logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Casa Albă neagă existenţa unui plan pentru a ascunde starea de sănătate a lui Biden

Image

Casa Albă a respins miercuri teoriile conform cărora există un plan pentru a ascunde o posibilă deteriorare a stării de sănătate a preşedintelui american Joe Biden, care a decis recent să renunţe să mai candideze pentru un nou mandat, la scrutinul prezidenţial din 5 noiembrie, informează EFE.

"Nu este o muşamalizare. Ştiu că aceasta este povestea pe care doriţi să o auziţi, dar nu este", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, la o conferinţă de presă.

Postul de televiziune conservator Fox News a promovat teoria conform căreia administraţia a ascuns declinul lui Biden, care la 81 de ani este cel mai în vârstă preşedinte din istoria SUA.

Cu toate acestea, nu doar Fox News a abordat această problemă. New York Magazine a publicat mai multe articole în ultimele luni despre deteriorarea stării de sănătate a preşedintelui, inclusiv unul la începutul lunii iulie intitulat "Conspiraţia tăcerii pentru a-l proteja pe Joe Biden".

La rândul său, The New York Times a publicat un articol la începutul lunii în care afirma că mai mulţi oficiali, precum şi alte persoane care au vorbit cu Biden în privat, au observat că acesta părea din ce în ce mai confuz şi chiar pierdea firul conversaţiilor.

Îndoielile cu privire la vârsta şi capacitatea lui Biden s-au intensificat după prestaţia sa slabă în dezbaterea din 27 iunie împotriva fostului preşedinte Donald Trump (2017-2021), unde a părut îmbătrânit, a avut vocea răguşită şi a întâmpinat dificultăţi la terminarea unor fraze.

După acea dezbatere, a avut loc o rebeliune în cadrul Partidului Democrat, zeci de membri ai Congresului îndemnându-l pe Biden să pună capăt campaniei de realegere, lucru pe care preşedintele l-a făcut în cele din urmă duminică, oferindu-şi totodată sprijinul vicepreşedintei sale Kamala Harris. Între timp, Harris a adunat deja matematic sprijinul necesar pentru ca delegaţii democraţi să o desemneze oficial drept candidată la preşedinţie.

Totodată, Casa Albă a calificat miercuri drept "ridicole" apelurile unor republicani care au cerut ca Biden să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte.

"Credem că orice sugestie de acest fel este ridicolă", a subliniat Karine Jean-Pierre.

Republicanii au profitat de prestaţia slabă a lui Biden în dezbaterea din 27 iunie pentru a-l critica şi a pune la îndoială capacitatea sa fizică şi mentală de a guverna.

Imediat după ce Biden a anunţat că nu mai candidează pentru un nou mandat, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, l-a îndemnat într-un comunicat să-şi dea demisia.

"Dacă Joe Biden nu este apt să candideze la funcţia de preşedinte, el nu este apt nici pentru a sluji ca preşedinte. El trebuie să demisioneze imediat din funcţie. Data de 5 noiembrie este mult prea departe", a insistat Johnson.

Alte personalităţi proeminente din Partidul Republican, cum ar fi liderul majorităţii în Camera Reprezentanţilor, Steve Scalise, şi parlamentara Elise Stefanik, numărul trei al republicanilor în aceeaşi cameră, i-au cerut, de asemenea, lui Biden să demisioneze.

În schimb, liderul minorităţii republicane din Senatul SUA, Mitch McConnell, care, la 82 de ani, este cu un an mai în vârstă decât Biden, nu i-a cerut preşedintelui Biden acest lucru. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 23-10-2026 13:16

Limitările Starshield ''observate'' în continuare, în pofida anunțului lui Donald Trump de restabilire a serviciului

Kievul a afirmat vineri că unele restricții afectează în continuare sistemul de comunicații militare prin satelit Starshield al companiei SpaceX, în pofida anunțului făcut cu o zi în urmă de președintele american Donald Trump, potrivit căruia Elon Musk a restabilit accesul la rețea pentru forțele ucrainene, relatează AFP. 

Politic Ex 23-10-2026 13:15

Premierul Netanyahu ordonă armatei israeliene să pregătească izolarea completă a Cisiordaniei

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat vineri armatei să pregătească izolarea completă a Cisiordaniei ocupate, unde cinci oameni au fost răniți în urma unui atac armat, transmite AFP. Vineri dimineața, doi atacatori îmbrăcați în negru, unul înarmat cu un pistol-mitralieră, iar celălalt cu un pistol semiautomat

Politic Ex 23-10-2026 12:57

Italia: Ultimele blocaje rutiere instituite ca protest față de creșterile de prețuri la combustibil au fost eliminate în Campania

Ultimele blocaje rutiere instituite de camionagii și fermieri pe șoselele din Campania, în sudul Italiei, ca formă de protest față de creșterea vertiginoasă a prețurilor la combustibil au fost eliminate în cursul nopții, informează vineri agenția italiană de presă ANSA. Blocajele au făcut parte dintr-o serie de proteste care au avu

Politic Ex 23-10-2026 12:44

Grăniceri ucraineni, reținuți în Republica Moldova pentru trecerea ilegală a graniței/ Ambasadorul Ucrainei cere investigarea incidentelor

Ucraina respectă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova, iar recentele incidente în care grăniceri ucraineni au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, traversând râul Nistru, trebuie investigate de autoritățile competente, a declarat joi Paun Rohovei, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, în cadrul emisiunii &

Politic Ex 23-10-2026 12:24

Polonia estimează la 3,8 miliarde de euro costul unei baze permanente a SUA pe teritoriul său

Vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul polonez al apărării, a estimat vineri că găzduirea unei baze militare americane permanente pe teritoriul Poloniei, cu un efectiv de 5.000 de soldați și în jur de 20.000 de persoane în plus, inclusiv membri ai familiilor și angajați, ar fi de peste 3,8 miliarde de euro, relatează EFE.

