Comunicat de presă - Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
Lansarea campaniei naționale de prevenire a traficului de minori 'Dorințe îndeplinite la vârste potrivite'
București, 1 iunie 2025 / - Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în parteneriat cu Direcția Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Asociația 'Copiii au talent', a lansat campania națională de prevenire a traficului de minori 'Dorințe îndeplinite la vârste potrivite'.
Evenimentul de lansare a avut loc vineri, 30 mai, în cadrul Zilei Porților Deschise pentru Copii, organizată la sediul Ministerului Afacerilor Interne, și s-a bucurat de participarea uneia dintre cele mai îndrăgite vedete ale celor mici, Andra Gogan, care a interacționat cu copiii, a cântat, a făcut fotografii și le-a transmis un mesaj important despre protecție, prudență și respectarea drepturilor proprii.
Copiii prezenți la eveniment au avut parte și de o experiență interactivă la Cabina Transita, partener al campaniei, care le-a oferit amintiri personalizate din această zi specială, însoțite de mesajele campaniei.
Campania vine ca răspuns la datele alarmante privind traficul de minori: potrivit ANITP, în anul 2024, 55% dintre cele 610 victime identificate au fost minori, majoritatea fete. Exploatarea sexuală (50,5%) și pornografia infantilă (24,5%) sunt principalele forme de trafic, iar 82% dintre victime au suferit abuzuri emoționale. Recrutarea prin metoda Loverboy sau prin intermediul rețelelor sociale continuă să afecteze grav siguranța copiilor.
În mediul școlar, violența fizică, verbală și sexuală rămâne o problemă gravă. În anul școlar 2023-2024 au fost sesizate aproape 4.000 de infracțiuni în școli, dintre care 68 fapte ce țin de agresiuni sexuale, în creștere cu peste 35% față de anul precedent.
O campanie despre drepturi, siguranță și dezvoltare sănătoasă
Campania 'Dorințe îndeplinite la vârste potrivite' este dedicată protejării copiilor împotriva abuzurilor, traficului și exploatării, promovând drepturile fundamentale ale copilului: dreptul la educație, sănătate, opinie, protecție și nediscriminare.
Activitățile din cadrul campaniei vor include sesiuni de informare pentru elevi, părinți și cadre didactice, materiale educative, conținut adaptat pentru mediul online, precum și intervenții în comunitățile locale, cu accent pe dezvoltarea abilităților de autoprotecție ale copiilor.
Un element-cheie al campaniei este implicarea directă a Andrei Gogan, care va susține mesajele acestei inițiative atât în mediul digital, cât și în activități de tip outdoor. Această colaborare contribuie semnificativ la creșterea impactului în rândul celor mici și al adolescenților.
Campania este implementată printr-un parteneriat solid între instituții-cheie din domeniul siguranței și protecției copilului: Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane ,Direcția Siguranță Școlară și Asociația 'Copiii au talent'
Campania urmărește informarea, prevenirea și consolidarea cooperării interinstituționale pentru protejarea celei mai vulnerabile categorii - copiii.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].