Israel-Hamas/ O asociaţie a familiilor ostaticilor din Gaza îl acuză pe Benjamin Netanyahu de sabotaj
Forumul Familiilor Ostaticilor, o asociaţie israeliană ce reprezintă rudele persoanelor aflate în captivitate în Gaza, a denunţat joi ceea ce a numit ''sabotarea'' eforturilor pentru eliberarea celor dragi, arătând cu degetul spre premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP.
''Această manieră de a tărăgăna lucrurile este un sabotaj deliberat contra negocierilor menite să ni-i aducă înapoi pe cei dragi. Acest fapt pune în pericol negocierile şi dovedeşte un grav eşec moral'', a scris Forumul Familiilor Ostaticilor într-un comunicat, cu referire la tratativele indirecte între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas.
Discuţiile pentru o încetare a focului însoţită de o eliberare de ostatici, prevăzute pentru joi în Qatar şi implicând Israelul, au fost amânate pentru săptămâna viitoare, potrivit unei surse apropiate acestui dosar care nu a precizat motivul amânării.
Conflictul dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, intrat joi în a 293-a zi, a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie anul trecut de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când 1.197 de persoane au fost ucise, în cea mai mare parte civili. Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi şi duse în Fâşia Gaza.
Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră amplă, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat, până joi la prânz, cu 39.175 de morţi (dintre care 30 în ultimele 24 de ore) şi 90.403 de răniţi în rândul palestinienilor.
Dintre cele 251 de persoane răpite în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, 111 încă sunt captive în Gaza. Armata israeliană a declarat că 39 din aceşti 111 ostatici ar fi deja decedaţi.
Qatar, Egipt şi SUA depun de mai multe luni eforturi discrete pentru a negocia o încetare a focului în războiul dintre Israel şi Hamas, însoţită de o eliberare de ostatici aflaţi în Fâşia Gaza şi de deţinuţi palestinieni din penitenciare israeliene.
Cuvântul ''acord'' nu a fost pronunţat nici măcar o singură dată de premierul israelian Netanyahu în discursul său de 50 de minute prezentat în Congresul SUA, la Washington, unde reprezentanţii familiilor ostaticilor au cerut o ''întâlnire urgentă'' cu negociatorii israelieni. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Melania Trump a mediat o încetare a focului între Rusia și Ucraina la Oleșki de pe 29 octombrie, anunță Casa Albă
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a obținut o încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî - controlat de Rusia - care va intra în vigoare pe 29 octombrie, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters. Locuitorii acestui oraș din regiunea Herson, sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse din
Premierul Andy Burnham îi îndeamnă pe britanici să se pregătească pentru situații de urgență
Britanicii trebuie să se pregătească pentru situații de urgență, a îndemnat vineri premierul Andy Burnham, care a prezidat o reuniune dedicată eficientizării luptei împotriva incendiilor forestiere, relatează AFP. Guvernul Regatului Unit a lansat o campanie națională numită 'Fii gata', prin care le cere oamenilor să se echi
Summitul UE-Balcanii de Vest va avea loc pe 25 noiembrie la Bruxelles
Liderii Uniunii Europene (UE) și ai statelor din Balcanii de Vest se vor reuni pe 25 noiembrie la Bruxelles, în cadrul unui summit care va evidenția importanța strategică a relațiilor dintre UE și regiune, a anunțat vineri Consiliul European într-un comunicat, relatează Hina. UE va fi reprezentată la summit de președintele Consiliului Europ
Netanyahu anunță o operațiune de amploare în Cisiordania ocupată după un atac la Hebron
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri că armata israeliană va lansa o operațiune de mare anvergură, care va include evacuări de locuitori palestinieni, ca răspuns la atacul împotriva unor israelieni la Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP. În cartierul de unde provin cei doi atacatori -
Forțele aeriene franceze și britanice au desfășurat, pentru prima dată, un exercițiu nuclear comun
Avioane de vânătoare britanice au participat marți seară, pentru prima oară, la un exercițiu nuclear alături de avioane Rafale franceze, au anunțat vineri cele două ministere ale Apărării, într-un comunicat comun, transmite AFP. 'După ce au decolat de la baza aeriană Saint-Dizier, din nord-estul Franței, avioanele Rafale franceze, escor
