Intemperii în departamentul Bouches-du-Rhône, Franţa: Pasagerii din două trenuri, evacuaţi din cauza căderilor de arbori
Circa 40 de pasageri aflaţi în două trenuri regionale au fost evacuaţi vineri seară în apropierea gării Sausset-les-Pins din departamentul Bouches-du-Rhône, după ce mai mulţi arbori s-au prăbuşit pe calea ferată în urma unei tornade de mici dimensiuni, au informat surse din cadrul pompierilor şi SNCF, potrivit AFP.
Vineri seara, la aproximativ ora 20.00, o furtună intensă s-a abătut asupra regiunii, plasată sub cod portocaliu de către Météo-France.
În regiunea Coasta Albastră s-a produs un fenomen local de vânt sub formă de vârtej şi precipitaţii intense, provocând căderea mai multor arbori, potrivit pompierilor, care au mobilizat 60 de paramedici şi circa 15 vehicule de intervenţie în zonă. Circa 500 de locuinţe au rămas fără electricitate.
Nu s-au înregistrat răniţi, au adăugat pompierii, dar s-au produs numeroase pagube materiale, în special locuinţe avariate de arborii prăbuşiţi. Sâmbătă dimineaţa, pompierii evaluau pagubele cu ajutorul dronelor, care "permit determinarea mai cuprinzătoare a avariilor".
Arborii prăbuşiţi au perturbat vineri seară circulaţia pe mai multe rute de cale ferată şi au blocat traficul dintre Miramas şi Marseille, în dreptul localităţii Sausset-les-Pins.
Un număr de 43 de pasageri au fost evacuaţi pentru o perioadă scurtă şi adăpostiţi într-o sală de sport aparţinând primăriei Sausset-les-Pins, după care şi-au relua călătoria cu autobuzul, a precizat SNCF pentru AFP.
Mersul trenurilor pe această rută nu era restabilit sâmbătă dimineaţă ''întrucât operaţiunile de degajare şi verificare sunt de lungă durată şi nu s-au fi încheiat înainte de ora 15.00'', când sunt programate să înceapă alte lucrări la nivelul liniilor care vor necesita oricum întreruperea circulaţiei garniturilor. A fost pus la dispoziţia pasagerilor un serviciu alternativ de transport cu autobuze.
În ceea ce priveşte transportul rutier, pompierii au anunţat că toate drumurile erau curăţate sâmbătă dimineaţă. În departamentele Var şi Alpes-Maritimes, care s-au aflat, de asemenea, sub cod portocaliu în noapte de vineri spre sâmbătă, nu au fost înregistraţi răniţi.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Climat: Adunarea Generală a ONU adoptă un text pentru a consolida obligațiile statelor
Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri o rezoluție care consolidează obligațiile climatice ale statelor, un text considerat crucial de către apărătorii planetei, în ciuda concesiilor smulse de marii emițători de gaze cu efect de seră, notează AFP. 'Știm că unii ar prefera ca această Adunare să spună mai puțin sau să nu spună nimi
Un seism cu magnitudinea 3,9 a zguduit Copenhaga și regiunea în care se află capitala daneză
Un seism cu magnitudinea 3,9 a zguduit Copenhaga și regiunea în care se află capitala daneză, a anunțat miercuri Institutul Geologic al Danemarcei și Groenlandei (GEUS), citat de AFP. 'Miercuri, 20 mai, la ora locală 16:14 (14:14 GMT), numeroase persoane au resimțit o puternică zguduitură pe insula Sjaelland (pe care se află orașul Copenhaga - n.red.
Ploi diluviene în China: Bilanțul urcă la 22 de morți și 20 de dispăruți
Bilanțul ploilor abundente care au căzut în ultimele zile în centrul și nordul Chinei a urcat la 22 de morți, în timp ce alte 22 de persoane au fost declarate dispărute, a raportat miercuri presa oficială din această țară, informează AFP. Catastrofele naturale și fenomenele meteorologice extreme sunt frecvente în China în
SUA/ Mii de persoane evacuate din calea incendiilor forestiere din sudul Californiei
Sute de pompieri se luptau cu incendiile de pădure scăpate de sub control în sudul Californiei, miercuri dimineață, în timp ce echipele de intervenție înregistrau progrese treptate în efortul de stingere a flăcărilor, iar un alt incendiu a izbucnit la sud-est de Los Angeles, informează agenția DPA. Incendiul 'Verona', izbucnit &
O nouă specie de meduză, extrem de veninoasă, descoperită în apropiere de Singapore
Oamenii de știință au descris o nouă specie de meduză-cutie extrem de veninoasă, bazată pe exemplare care se aflau în apropierea unei insule din Singapore, cunoscută anterior sub numele de Pulau Blakang Mati, sau ''Insula Morții din Spate'', în 2020 și 2021. Specia nou descrisă, Chironex blakangmati, a fost numită d
Peru/ Circa 30 de răniți ușor în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,1
Un cutremur cu magnitudinea 6,1, care a zguduit marți coasta de sud din Peru, în regiunea Ica, s-a soldat cu aproximativ 30 de răniți ușor și câteva pagube materiale, au indicat autoritățile, informează miercuri AFP.
