilia: Deschiderea unei anchete împotriva lui Elon Musk după atacuri contra unui judecător
Un judecător al Curţii Supreme din Brazilia a dispus duminică deschiderea unei anchete împotriva lui Elon Musk, proprietarul platformei X (fostă Twitter), care l-a acuzat de "cenzură" şi i-a cerut demisia pe această reţea socială, scrie AFP. Într-o hotărâre judiciară consultată de AFP, magistratul Alexandre de Morae
Polonia: Coaliţia pro-europeană îşi confirmă ponderea politică la alegerile locale
Tabăra pro-europeană la putere a reuşit să îşi menţină duminică ponderea politică după alegerile locale, primul test naţional de la alegerile legislative din octombrie, în pofida victoriei proporţionale a naţionaliştilor populişti, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, scrie AFP. Potrivit sondajului institutului IPSOS, partid
Omanul îndeamnă la detensionarea regiunii cu prilejul vizitei şefului diplomaţiei iraniene
Ministrul de Externe al Omanului, Sayyid Badr Al-Busaidi, a lansat duminică, în cursul unei întâlniri cu omologul său iranian, Hossein Amir-Abdollahian, care a început un turneu regional la Muscat, un apel la detensionarea regiunii, scrie AFP. Această vizită a şefului diplomaţiei de la Teheran are loc într-un cont
După şase luni de război, armata israeliană "pregăteşte" o ofensivă la Rafah
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a anunţat duminica aceasta că armata pregăteşte o operaţiune militară asupra oraşului Rafah unde sunt înghesuiţi circa 1,5 milioane de palestinieni, în pofida temerilor comunităţii internaţionale, în a şaptea lună a războiului împotriva Hamas, notează AFP. Acest anunţ a fos
Trei răniţi în urma atacurilor ucrainene cu drone asupra centralei nucleare Zaporojie, potrivit Rosatom
Corporaţia de energie atomică a Rusiei, Rosatom, a acuzat duminică armata ucraineană că a lansat o serie de atacuri fără precedent împotriva centralei nucleare Zapor
Criză între Quito şi Ciudad de Mexico: Diplomaţii mexicani au părăsit Ecuadorul
Personalul diplomatic mexican de la Quito a părăsit duminică Ecuadorul, la două zile după raidul poliţei locale în incinta ambasadei Mexicului, care a provocat condamnări internaţionale şi ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două state, transmite AFP. 'Personalul nostru diplomatic lasă totul în urma sa în Ecuador ş
Armata israeliană anunţă 'o nouă fază' pentru a se pregăti pentru 'războiul' la frontiera cu Liban
Armata israeliană a afirmat, duminică, că a încheiat o 'nouă fază' în pregătirea 'războiului' la frontiera cu Libanul, unde schimburile de tiruri cu Hezbollah se intensifică, transmite AFP. Într-un comunicat publicat pe site-ul său şi intitulat 'Pregătirea tranziţiei de la apărare la atac', armata afir


.jpg)








