Neamţ: Cinci persoane, reţinute în dosarul privind eliberarea unor certificate de vaccinare anti-COVID-19

Cinci persoane au fost reţinute, miercuri, în urma celor 25 de percheziţii efectuate în Neamţ şi Iaşi de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unui dosar privind infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.
Potrivit unor surse judiciare, au fost reţinuţi trei medici, o asistentă şi un intermediar.
Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane.
"În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare", arată un comunicat al DGA.
Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a sesizării formulate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ de către DGA Neamţ.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor DGA serviciilor judeţene anticorupţie Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Bacău, a poliţiştilor din cadrul IPJ Neamţ, precum şi efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ şi Brigăzilor de Operaţiuni Speciale Bacău şi Suceava. AGERPRES/(AS - Gabriel Apetrii, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruștei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: Percheziții ale procurorilor DNA la două instituții publice
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași efectuează, joi, cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite în perioada 2020-2025. Potrivit unui comunicat remis presei, în cursul zilei de joi, ca urmare a obținer
Botoșani: Pădurar reținut după ce ar fi emis zeci de avize false
Un pădurar din județul Botoșani a fost reținut de polițiști după ce ar fi emis zeci de avize false de însoțire a materialului lemnos, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, tânărul de 25 de ani, din orașul Flămânzi, este cercetat pentru fal
Prahova: Percheziții după furtul de echipamente electronice de 100.000 de euro dintr-un depozit
Polițiștii ploieșteni, sprijiniți de jandarmi, efectuează, joi, 11 percheziții domiciliare după furtul de echipamente electronice de 100.000 de euro dintr-un depozit din municipiu. Descinderile au loc în Ploiești și în comunele Lipănești și Păulești din județul Prahova și vizează locuințele unor persoane cercetate pentru furt calif
MApN: Opt dintre pacienții palestinieni aduși din Gaza, transferați în Norvegia cu o aeronavă Spartan
Opt dintre pacienții palestinieni aduși din Fâșia Gaza, miercuri seară, au fost transferați în Norvegia cu o aeronavă Spartan, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'O aeronavă C-27J Spartan aparținând Forțelor Aeriene Române a decolat miercuri seara, 9 aprilie, către Oslo, Norvegia, având la bord o
Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Albița - Leușeni, prelungit cu șase luni
Acordul între Guvernul României și cel al Republicii Moldova privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Albița - Leușeni va fi prelungit cu șase luni, conform unui memorandum adoptat în ședința de miercuri a Cabinetului Ciolacu. Acordul va fi în continuare valabil în intervalul 15 aprilie -15 octombrie, c
Șefii din Justiție cer coaliției de guvernare o întâlnire pe tema proiectului privind pensiile magistraților
Șefii Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului General au cerut liderilor coaliției de guvernare organizarea 'de urgență' a unei întâlni pe tema proiectelor privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu ale magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM tran
Constanța: O femeie, administrator de firmă, a înșelat zeci de turiști inducându-i în eroare că le asigură cazare
O femeie, administrator al unei firme, este cercetată penal sub control judiciar într-un dosar pentru înșelăciune și evaziune fiscală, după ce, printre altele, a indus în eroare zeci de turiști că le-ar putea asigura cazare, a informat miercuri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, polițiștii din cadrul Ser
Fiica omului de afaceri asasinat la Arad, arestată după ce și-a rupt brățara de monitorizare
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, arestarea preventivă a Laurei Dronca, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, după ce aceasta și-a rupt brățara de monitorizare în timp ce se afla sub control judiciar. 'Admite sesizarea formulată de IPJ Arad de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsur
Buzău: Percheziții în România și Marea Britanie la suspecți de spălare a fondurilor provenite din fraude informatice și înșelăciuni
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat mai multe percheziții, miercuri, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și spălarea banilor. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buz
CCR: Legea de înființare a Autorității de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier - constituțională
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGEERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au respins ca neîntemeiată
Constanța: Cei doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore
Cei doi adolescenți, de 17 ani, suspectați că sunt autorii unui jaf într-un magazin, cu amenințarea vânzătoarei cu un pistol cu bile, au fost miercuri reținuți pentru 24 de ore, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. IPJ a transmis inițial că lucrătorii Poliției Municipiului Constanța - Serviciul Municipal de Investigații Cri
Alba: Persoană lovită mortal de tren, la Valea Lungă
Cadavrul unei persoane necunoscute a fost descoperit miercuri de un angajat al CFR Călători, în timp ce efectua revizia căii ferate pe raza localității Valea Lungă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'La data de 9 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Blaj au fost sesizați de către un anga
IGPR: Acțiune de amploare a polițiștilor și procurorilor pentru combaterea pornografiei infantile
Polițiștii și procurorii au desfășurat, în ultima săptămână a lunii martie - începutul lunii aprilie, o acțiune amplă ce a avut ca scop combaterea pornografiei infantile, fiind efectuate aproximativ 50 de percheziții în 30 de dosare penale. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, miercuri, AGERPRES, în contextul unei creșteri, l
Eșec pentru primul dosar EPPO/ Judecătorii anulează condamnarea primită de denunțătorul lui Coldea
Curtea de Apel Cluj a anulat, miercuri, condamnarea de patru ani închisoare primită în primă instanță de omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Acesta este primul dosar investigat în Româ
Forumul Judecătorilor: Legile justiției, adoptate în anul 2022, au adus un regres inacceptabil
Asociația Forumul Judecătorilor din România susține, miercuri, că Legile justiției, adoptate în anul 2022, au adus 'un regres inacceptabil', sistemul judiciar fiind afectat grav în privința pilonilor săi, adăugând că, ori de câte ori există perioade electorale, se propune 'intempestiv' modificarea condițiilor de vechime m