Japonia, afectată de ploile torenţiale generate de furtuna tropicală Mawar
Mai multe regiuni ale Japoniei au fost afectate vineri de o serie de ploi torenţiale abundente odată cu apropierea furtunii tropicale Mawar, care le-au determinat pe autorităţile nipone să recomande evacuarea a peste 1 milion de persoane, informează Reuters.
Mawar, care a deţinut statutul de "super-taifun" şi a devastat insula Guam la începutul acestei săptămâni, a slăbit între timp în intensitate şi a fost retrogradat în categoria furtunilor tropicale.
Cea mai mare parte a furtunii este aşteptată să treacă pe la sud de insula japoneză Honshu, pe măsură ce Mawar evoluează în Oceanul Pacific, însă prognozele meteorologice avertizează că există riscul ca aerul foarte umed din interiorul furtunii să alimenteze un front ploios sezonier, care ar putea să genereze ploi foarte abundente pe plan local.
Aproape 1,3 milioane de japonezi au fost sfătuiţi să îşi evacueze locuinţele, a precizat Agenţia pentru gestionarea incendiilor şi a dezastrelor naturale, iar cele mai multe dintre aceste persoane locuiesc în vestul insulei Honshu, în prefectura Wakayama.
Peste 300 de curse aeriene au fost deja anulate până vineri la prânz, precum şi 52 de curse ale unor feriboturi, a precizat Ministerul Transporturilor din Japonia. Au fost închise şi câteva linii feroviare.
Tipare meteorologice similare au cauzat inundaţii şi alunecări de teren în trecut, cel mai recent în vara anului 2018, când peste 200 de persoane au fost ucise în vestul Japoniei.
Imaginile transmise de posturile TV japoneze arată nivelurile mai multe râuri apropiindu-se de cotele lor maxime vineri la prânz, însă deocamdată nu există relatări despre inundaţii şi alunecări de teren.
Agenţia de Meteorologie a Japoniei (JMA) a emis avertizări de inundaţii şi alunecări de teren pentru regiunile vestice ale insulelor Shikoku şi Honshu, anticipând precipitaţii de 350 mm în vestul insulei Honshu în intervalul de 24 de ore care se va încheia sâmbătă dimineaţă.
În regiuni ale insulei Shikoku au căzut precipitaţii de 161,5 mm în doar trei ore, a precizat postul naţional de televiziune NHK.
Ploile torenţiale abundente din timpul verii nu reprezintă un fenomen ieşit din comun în Japonia, însă iunie este o lună neobişnuit de timpurie pentru sosirea unei furtuni de dimensiunea unui taifun în proximitatea insulelor nipone.
Joi, JMA a anunţat că Japonia a înregistrat cea mai călduroasă primăvară din istoria măsurătorilor sale meteorologice, începute în anul 1898. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cel puțin 13 morți în urma ploilor torențiale în Chile
Ploile torențiale care au cuprins Chile s-au soldat cu cel puțin 13 morți, potrivit unui nou bilanț publicat marți de guvernul țării, unde peste 60.000 de persoane rămân izolate din cauza drumurilor blocate, relatează AFP. Ploile torențiale, care au început pe 15 iulie, afectează în special regiunile nordice Coquimbo și Atacama, unde
VIDEO Franța: Un incendiu în sud-est înaintează cu 'o viteză foarte mare', 1.700 de hectare au fost afectate
Un incendiu violent care a izbucnit în urmă cu o săptămână în sud-estul Franței a devastat deja 1.700 de hectare, progresând 'cu o viteză foarte mare' pe un munte din Provence, iar aproape 400 de persoane au fost evacuate, au anunțat autoritățile, notează AFP. 'Focul este pe cale să coboare de pe muntele Gro
Pompierii spanioli înregistrează progrese împotriva unui incendiu de vegetație major de lângă Madrid
Pompierii care se luptă cu un incendiu de vegetație major, izbucnit la nord-est de capitala Spaniei, au raportat marți un prim progres semnificativ după cinci zile de intervenții, informează DPA. ''Începem să vedem lumina de la capătul tunelului'', a declarat Emiliano Garcia-Page, președintele guvernului regional din Cast
Un seism cu magnitudinea 5 s-a produs în sud-vestul Chinei; circulația trenurilor a fost oprită
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 5 s-a produs în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei la adâncimea de 6 kilometri, marți, la ora locală 07:43 (11:43 GMT), a anunțat Centrul de Rețele Seismologice din China, citat de Reuters. Oficialii chinezi nu au primit deocamdată informații privind victime sau pagube materiale, iar
Bilanțul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morți
