Taiwanul anunţă decesul unui panda gigant oferit de China în 2008
Un panda gigant oferit Taiwanului de către China în urmă cu 14 ani, în timpul unei perioade în care relaţiile diplomatice cunoscuseră o îmbunătăţire între cele două părţi, a murit sâmbătă după ce a suferit o serie de accidente vasculare cerebrale, a anunţat grădina zoologică din Taipei, relatează AFP. Grădina zoologică a pre
Un seism cu magnitudinea 6,9 s-a produs în largul Indoneziei (USGS)
Un seism cu magnitudinea de 6,9 s-a produs vineri în largul coastei de vest a Indoneziei, a anunţat Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS), însă pentru moment nu au fost raportate pagube materiale, relatează AFP. Cutremurul a avut loc la scurt timp după ora locală 20:30 (13:30 GMT) la mică ad
Conferinţa ONU privind schimbările climatice COP27 din Egipt va fi prelungită până sâmbătă
Cea de-a 27-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice (COP27) din Egipt, ale cărei negocieri trenează în special asupra unor chestiuni legate de finanţare pentru ţările sărace, va fi prelungită până sâmbătă, a anunţat vineri preşedintele desemnat al COP27, ministrul de externe egipte
Supa de aripioare de rechin, în colimatorul COP-19
Supa de aripioare de rechin, pe care chinezii o adoră, se află în atenţia conferinţei COP-19 privind comerţul internaţional cu specii pe cale de dispariţie, care a aprobat joi, în Panama, o rezoluţie preliminară pentru a consolida protecţia rechinilor Requiem şi a rechinilor-ciocan, informează AFP. Un comitet al conferinţei Convenţ
Columbia: Ploile şi inundaţiile au făcut 271 de morţi într-un an
Cel puţin 271 de persoane au murit din noiembrie 2021 în Columbia din cauza ploilor şi inundaţiilor, iar actualul sezon ploios este cel mai puternic din ultimele patru decenii şi ar putea dura până în luna martie, potrivit unui raport oficial publicat joi, informează AFP. Precipitaţiile s-au intensificat în ultimele tre
Acord între Israel şi Iordania pentru curăţarea râului Iordan
Israelul şi Iordania au anunţat joi că au semnat un acord pentru curăţarea şi restabilirea debitului râului Iordan, care formează graniţa naturală dintre cele două ţări, al cărui nivel scade din cauza poluării şi a schimbărilor climatice, relatează AFP. O declaraţie de intenţie a fost semnată între ministrul israelian al Mediului,
Inundaţii în Australia: Peste 100 de persoane salvate de pe acoperişuri
Echipele de salvare australiene au evacuat luni peste 100 de persoane de pe acoperişuri după ce un mic oraş din estul Australiei a ajuns sub ape în urma unei viituri, au anunţat autorităţile, potrivit AFP. Precipitaţiile abundente căzute în weekend asupra unei mari părţi a statului New South Wales (est), deja afectat de ploi, au fă
SUA: Sorgul, recunoscut pentru rezistenţa la schimbările climatice, decimat de secetă
Sorgul, mult mai puţin consumator de apă comparativ cu porumbul sau soia, este adesea prezentat drept o plantă adaptată schimbărilor climatice, însă seceta care afectează regiunea Vestul Mijlociu (Midwest) din Statele Unite l-a afectat mai mult decât alte culturi importante, relatează duminică AFP. Aproape 90% din sorgul american e
Cutremur cu magnitudinea 6,9 în largul insulelor Fiji
Un cutremur cu magnitudinea 6,9 a avut loc la 399 de kilometri vest-nord-vest de Suva, capitala statului Fiji, la o adâncime de 587,2 de kilometri, a anunţat sâmbătă Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS), potrivit Reuters. Nu a existat niciun risc de tsunami în urma seismului, a precizat sistemul american de alertă
Brazilia: Defrişări record în Amazonia pentru luna octombrie
Defrişările din Amazonia braziliană au atins 904 kilometri pătraţi în octombrie, un record pentru această lună a anului, potrivit datelor oficiale publicate duminică, la mai puţin de două luni înainte de încheierea mandatului preşedintelui de extrema dreaptă Jair Bolsonaro, informează AFP. Sistemul de observare din satelit DETER, utilizat din
UPDATE Alerta de tsunami, emisă după seismul cu magnitudinea 7,3 produs în apropiere de Tonga, a fost anulată
Alerta de tsunami emisă după ce un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs vineri în apropiere de Insulele Tonga a fost anulată, informează AFP şi Reuters. "Nu mai există un risc de tsunami asociat cu acest seism", au concluzionat specialiştii de la Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC), după ce au anunţat iniţial un risc de &quo
Reprezentanţi din peste 180 de ţări se reunesc în Panama în cadrul unui summit privind speciile ameninţate
Experţi în conservarea naturii şi reprezentanţi din peste 180 de ţări se reunesc începând de luni, 14 noiembrie, în Panama pentru a revizui regulile privind comerţul cu aripioare de rechin, reptile, broaşte ţestoase şi alte specii pe cale de dispariţie sau care au fost surse de riscuri sanitare în perioada COVID, relatează vineri AFP.
Uraganul Nicole, retrogradat la nivel de furtună tropicală după ce a lovit coasta atlantică a statului Florida
Uraganul Nicole a scăzut în intensitate până la nivel de furtună tropicală după ce a atins joi coasta de est a statului american Florida, însoţit de ploi torenţiale şi vânturi puternice, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS), relatează Reuters şi AFP.
Uraganul Nicole a atins uscatul pe coasta de est a statului Florida
Uraganul Nicole a atins uscatul pe coasta de est a statului Florida, la sud de plaja Vero, a anunţat joi Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (NHC), relatează Reuters. Uraganul se afla la aproximativ 25 de kilometri nord-vest de oraşul Fort Pierce şi este însoţit de vânturi ce ating viteza
COP27: China este dispusă să contribuie la compensarea daunelor climatice
China ar fi dispusă să contribuie la un mecanism de compensare a ţărilor sărace pentru pierderile şi daunele cauzate de schimbările climatice, a anunţat trimisul său pentru climă, Xie Zhenhua, miercuri, la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP27), care se desfăşoară în aceste zile în Egipt, informează Reuters.