Politic Ex 23-10-2026 12:07

Coreea de Sud: Primarul capitalei Seul a fost achitat în apel pentru finanțare ilegală a campaniei electorale

Curtea de apel din Seul l-a achitat vineri pe Oh Se Hoon, primarul capitalei sud-coreene, care fusese condamnat în primă instanță în iulie pentru finanțare ilegală a campaniei electorale, scrie AFP. Oh Se Hoon a fost ales pentru prima dată la conducerea capitalei Seul în 2006 și a câștigat în iunie un al cincilea

Politic Ex 23-10-2026 12:06

Emiratele Arabe Unite: O scurgere de petrol a afectat plajele în apropiere de strâmtoarea Ormuz

Emiratele Arabe Unite au raportat vineri o scurgere de petrol de-a lungul coastei, provenită de la un petrolier, pe fondul seriei de atacuri asupra unor nave în apele din Golf produse în ultimele zile, relatează AFP și Reuters. Ministerul Schimbărilor Climatice și al Mediului a precizat într-un comunicat că autoritățile emira

Politic Ex 23-10-2026 11:41

#Ucraina: O adolescentă, acuzată că a otrăvit soldați ucraineni în contul Rusiei

Poliția națională ucraineană a anunțat vineri arestarea unei adolescente de 17 ani suspectate că a otrăvit soldați ucraineni în contul Rusiei, provocând moartea a doi militari, relatează AFP. Potrivit anchetatorilor, tânăra trimitea prin poștă stupefiante, conținând ''doze letale de metadonă'' unor solda

Politic Ex 23-10-2026 11:41

Rusia critică excluderea Africii de Sud de la reuniunea G20 de la Miami și impunerea Poloniei

Excluderea Africii de Sud din G20 și impunerea participării Poloniei în acest format internațional încalcă principiile de bază ale acestui forum, a afirmat diplomatul rus Marat Berdiev, ambasador cu însărcinări speciale al Ministerului de Externe al Rusiei, relatează vineri EFE. ''Fricțiunile interne în acest fo

Politic Ex 23-10-2026 11:39

Un petrolier transportă 40.000 de tone de motorină din Rusia către New York (date de trafic maritim)

Un petrolier sub pavilion maltez, având la bord 40.000 de tone de motorină din Rusia, se îndreaptă către New York conform acordului încheiat cu Moscova de președintele american Donald Trump, arată vineri date preluate de Reuters de la LSEG, compania care operează bursa din Londra. Înțelegerea lui Trump cu omologul său r

Politic Ex 23-10-2026 11:16

Austria expulzează patru diplomați ruși din cauza unor suspiciuni de spionaj

Guvernul austriac a anunțat vineri expulzarea a patru diplomați ruși acuzați de desfășurarea unor activități de spionaj în Austria, relatează EFE și AFP. Într-un comunicat, Ministerul de Externe austriac precizează că trei diplomați de la Ambasada Rusiei din Viena au fost declarați ''personae non gratae'', conform a

Politic Ex 23-10-2026 11:13

VIDEO Ucraina a atacat un centru de date al serviciului fiscal rusesc, situat la 400 de kilometri est de Moscova

Ucraina a atacat în noaptea de joi spre vineri un centru de procesare a datelor al Serviciului Federal de Impozite (SFI) din localitatea Gorodeț, în regiunea Nijni Novgorod, la aproximativ 400 de kilometri est de Moscova, potrivit canalului ucrainean Exilenova+, transmite EFE. Potrivit publicației, instalația atacată este ''

Politic Ex 23-10-2026 11:11

Canada: Incendiul mortal de vegetație de la o bază militară a izbucnit în timpul unui exercițiu cu muniție reală

Un incendiu de vegetație care s-a propagat rapid într-o bază militară canadiană și a provocat patru morți și zeci de răniți a izbucnit în timpul unui exercițiu cu muniție reală într-un poligon pentru aruncătoare de grenade, a anunțat joi armata canadiană, transmite dpa. Incendiul a izbucnit sâmbătă la baza forțelor cana

Politic Ex 23-10-2026 10:31

Armata americană interzice prezența vehiculelor chinezești BYD la o bază aeriană strategică din Japonia

Armata americană a declarat vineri că va interzice prezența vehiculelor produse de fabricantul chinez de mașini electrice BYD la o bază aeriană din Japonia, afirmând că prezența lor reprezintă un risc de securitate, relatează Reuters. Interdicția va fi impusă începând de luni la baza aeriană Kadena de pe insula japoneză Okina

Politic Ex 23-10-2026 10:26

Ministrul german de externe avertizează că perturbarea transportului maritim poate duce la foamete

Înainte de întâlnirea programată vineri la Istanbul cu omologi ai săi din șapte țări, ministrul german de externe Johann Wadephul a cerut acțiuni concertate pentru protecția rutelor internaționale de transport maritim, transmite dpa. ''Simțim cu toții efectul atacurilor asupra rutelor de transport maritim, fie la benz