Dublul seism care s-a produs pe 24 iunie în Venezuela a ucis cel puțin 5.278 de persoane, potrivit unui nou bilanț provizoriu ce a fost publicat luni, informează AFP. 70 de decese suplimentare au fost înregistrate în decursul ultimelor 24 de ore, iar numărul răniților se ridică la aproape 17.000, la mai mult de trei săptăm&ac
Inundații în Afganistan: 20 de morți și peste 100 de dispăruți (FOTO/VIDEO)
Cel puțin 20 de persoane au murit și alte peste 100 au fost declarate dispărute după inundațiile și viiturile care s-au produs luni în Nuristan, o provincie muntoasă și cu acces dificil din nord-estul Afganistanului, au anunțat autoritățile locale, relatează AFP. 'Primele statistici cu victimele inundațiilor din Parun și din alte păr
Incendiile din Ontario s-au extins, fumul persistă în anumite regiuni din Statele Unite
Incendiile de pădure din Ontario s-au extins și afectează în prezent 735.000 de hectare, față de 650.000 de hectare pe parcursul weekendului trecut, a anunțat luni prim-ministrul acestei provincii canadiene, Doug Ford, în contextul în care calitatea aerului s-a îmbunătățit pe plan local, însă se menține la niveluri periculoase pentru săn
Franța: Incendii în sudul țării, sute de pompieri mobilizați
Temperaturile ridicate și vegetația uscată au favorizat izbucnirea unor incendii duminică în sudul Franței, în special în interiorul golfului Saint-Tropez, precum și în zone abrupte și greu accesibile din insula Corsica, notează AFP. Cel mai violent incendiu, pentru stingerea căruia erau mobilizați peste 600 de pompieri
BTA/Cel mai bătrân șoim dunărean cunoscut stabilește un record mondial de longevitate, în Stara Zagora
Romeo, un șoim dunărean (șoim sacru) care trăiește la Centrul de Salvare a Vieții Sălbatice 'Balcanii Verzi' din Stara Zagora (sud-centrul Bulgariei), a devenit primul exemplar al acestei specii a cărui vârstă a fost documentată științific și care a atins 32 de ani, a declarat miercuri pentru BTA directorul operațional al centrului, dr. Rusko Petrov.
Important cutremur în sud-vestul statului Peru
Un cutremur puternic a lovit sud-vestul statului Peru sâmbătă seara, provocând moartea a cel puțin unei persoane și rănirea altor câteva, informează duminică dpa. Institutul de geofizică din Peru (IGP) a estimat magnitudinea la 5,1, în timp ce Institutul de geofizică al SUA (USGS) a indicat o magnitudine de 5,5.
Cel mai mare tort din Venezuela, oferit copiilor afectați de cutremurul din 24 iunie
Un tort uriaș, descris drept 'cel mai mare din Venezuela', a fost pregătit și oferit copiilor din statul La Guaira, afectați de cutremurul devastator din 24 iunie, soldat cu peste 5.000 de morți, transmite France Presse sâmbătă. 'A fost făcut cu dragoste pentru copiii din La Guaira', a declarat voluntara Claris Antaurgo (
Un seism cu magnitudinea 5 s-a produs în sud-estul Turciei
Un seism cu magnitudinea 5 s-a produs sâmbătă dimineață la Battalgazi, în provincia Malatya, în sud-estul Turciei, și a fost resimțit în mai multe provincii vecine, fără a provoca însă pagube materiale sau victime, a anunțat agenția turcă de gestionare a catastrofelor AFAD într-un comunicat, relatează AFP. &
China/ Alunecare de teren soldată cu cel puțin 8 morți și 34 de dispăruți
O alunecare de teren s-a produs vineri în municipiul Chongqing din sud-vestul Chinei, îngropând peste zece clădiri și conducând la evacuarea a cel puțin 1.100 de locuitori, informează agențiile Reuters, EFE și Xinhua. Opt persoane au murit, iar alte 34 au fost date dispărute, potrivit unui bilanț provizoriu anunțat de reprezentanții administrației loc
Spania: Peste 12.000 de hectare au ars într-un incendiu în nord-est; risc foarte ridicat de propagare, avertizează autoritățile
Un incendiu de vegetație izbucnit miercuri lângă Zaragoza, în regiunea Aragon din nord-estul Spaniei, a mistuit deja peste 12.000 de hectare și prezintă un 'risc foarte ridicat de propagare' din cauza vântului, au avertizat vineri autoritățile regionale citate de AFP. 'A fost o noapte foarte complexă și dificilă.
Ploi torențiale au ucis doi oameni în Texas
Ploile torențiale au ucis doi oameni în Texas (sudul SUA), luați de ape în mașinile lor, în timp ce statul american se pregătea pentru precipitații record în următoarele 24 de ore, informează vineri agenția Reuters. Echipele de intervenție de urgență au efectuat 230 de salvări, reușind între altele să recupereze u













