Ministrul Apărării, despre situația de la Constanța: Garda de Coastă face intervenția, suntem în comunicare tot timpul
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a declarat vineri că se află în contact permanent cu Garda de Coastă, care participă la operațiunea de căutare și salvare a echipajului unei nave aflată în dificultate la 13 mile marine travers de Constanța, în afara apelor teritoriale ale României.
Potrivit autorităților, zece membri ai echipajului au fost recuperați din apă, dintre care nouă în viață, iar o persoană a fost găsită decedată.
'În acest moment, pentru că este în afara apelor teritoriale a României, Garda de Coastă face intervenția, le mulțumesc și eu. Suntem în contact cu ei, în dialog cu ei, tot timpul în comunicare cu Garda de Coastă. Celelalte capabilități care țin de a observa, de a vedea, de a lua decizia de a angaja și eventual a lovi cinetic dronele sau alte amenințări care pot pătrunde pe teritoriul României, este decizia MApN-ului și ați văzut că lucrul acesta se întâmplă. Am avut exemple cu dronele de tip Geran 4 care au intrat pe teritoriul României și care au fost doborâte', a precizat Oprea, într-o declarație de presă.
Referitor la doborârea dronelor, ministrul a afirmat că România derulează mai multe programe de înzestrare, inclusiv prin mecanismul SAFE.
'De aceea, sigur, efortul de înzestrare este unul mare, știți foarte bine că avem foarte multe programe prin SAFE, prin finanțările din Statele Unite ale Americii și alte programe pe bugetul de stat. Sunt multe pe care le urmărim în ritm accelerat. Toate aceste capacități și capabilitățile Armatei Române sunt într-un program și le urmărim cu foarte mare atenție', a precizat Oprea.
Întrebat dacă legislația ar trebui modificată pentru a permite flotei fluviale să tragă în direcția Ucrainei, Oprea a răspuns: 'Am avut miniștri înainte care trebuiau să se ocupe de acest lucru. Dumneavoastră ați văzut ceva? Este a doua zi de mandat și deja am început să mă ocup de legislație'.
El a menționat că sunt necesare schimbări în mai multe domenii, inclusiv în cariera militară și în aplicarea legislației privind voluntarii.
'Pentru că ați văzut că lucrurile nu au funcționat cum trebuie. Întotdeauna avem orizont de timp. O să fac declarații de presă pe acest subiect cu termene foarte clare. Am experiența aceasta, sunt senator din 2012, am fost și la Secretariatul General al Guvernului, m-am ocupat de avizare. Din această perspectivă a calității documentelor și a procesului de avizare, aici sigur sper că pot ajuta și eu. (...) Au fost miniștri înaintea mea care ar fi putut să facă această lege. Voi avea discuția cu colegii mei, care sunt specialiști pe acest domeniu și vă voi răspunde foarte repede. Este una dintre teme', a completat Oprea.
Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un 'eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina'.
Autoritățile intervin vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată.
Potrivit Autorității Navale Române (ANR), o amplă operațiune de căutare și salvare se desfășoară în acest moment în Marea Neagră.
Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a fost alertat vineri, în jurul orei 10:00, cu privire la nava 'Khoryv', aflată în dificultate în afara apelor teritoriale ale României, la o distanță de 13 mile marine travers de Constanța.
La bordul navei se află un echipaj format din 13 membri: 10 cetățeni ucraineni și 3 cetățeni azeri.
Până în acest moment, navele de intervenție au reușit să recupereze din apă nouă persoane în viață și un corp neînsuflețit. Echipele de salvare continuă operațiunile de căutare pentru identificarea și salvarea celorlalți trei membri ai echipajului. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Dragoș Anastasiu: România nu este în prăpastie, ea duce lipsă de oameni care chiar se implică
Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a spus, vineri, la Sinaia, că România nu este în prăpastie și nici nu duce lipsă de oameni care guvernează, ci duce lipsă de oameni care chiar se implică. 'România nu este în prăpastie! Dacă ne uităm la ultimii 35 de ani, putem să fim mândri de unde a ajuns această țară. Sigur, se putea mult
VIDEO REPORTAJ/Vrancea: Peste 100 de iubitori de animale au protestat împotriva redeschiderii adăpostului de câini de la Suraia și au cerut explicații autorităților
Peste 100 de iubitori de animale și reprezentanți ai unor organizații pentru protecția animalelor, unii veniți din alte județe sau chiar din Germania, au protestat, vineri, la Focșani și Suraia, față de redeschiderea adăpostului privat de câini închis în februarie în contextul unei anchete penale privind uciderea fără drept și schingiuirea animalelor.
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
Ziua Armatei Române, marcată duminică prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezent
VIDEO Incident pe mare/Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei, aduși în Portul Constanța
Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei 'Khoryv' au fost aduși în Portul Constanța cu o navă de salvare și sunt preluați de echipajele de pe ambulanțe SMURD și de polițiști
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Floreasca
O piață volantă va fi organizată, de vineri până duminică, pe Calea Floreasca, în fața Parcului Automatica, de unde cei interesați pot achiziționa produse de sezon direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că pot fi cumpărate fructe și legume proaspete, brânzeturi proaspete și maturate,
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Bihor/Oenologul Dorin Popa: Ziua Mondială a Șampaniei celebrează un simbol al sărbătorii și eleganței, o expresie a bucuriei de a trăi
Șampania nu este doar o băutură asociată sărbătorilor și momentelor speciale, ci un reper al eleganței, al culturii vinului și al rafinamentului gastronomic, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Șampaniei, degustătorul expert de vinuri Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului 'Millesime'.
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas










