Noua Zeelandă se pregăteşte pentru un nou episod de vreme rea provocat de ciclonul Gabrielle
Rezidenţii din Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, au fost avertizaţi să se pregătească pentru un nou episod de vreme rea în contextul apropierii unui ciclon care ar putea fi ''cea mai puternică furtună prognozată să se abată asupra Noii Zeelande în acest secol'', potrivit Reuters.
Avertizările vin la mai puţin de două săptămâni după ce Auckland s-a confruntat cu cantităţi istorice de precipitaţii, care au dus la moartea a patru persoane, au declanşat inundaţii extinse, alunecări de teren şi operaţiuni de curăţare care au costat sute de milioane de dolari.
Agenţia pentru situaţii de urgenţă din Auckland colaborează cu MetService, agenţia meteorologică naţională, în vederea monitorizării furtunii, care a fost denumită "ciclonul Gabrielle". Agenţia i-a sfătuit pe rezidenţi să ia legătura cu vecinii, rudele şi prietenii lor care ar putea avea nevoie de ajutor în vederea pregătirilor necesare înainte de sosirea furtunii.
Furtuna Gabrielle este localizată în Marea Coralilor, dar, potrivit prognozelor, se va deplasa spre sud către Noua Zeelandă în următoarele zile şi se va apropia luni de Insula de Nord. Meteorologii se aşteaptă ca furtuna să aducă precipitaţii intense în Insula de Nord, inclusiv în Auckland, însoţite de vânturi puternice şi valuri înalte.
Serviciul meteo WeatherWatch.co.nz a anunţat că ciclonul, care va deveni cel mai probabil un ciclon de categoria 3 în acest weekend, va atinge uscatul în intervalul duminică-marţi. Furtunile de categoria 3 sunt însoţite de vânturi cu viteze cuprinse între 119 şi 157 kilometri pe oră, care pot ajunge la rafală până la 224 de kilometri pe oră.
''Dacă prognozele curente se concretizează, aceasta va fi probabil cea mai puternică furtună care se abate asupra Noii Zeelande în acest secol - iar Auckland va fi o potenţială ţintă directă'', a precizat miercuri WeatherWatch.co.nz.
Serviciul meteo a adăugat că posibilul fenomen meteo ar fi îngrijorător chiar dacă oraşul Auckland nu s-ar fi confruntat recent cu inundaţii severe.
În general, Noua Zeelandă este afectată în fiecare an de câte un ciclon. Cu toate acestea, MetService a precizat că structura şi caracteristicile oricărui ciclon tropical se vor schimba dramatic până în momentul în care acesta atinge Noua Zeelandă, iar atunci va fi aproape sigur reclasificat ca ciclon fost-tropical.
''Reclasificarea în ciclon fost-tropical nu înseamnă neapărat că fenomenul s-a diminuat'', a mai adăugat MetService. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Un seism cu magnitudinea 7,6 s-a produs în Panama (USGS)
Un puternic seism cu magnitudinea 7,6 s-a produs vineri în apropierea coastei sudice a Panama la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), care a revizuit în jos o estimare inițială a magnitudinii la 8, potrivit Reuters. Nu au fost raportate pagube imediate în Panama, ima
O tornadă a lovit mai multe localități din Sicilia
O tornadă care s-a abătut vineri asupra orașului sicilian Marsala și a orașelor învecinate a provocat răsturnarea unor vehicule și rănirea a două persoane, un eveniment aproape fără precedent pentru această insulă din Marea Mediterană, informează Reuters. Vijelia a provocat panică în rândul rezidenților după ce a distrus o locuință și a avari
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului, cu viteze maxime ale vântului de aproape 150 km/h, a anunțat vineri Centrul Național pentru Uragane din SUA, transmite Reuters. Meteorologii preconizează că Simon va deveni un uragan periculos de categoria 4 până sâmbătă, când se așteaptă
Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA
Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de














