Procurorul Niţă, după depistarea a 16 containere cu deşeuri în Portul Constanţa: Alte 50 de containere au fost aduse în condiţii similare

Procurorul Teodor Niţă, care instrumentează cazul celor 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descărcate în Portul Constanţa de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie, a declarat vineri că acesta ar fi unul dintre transporturile similare efectuate în ultimul timp, alte circa 50 de containere cu deşeuri ajungând în ţara noastră atunci când Marea Britanie era încă în Uniunea Europeană.
"Am analizat un document, care se numeşte analiză de risc, efectuat de lucrătorii de poliţie din cadrul Gărzii Coastă şi în condiţiile în care Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, acum sunt chestiuni care se văd şi înainte nu se vedeau, din cauza apartenenţei la blocul comunitar. Şi lucrătorii au făcut raportul respectiv, în care procentajul de risc de a se găsi deşeuri era ridicat, motiv pentru care am procedat la verificarea în teren a rezultatului acestor analize. Acesta este al cincilea transport, dacă nu mă înşel, în condiţii similare, o să verificăm, să vedem unde au ajuns acele alte circa 50 de containere cu deşeuri. Acum, în acest transport au fost 16 containere. Pentru început am desfăcut numai unul, am văzut că este o problemă şi am descărcat de pe vapor toate celelalte, verificând conţinutul containerelor. Nu avea nicio legătură documentaţia de însoţire cu conţinutul containerelor", a declarat procurorul într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, transporturile cu deşeuri nu ar veni în România direct de la expeditor, fiind descărcate şi reîncărcate în alte porturi, pentru ca probabil "să li se piardă urma".
"Un procentaj de 60-70-80% erau deşeuri curate, gunoaie şi cele care mai erau cât de cât într-o stare bună, dintre obiectele de acolo, erau tratate timp de 22 de ore cu nişte substanţe, ceva dezinfectant, nişte substanţe care sunt toxice şi, de exemplu, acolo am văzut şi bidoane de lapte pentru copii (...) Transporturile nu vin de la expeditor direct către noi, au oprit în trei porturi. Au fost descărcate, reîncărcate, poate ca să îşi piardă urma, nu ştiu, e doar o presupunere, nu vreau să fac afirmaţii hazardate. Ultimul episod a fost dintr-un port din Turcia, au încărcat pe această navă care a sosit în Portul Constanţa", a spus Niţă.
El a menţionat că în containere este o cantitate mică de marfă utilizabilă, ce poate fi comercializată, restul fiind deşeuri aduse în România, ţară ce riscă să devină "lada de gunoi" a Europei şi nu numai.
"Se poate sorta conţinutul, iau cele câteva procente de marfă relativ utilizabilă pe care o pot comercializa, iar gunoaiele le aruncă în gropile noastre de gunoi, în munţii noştri de gunoi şi în felul acesta se curăţă ţara destinatarului şi se încarcă de gunoi România. Pentru că România are o mare problemă, este într-un risc major şi iminent să devină lada de gunoi a întregii Europe şi nu numai", a afirmat Teodor Niţă.
Conform procurorului, pentru o ţară membră a UE, operaţiunile de import-export au un alt statut.
"Când eşti în afara UE, sunt operaţiuni de import-export clasice. În interiorul UE, nu sunt operaţiuni de export-import clasice, au alt statut juridic, au alte proceduri", a răspuns Niţă, întrebat fiind de ce înaintea Brexitului nu au fost depistate problemele similare cu containerele aduse din Marea Britanie.
Doi români şi un cetăţean britanic sunt cercetaţi pentru importarea ilegală de deşeuri în România, după ce poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descărcate de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie, a informat joi seară Garda de Coastă.
Conform sursei citate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea şi Direcţia de Sănătate Publică au efectuat joi controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, aflată sub pavilion Olanda, sosită din direcţia Marea Britanie în Portul Constanţa Sud Agigea.
Importul ilegal fusese făcut de o firmă ce are puncte de lucru în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
"Astfel, s-a constatat că, deşi în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deşeuri inutilizabile. Totodată, au fost desfăşurate activităţi specifice de către poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti la sediul şi trei puncte de lucru ale societăţii comerciale aflate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov", potrivit unui comunicat transmis de Garda de Coastă.
În cauză sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36 şi, respectiv, 33 de ani, şi un cetăţean britanic, de 34 de ani. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de export sau import de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor. AGERPRES/(A, AS - autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
IGPF: 524 de fapte ilegale înregistrate la frontiere în perioada minivacanței de Paște; bunuri de 1,3 milioane de lei - confiscate
Polițiștii de frontieră au constatat, în perioada minivacanței de Paște, 524 de fapte ilegale și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 1,3 milioane lei. ''În perioada minivacanței prilejuită de Sărbătorile Pascale, 17- 21 aprilie, aproximativ 3.500 de polițiști de frontieră au efec
Tulcea: Surori minore dispărute, date în urmărire la nivel național
Polițiștii caută două surori minore care au plecat de acasă și nu au mai revenit, acestea fiind date în urmărire la nivel național, a anunțat luni IPJ Tulcea. Foto: (c) IPJ Tulcea ''Po
Predoiu: Combaterea traficului de droguri - prioritate clară a MAI; lupta este dusă cu fermitate și rezultate concrete
Combaterea traficului de droguri este 'o prioritate clară' a Ministerului Afacerilor Interne, iar lupta este dusă 'cu fermitate' și 'rezultate concrete', a transmis vineri ministrul Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă al MAI remis AGERPRES. 'Deși nu am vorbit public până acum despre această tragedie, sunt profund
Poliția Română: 23 de grupuri infracționale organizate destructurate în primele trei luni ale anului
Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate au desfășurat în primele trei luni ale anului peste 400 de acțiuni operative, în urma cărora au fost destructurate 23 de grupuri infracționale organizate, formate din 173 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis vineri AGERPRES, în cadrul dosa
'Maru' - arestat preventiv, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis 'Maru', după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de 'Castron', a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Tudor Duma este acuzat de procurorii DIICOT că i-a pus la dispoziție lui Rareș
Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită
Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser
Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei
Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț
Arad: Zece străini, scoși din țară sub escortă și cu interdicție de a reveni cinci ani
Zece persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România. Potrivit unui comunicat de
'Maru' - reținut de DIICOT, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tudor Duma, zis 'Maru', a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. 'La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivis
Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei. 'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, î
Gorj: Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc
Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mirun
Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi
Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronu
MJ: Marinescu a discutat cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris despre progresele în sfera cooperării judiciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris și ai conducerii Parchetului de pe lângă această instanță, context în care au discutat despre progresele realizate până în prezent în sfera cooperării judiciare și au fost analizate direcțiile concrete de consolidare
Femeia din București prinsă de trei ori conducând haotic și fără permis era dealer de droguri
Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală și fără permis de conducere valabil a fost reținută de DIICOT pentru trafic de droguri și va fi dusă în instanță cu propunere de arestare preventivă. În zilele de 3, 4 și 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un polițist de la Secția 18 din Capital
Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ verifică situația de la Colegiul Tehnologic de Vest
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Timiș efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timișoara ar fi fost cazate și alte persoane în afară de elevi.