Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi
Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale.
De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronunțarea unei decizii într-un alt proces, în care liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, contestă decizia dată de BEC prin care au fost șterse materialele de campanie cu Nicușor Dan, postate de USR pe Facebook.
Președintele partidului, Elena Lasconi, se află în conflict deschis cu ceilalți lideri ai USR, după ce aceștia au decis să îi retragă sprijinul în campanie și să îl susțină pe Nicușor Dan.
Elena Lasconi s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel București, unde a solicitat în sala de judecată respingerea celor două acțiuni, anunțându-l pe judecătorul de caz că ea este singurul reprezentant legal al partidului.
'Astăzi am fost în două săli, la două procese diferite. Unul a fost amânat pentru mâine, iar cel cu contestația de la BEC eu sunt absolut convinsă că o să se respingă, așa cum am cerut noi, să respingă toate contestațiile făcute chipurile de USR. Statutul meu este că sunt președintele USR, asta înseamnă că sunt singurul reprezentant legal al partidului. Eu sunt președintele partidului și dacă o mână de talibani încearcă să deturneze acest partid este o lipsă de respect față de colegii mei din USR din toată țara, pentru că sunt peste 20.000 de membri. Nu ne batem joc de democrație, mai ales în USR, care s-a născut în stradă. (...) Am foarte mulți colegi care mă sprijină, nu am o măsurătoare să vă spun exact câți sunt. Sunt și câteva filiale care au spus că au votat în unanimitate să meargă cu mine. Eu nu cred că vreodată cineva, vreun membru al USR, dacă vom continua așa, va mai candida la vreo alegere, pentru că nu te poți baza pe nimeni, nu? (...) Eu merg înainte, îmi fac campanie, sunt candidatul cel mai independent', a declarat Lasconi, la ieșirea din sala de judecată.
Decizia BEC contestată în instanță de USR a fost luată pe 12 aprilie, în urma unei sesizări depuse de AUR.
Potrivit BEC, atât timp cât USR a propus un candidat cu respectarea prevederilor legale, în persoana Elenei Lasconi, iar în materialul publicitar politic același partid ar face propagandă electorală în favoarea lui Nicușor Dan, 'acest aspect se transpune într-o încălcare a dispozițiilor legale', întrucât, prin susținerea acordată după expirarea datei de definitivare a candidaturilor unui alt candidat decât cel propus inițial, în fapt, USR, cu ignorarea acelorași dispoziții legale, face o nouă propunere de candidatură după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, 'ceea ce este inadmisibil'.
USR consideră decizia BEC ca fiind un 'abuz grav', prin care 'se creează un precedent periculos și deschide calea pentru cenzură politică mascată sub argumente birocratice'.
Reprezentanții partidului susțin că au luat o decizie politică în baza unor 'principii clare': susținerea candidatului proeuropean care are 'cele mai multe șanse' să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Uniunea Salvați România anunța, în urmă cu câteva zile, că juriștii partidului au analizat 'atent' argumentația pe care se bazează contestația, iar acțiunea în instanță nu este 'un gest emoțional sau politic, ci un demers absolut firesc' pentru a apăra principiile democratice.
'Ce spune BEC mai exact: USR nu are voie să posteze pe paginile sale mesaje de susținere pentru Nicușor Dan, pentru că BEC consideră că astfel ar apărea 'doi candidați ai USR', ceea ce este o aberație în condițiile în care prin decizie internă a partidului a fost clarificat acest aspect. USR, prin decizia forurilor de conducere, a decis statutar care este candidatul susținut la aceste alegeri. Pe această logică, dacă Elena Lasconi ar fi decis să se retragă din cursă de bunăvoie și să îl susțină public pe Nicușor Dan, nici ea și nici USR nu ar fi avut voie să o spună în mod oficial', preciza USR. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu. În arest preventiv rămâne și complicele lui Georgescu, Ionel Rusen. 'Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat împotriva &ici
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (surse)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Decizia este definitivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Curtea de Apel București a rămas în pronunțare în cazul lui Georgescu
Curtea de Apel București a rămas miercuri în pronunțare pe contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost adus la instanță în jurul orei 17:00, în timp ce câteva sute de susținători de-ai să
Fiul lui Tudorel Toader contestă arestul preventiv; procesul - la Înalta Curte, pe 3 noiembrie
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv în dosarul în care este acuzat de viol, procesul fiind stabilit pentru data de 3 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Alexandru Toader, fost lector la Universitatea 'Alexandru Io
Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizațiile judecătorilor din România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, date privind indemnizațiile judecătorilor din România și câteva repere de comparație europeană, subliniind că suma brută încasată de un judecător stagiar reprezintă 1,26 câ
DIICOT a destructurat o rețea de traficanți de droguri care acționa în zona în care se află Arestul Central al Capitalei
Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au destructurat o rețea de traficanți de droguri, formată din două grupări, care acționa în zona centrală a Bucureștiului în care se află sediul Arestului Central al Poliției. Anchetatorii au efectuat miercuri 11 percheziții în municip
Timiș: Trei bărbați reținuți pentru trafic de droguri de mare risc
Trei bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, iar față de doi dintre ei s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara,
DNA: Primarul din Slănic Moldova - prins în flagrant când primea 6.000 de euro mită
Primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de procurorii anticorupție, după ce a fost prins în flagrant când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii de la Secția de c
Șoferi și paznici de la STB, acuzați că furau motorină din autobuzele staționate în Autobaza Ferentari (surse)
Poliția Capitalei - Brigada de Poliție pentru Transportul Public, cu sprijinul Jandarmeriei București, a efectuat miercuri percheziții într-un dosar în care opt șoferi de la STB și doi paznici sunt acuzați că au furat mari cantități de motorină din autobuzele staționate în timpul nopții în Autobaza Ferentari, au declarat surse judiciare pentru AGERPRE
Dosarul lui Călin Georgescu se judecă la ora 17:00
Curtea de Apel București dezbate miercuri, de la ora 17:00, contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Decizia trebuie dată tot în cursul acestei zile, în condițiile în care mandatul de arestare expiră în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00:
Elevă din Capitală, trimisă în judecată după ce a lovit o profesoară
O elevă din București, în vârstă de 14 ani la momentul faptei, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind acuzată că în urmă cu doi ani a lovit o profesoară pe motiv că i-ar fi vorbit de rău familia, cadrul didactic având nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut și s-a lovit la cap.
Dosarul lui Georgescu a ajuns la CAB; mandatul de arestare expiră la miezul nopții
Dosarul prin care DIICOT contestă decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu a fost întregistrat la Curtea de Apel București. Urmează ca instanța să stabilească un termen de judecată, în condițiile în care mandatul de arestare expiră în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00
Ministerul Justiției: Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Penitenciarelor și Direcției de Probațiune
Ministerul Justiției a anunțat marți că la nivelul instituției a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a Direcției Naționale de Probațiune (DNP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a condus marți o ședință de lucru dedicată ap
Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul dintr-o școală, externat de la Psihiatrie și dus la audieri
Elevul de 13 ani, care în data de 19 octombrie a comis un atac cu cuțitul într-o școală din municipiul Bistrița, rănind o profesoară și doi elevi, a fost externat, marți, de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și adus la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Tot marți, Inspectoratul Școlar









