logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CCR dezbate sesizarea ICCJ pe legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier.

Instanța supremă a decis, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, să sesizeze Curtea Constituțională pe legea de aprobare a Ordonanței Guvernului prin care a fost înființată în luna iunie Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.

'La data de 17 decembrie 2024, constituită în Secții Unite, cu participarea unui număr de 77 judecători, cu respectarea cerințelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sesizarea Curții Constituționale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, în ceea ce privește: Legea privind aprobarea OUG nr. 81/2024 pentru înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon (PL-x 486/2024), în raport de prevederile constituționale ale art.61 alin.(1) și a art.1 alin.(4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art.1 alin.(3) și (5) privind principiul securității raporturilor juridice și cel al ierarhiei actelor normative, precum și cele ale art.115 alin.(4) și (7) referitoare la regimul juridic al ordonanțelor de urgență și limitele de sesizare ale Parlamentului în procedura legii de aprobare a ordonanțelor de urgență', se arăta într-un comunicat al Instanței supreme.

Pe 28 iunie, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență pentru înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon.

Prin acest act normativ, se înființează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria prim-ministrului, prin reorganizarea prin transformare a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), care se desființează, a precizat Executivul.

Aceasta va funcționa ca autoritate de reglementare, finanțată integral din venituri proprii, personalul ANRMPSG va fi preluat de la ANRM, numărul maxim de posturi fiind de 300, exclusiv demnitarii.

ANRMPSG va avea mai multe obiective generale, printre care dezvoltarea și sistematizarea Fondului Geologic National și Fondului Național de Resurse și Rezerve; exploatarea și dezvoltarea rațională a rezervelor de resurse minerale și a rezervelor de petrol, în concordanță cu strategiile din domeniu și reducerea impactului asupra mediului înconjurător. De asemenea, identificarea de noi utilizări ale sistemelor publice naționale de transport al petrolului și punerea în valoare a golurilor miniere.

Se va urmări promovarea unei piețe interne europene de valorificare a resurselor minerale, petrolului și gazelor naturale sigură, competitivă și durabilă din punct de vedere al mediului și ai unei deschideri efective a acesteia în beneficiul tuturor clienților și furnizorilor din Uniunea Europeană, precum și garantarea condițiilor adecvate pentru exploatarea durabilă, având în vedere obiectivele pe termen lung, în concordanță cu prevederile directivelor Uniunii Europene în materie.

ANRMPSG gestionează resursele de petrol, resursele minerale și fondul geologic național, proprietate publică a statului, definite de Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare. Printre atribuții se numără și activități de elaborare si promovare de proiecte de acte normative, norme, instrucțiuni și proceduri, conform prevederilor legislației privind stocarea geologică a dioxidului de carbon.

Totodată, se completează și regimul juridic pentru licențele de exploatare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 936

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-11-2026 22:32

Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis

Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu

Justitie si interne 05-11-2026 21:26

Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini

Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B

Justitie si interne 05-11-2026 19:06

Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu

Justitie si interne 05-11-2026 18:26

CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame

Justitie si interne 05-11-2026 17:44

Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)

Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent

Justitie si interne 05-11-2026 17:39

Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Justitie si interne 05-11-2026 16:20

Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord

Justitie si interne 05-11-2026 16:10

Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare

Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir

Justitie si interne 05-11-2026 15:19

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c

Justitie si interne 05-11-2026 15:15

Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)

Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.

Justitie si interne 05-11-2026 14:36

Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România

Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe

Justitie si interne 05-11-2026 14:30

Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ

Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit

Justitie si interne 05-11-2026 13:58

Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani

Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat

Justitie si interne 05-11-2026 13:41

Bihor: 16 persoane, cercetate pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei cu indemnizații pentru creșterea copilului

Un număr de 16 persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune cu indemnizații pentru creșterea copilului, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1,9 milioane de lei, a informat joi, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit procurorilor, schema ar fi presup

Justitie si interne 05-11-2026 12:57

Prahova: ANAF va conduce comitetul creditorilor rafinăriei Petrotel Lukoil

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost desemnată de instanță președinte al comitetului provizoriu al creditorilor debitoarei Petrotel Lukoil Ploiești în cadrul dosarului de insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a desemnat, la termenul de miercuri, comitetul provizoriu al creditorilor