Climă: Pragul acordului de la Paris nu a fost atins, în pofida unei încălziri cu 1,5 grade Celsius în iulie
Temperatura medie din luna iulie a depăşit cu aproximativ 1,5 grade Celsius valorile din perioada preindustrială. Acest lucru nu înseamnă că limita cea mai ambiţioasă din Acordul de la Paris a fost atinsă, aceasta referindu-se la evoluţia climei de-a lungul deceniilor, relatează joi AFP.
"Se estimează că luna (iulie) a fost cu aproximativ 1,5 grade Celsius mai caldă comparativ cu media pentru perioada 1850-1900", a scris serviciul european Copernicus în cel mai recent buletin informativ al său, care a fost publicat săptămâna aceasta şi confirmă că iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată pe Pământ.
Nu este prima dată când acest prag este atins sau depăşit punctual.
În decembrie 2015, anul în care ţări din întreaga lume s-au unit pentru a adopta Acordul de la Paris, Pământul s-a confruntat cu temperaturi medii cu 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, timp de câteva zile. Fenomenul ciclic El Nino, care tinde să conducă la o creştere a temperaturilor, era atunci aproape de apogeul său.
Pragul a fost atins sau depăşit şi în timpul iernii sau la începutul primăverii în 2016, 2020 şi deja de la începutul anului 2023.
Următorii câţiva ani promit, de asemenea, să aducă recorduri de temperatură, sub efectul combinat al gazelor cu efect de seră generate de activităţile umane şi al fenomenului El Nino, care revine.
- Limita inferioară din Acordul de la Paris -
Acordul de la Paris, semnat în 2015, vizează menţinerea "creşterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale" şi continuarea eforturilor "de a limita creşterea temperaturii la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale", înainte ca utilizarea masivă a combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze) să încălzească şi mai mult clima.
Însă nu se poate concluziona, din episoadele recente, că această limită cea mai ambiţioasă a fost deja atinsă.
"Ar trebui subliniat faptul că limitele de 1,5 grade Celsius şi 2 grade Celsius stabilite în Acordul de la Paris sunt limite pentru temperatura medie a planetei pe perioade de 20 sau 30 de ani, care sunt de obicei folosite pentru a defini clima", reaminteşte Copernicus.
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) estimează că există o posibilitate de 66% ca temperatura medie anuală pe glob să depăşească temporar nivelurile preindustriale cu peste 1,5 grade Celsius timp de cel puţin un an între 2023 şi 2027.
"Aceasta nu înseamnă că în următorii cinci ani vom depăşi nivelul de 1,5 grade Celsius specificat în Acordul de la Paris, deoarece acest acord se referă la o încălzire pe termen lung, pe mai mulţi ani", a precizat, de asemenea, la începutul lunii iulie, Chris Hewitt, şeful serviciilor climatice din cadrul OMM.
"Cu toate acestea, este vorba despre un nou semnal de alarmă", a spus el.
- Medie pe 30 de ani -
În condiţiile în care acordul din 2015 nu oferă în sine o definiţie precisă a temperaturilor pe care le menţionează (spre exemplu perioada preindustrială de referinţă), oamenii de ştiinţă au încercat să înlăture ambiguităţile.
Într-un raport special al Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC) asupra pragului de 1,5 grade Celsius, publicat în 2018, experţii în climă reuniţi sub egida ONU au îndemnat lumea să vizeze această limită şi nu pe cea de 2 grade Celsius, pentru evitarea efectelor majore (valuri de căldură, super-uragane sau calote glaciare destabilizate).
Pentru acest raport, ei au luat drept definiţie a încălzirii o medie "pe o perioadă de 30 de ani" comparativ cu "perioada de referinţă 1850-1900".
"Perioada de 30 de ani ia în considerare efectele variabilităţii naturale care pot cauza o fluctuaţie a temperaturilor globale de la un an la altul", a notat GIEC.
În ceea ce priveşte era preindustrială, care se referă la o perioadă anterioară modificării climei prin utilizarea combustibililor fosili, oamenii de ştiinţă au ales să ia în considerare intervalul 1850-1900, "care este cea mai veche dintre perioadele ce cuprind observaţii cvasi-globale". AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.