UPDATE Un cutremur cu magnitudinea 5,6 provoacă panică în estul Turciei
Un cutremur cu magnitudinea 5,6 care a zguduit miercuri estul Turciei a provocat panică în rândul populației din regiune. Echipele care evaluează situația nu au raportat imediat victime sau pagube materiale majore, transmite agenția EFE. Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia a anunța
Seism cu magnitudinea 6,1 în sudul statului Peru
Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs marți pe coastele sudice ale statului Peru, în regiunea Ica, provocând o stare puternică de îngrijorare în rândul populației, potrivit autorităților locale, care nu au raportat deocamdată victime și nici pagube materiale, informează AFP. Cutremurul s-a produs la o adân
O furtună masivă de nisip și praf s-a abătut asupra Irakului
În Irak, 837 de persoane s-au confruntat cu dificultăți respiratorii în ultimele două zile din cauza unei furtuni severe de nisip și praf, potrivit unor oficiali, informează DPA. Ministerul irakian al Sănătății a spus că mai multe provincii au fost afectate. Autoritățile sanitare din Bagdad și alte regiuni rămân în alertă
SUA/ Două incendii de vegetație, active în sudul Californiei; circa 30.000 de locuitori evacuați
Două incendii majore care făceau ravagii luni seara (ora locală) în sudul statului american California au condus la emiterea de ordine de evacuare pentru zeci de mii de locuitori, în condițiile în care vânturile puternice amenințau să alimenteze flăcările, au declarat autoritățile, transmite marți agenția DPA. Un incend
Vanuatu/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 produs în apropierea capitalei Port Vila
Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs marți în largul coastelor sudice din Port Vila, capitala și cel mai populat oraș din Vanuatu, în Pacificul de Sud, transmite agenția EFE. Autoritățile nu au semnalat pagube materiale sau alerte de tsunami la scurt timp după cutremur. Seismul s-a produs la ora locală 13:29 (2:29 GMT), potrivit
VIDEO SUA: Un incendiu 'avansează rapid' la periferia orașului Los Angeles, pompierii ordonă evacuări
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în suburbiile orașului american Los Angeles și 'avansează periculos de repede', determinând pompierii să ordone evacuarea mai multor zone locuite, potrivit Departamentului de Pompieri din California, notează AFP. Focul a izbucnit la scurt timp după ora locală 10:50 în orașul Simi
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în nordul Japoniei
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs vineri în nordul Japoniei, a anunțat agenția de meteorologie din această țară, care nu a emis însă o alertă de tsunami, informează AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 20:22 (11:22 GMT) în apele din Oceanul Pacific, în largul prefecturii nordice Miyagi, potrivit Agenției Meteo
Cinci italieni au murit în timp ce făceau scufundări în Insulele Maldive
Cinci cetățeni italieni și-au pierdut viața, joi, în timp ce făceau scufundări în atolul Vaavu din Insulele Maldive, a declarat un ministru din această țară, transmite vineri agenția Xinhua. Ministrul Turismului și Aviației Civile din Republica Maldive, Mohamed Ameen, a declarat într-o postare pe rețeaua socială X că accidentul s-a produs &ic
O serie de mici seisme în apropiere de Teheran reînnoiește temerile legate de un cutremur major
O serie de nouă seisme de intensitate mică s-au produs în zona Paradis, la est de Teheran, pe parcursul nopții, a relatat miercuri agenția de știri Mehr, reînnoind temerile rezidenților legate de un eventual dezastru seismic major în capitala iraniană, informează Reuters. Activitatea seismică repetată a reînviat temeril









