Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei.
'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, în Drumul Taberei. Am avut niște discuții cu ceva generali acum vreo trei-patru ani, pentru că voiau să facă acolo un hotel. Un hotel cu front stradal, chiar vizavi de Piața Moghioroș, unde era patinoar pe vremuri. Evident că eu nu le-aș fi emis niciodată acea autorizație de construire. Vă anunț în premieră că i-am dat în judecată. Am atacat autorizația de construire', a spus Ciucu, miercuri, în ședința Consiliului Local Sector 6.
El a menționat că Ministerul Apărării, conform legii, poate să își elibereze autorizații de construire doar pentru chestiuni de securitate națională. Pe de altă parte, în acest caz, este vorba o bază sportivă 'cu circuit închis', a precizat edilul.
'Am încercat să oprim construirea, dar nu am reușit în instanță. Nu am vrut să scot oamenii în stradă, dar evident că acel teren trebuie să revină cumva Sectorului 6. Nu am suficientă putere politică în acest moment. Nu știu dacă o să am vreodată. (...) Mi-e frică la modul real și sper, cât o să am un un cuvânt de zis în această coaliție, să nu se bugeteze vreun hotel acolo. Propunerea noastră a fost de bun simț 'Nu vă negăm dreptul de a construi un hotel, dar hai cumva să colaborăm. Faceți-l acolo unde vreți să faceți baza sportivă acum, mai în spate. Dați-ne nouă partea din față să o amenajăm, să fie cumva unitar cu piața și cu parcul un spațiu larg deschis, pentru oameni, să fie accesibil oamenilor din Sectorul 6, nu doar gradaților militari'. Asta era viziunea. Am bătut la uși închise. M-am dus și la Ciucă', a spus Ciucu.
El a mai precizat că au început 'timid' lucrările de construire, dar nu la hotelul propriu-zis. Primarul a opinat că este 'complet inoportun un hotel al MApN' acolo, deoarece ar aglomera și mai mult zona.
'Imaginați-vă un bloc la stradă, vizavi de piață. Nici nu vreau să mă gândesc ce înseamnă acest lucru. (...) Ultimul lucru de care e nevoie acum acolo este acel mastodont de hotel. (...) E o zonă pe care mi-aș fi dorit cumva să o conectăm cu Parcul Drumul Taberei, să rămână verde și să nu apară construcții', a spus Ciucu.
Primarul a declarat că în Sectorul 6 există mulți militari și mulți rezerviști, dar s-a declarat convins că 'hotelul cu circuit închis' nu este pentru ei. El a mai precizat că terenul a fost lăsat ani de zile 'într-o stare de mizerie'.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care, miercuri, Consiliul Local Sector 6 a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii pe B-dul Independenței nr. 202E. Acest loc de joacă se va realiza pe un teren cu o suprafață de 3.082 mp, închiriat de la societatea Electrocentrale Grup SA. Valoarea totală a investiției este de 3,3 milioane lei (inclusiv TVA), iar durata de realizare este estimată la 15 luni, dintre care 4 luni pentru lucrările de proiecte și o lună pentru organizarea de șantier. AGERPRES / (A - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu. În arest preventiv rămâne și complicele lui Georgescu, Ionel Rusen. 'Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat împotriva &ici
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (surse)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Decizia este definitivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Curtea de Apel Bucureși a rămas în pronunțare în cazul lui Georgescu
Curtea de Apel București a rămas miercuri în pronunțare pe contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost adus la instanță în jurul orei 17:00, în timp ce câteva sute de susținători de-ai să
Fiul lui Tudorel Toader contestă arestul preventiv; procesul - la Înalta Curte, pe 3 noiembrie
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv în dosarul în care este acuzat de viol, procesul fiind stabilit pentru data de 3 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Alexandru Toader, fost lector la Universitatea 'Alexandru Io
Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizațiile judecătorilor din România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, date privind indemnizațiile judecătorilor din România și câteva repere de comparație europeană, subliniind că suma brută încasată de un judecător stagiar reprezintă 1,26 câ
DIICOT a destructurat o rețea de traficanți de droguri care acționa în zona în care se află Arestul Central al Capitalei
Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au destructurat o rețea de traficanți de droguri, formată din două grupări, care acționa în zona centrală a Bucureștiului în care se află sediul Arestului Central al Poliției. Anchetatorii au efectuat miercuri 11 percheziții în municip
Timiș: Trei bărbați reținuți pentru trafic de droguri de mare risc
Trei bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, iar față de doi dintre ei s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara,
DNA: Primarul din Slănic Moldova - prins în flagrant când primea 6.000 de euro mită
Primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de procurorii anticorupție, după ce a fost prins în flagrant când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii de la Secția de c
Șoferi și paznici de la STB, acuzați că furau motorină din autobuzele staționate în Autobaza Ferentari (surse)
Poliția Capitalei - Brigada de Poliție pentru Transportul Public, cu sprijinul Jandarmeriei București, a efectuat miercuri percheziții într-un dosar în care opt șoferi de la STB și doi paznici sunt acuzați că au furat mari cantități de motorină din autobuzele staționate în timpul nopții în Autobaza Ferentari, au declarat surse judiciare pentru AGERPRE
Dosarul lui Călin Georgescu se judecă la ora 17:00
Curtea de Apel București dezbate miercuri, de la ora 17:00, contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Decizia trebuie dată tot în cursul acestei zile, în condițiile în care mandatul de arestare expiră în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00:
Elevă din Capitală, trimisă în judecată după ce a lovit o profesoară
O elevă din București, în vârstă de 14 ani la momentul faptei, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind acuzată că în urmă cu doi ani a lovit o profesoară pe motiv că i-ar fi vorbit de rău familia, cadrul didactic având nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut și s-a lovit la cap.
Dosarul lui Georgescu a ajuns la CAB; mandatul de arestare expiră la miezul nopții
Dosarul prin care DIICOT contestă decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu a fost întregistrat la Curtea de Apel București. Urmează ca instanța să stabilească un termen de judecată, în condițiile în care mandatul de arestare expiră în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00
Ministerul Justiției: Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Penitenciarelor și Direcției de Probațiune
Ministerul Justiției a anunțat marți că la nivelul instituției a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a Direcției Naționale de Probațiune (DNP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a condus marți o ședință de lucru dedicată ap
Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul dintr-o școală, externat de la Psihiatrie și dus la audieri
Elevul de 13 ani, care în data de 19 octombrie a comis un atac cu cuțitul într-o școală din municipiul Bistrița, rănind o profesoară și doi elevi, a fost externat, marți, de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și adus la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Tot marți, Inspectoratul Școlar