Kremlinul neagă că summitul dintre Putin, Trump și Xi ar putea fi o 'nouă Ialta'
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat vineri că apropiatul summit între președinții Rusiei, Vladimir Putin, SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, ar reprezenta o 'nouă Ialta', referindu-se la summitul din 1945, în cadrul căruia Iosif Stalin, Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill au convenit asupra noii ordini g
Prințul regent Alois de Liechtenstein își exercită dreptul de veto împotriva legalizării avortului
Prințul moștenitor Alois, regentul Liechtensteinului, și-a exercitat dreptul de veto împotriva legalizării avortului, informează vineri AFP. Parlamentul din Vaduz a votat luna trecută pentru dezincriminarea întreruperilor de sarcină din alte motive decât cele excepționale - periclitarea vieții mamei sau sarcina rezultată &ici
Statele Unite: Un institut de sondaje fals, expus înaintea alegerilor de la mijloc de mandat
Un institut de sondaje autoproclamat, ale cărui date au fost utilizate de mai multe echipe de campanie și instituții media din Statele Unite, a recunoscut că și-a manipulat studiile, al doilea scandal de acest gen în perioada premergătoare alegerilor de la mijloc de mandat, relatează AFP. În urma unei anchete realizate de agregator
Franța/manifestări: Stânga radicală critică măsurile adoptate de guvern
Partidul Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală) a calificat vineri drept o ''evitare autoritară a problemelor'' măsurile luate de guvern după violențele și jafurile produse pe 17 octombrie în Franța, precum interzicerea manifestațiilor sau impunerea restricțiilor de circulație, și i-a îndemnat pe francezi să participe în mod
Limitările Starshield ''observate'' în continuare, în pofida anunțului lui Donald Trump de restabilire a serviciului
Kievul a afirmat vineri că unele restricții afectează în continuare sistemul de comunicații militare prin satelit Starshield al companiei SpaceX, în pofida anunțului făcut cu o zi în urmă de președintele american Donald Trump, potrivit căruia Elon Musk a restabilit accesul la rețea pentru forțele ucrainene, relatează AFP.
Premierul Netanyahu ordonă armatei israeliene să pregătească izolarea completă a Cisiordaniei
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat vineri armatei să pregătească izolarea completă a Cisiordaniei ocupate, unde cinci oameni au fost răniți în urma unui atac armat, transmite AFP. Vineri dimineața, doi atacatori îmbrăcați în negru, unul înarmat cu un pistol-mitralieră, iar celălalt cu un pistol semiautomat
Italia: Ultimele blocaje rutiere instituite ca protest față de creșterile de prețuri la combustibil au fost eliminate în Campania
Ultimele blocaje rutiere instituite de camionagii și fermieri pe șoselele din Campania, în sudul Italiei, ca formă de protest față de creșterea vertiginoasă a prețurilor la combustibil au fost eliminate în cursul nopții, informează vineri agenția italiană de presă ANSA. Blocajele au făcut parte dintr-o serie de proteste care au avu
Grăniceri ucraineni, reținuți în Republica Moldova pentru trecerea ilegală a graniței/ Ambasadorul Ucrainei cere investigarea incidentelor
Ucraina respectă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova, iar recentele incidente în care grăniceri ucraineni au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, traversând râul Nistru, trebuie investigate de autoritățile competente, a declarat joi Paun Rohovei, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, în cadrul emisiunii &
Polonia estimează la 3,8 miliarde de euro costul unei baze permanente a SUA pe teritoriul său
Vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul polonez al apărării, a estimat vineri că găzduirea unei baze militare americane permanente pe teritoriul Poloniei, cu un efectiv de 5.000 de soldați și în jur de 20.000 de persoane în plus, inclusiv membri ai familiilor și angajați, ar fi de peste 3,8 miliarde de euro, relatează EFE.
Coreea de Sud: Primarul capitalei Seul a fost achitat în apel pentru finanțare ilegală a campaniei electorale
Curtea de apel din Seul l-a achitat vineri pe Oh Se Hoon, primarul capitalei sud-coreene, care fusese condamnat în primă instanță în iulie pentru finanțare ilegală a campaniei electorale, scrie AFP. Oh Se Hoon a fost ales pentru prima dată la conducerea capitalei Seul în 2006 și a câștigat în iunie un al cincilea












