Mihai Voicu ar fi stabilit suma de plecare pentru un loc la alegerile din 2012 la peste 16.000 lei (rechizitoriu)

Deputatul PNL Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care urma să fie multiplicată în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii.
Procurorii DNA notează în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a deputatului Mihai Voicu pentru folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite că, în perioada ianuarie - martie 2012, având în vedere că era an electoral, cu alegeri locale şi parlamentare, Voicu ar fi convocat mai multe şedinţe ale Biroului Politic Teritorial, în cadrul cărora ar fi cerut să se propună soluţii privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012 şi, pentru că nu au existat propuneri, ar fi motivat că se impun discuţii pentru stabilirea unor criterii şi condiţii în vederea includerii pe listele de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Dolj a membrilor de partid ce doreau să ocupe funcţia de consilier judeţean.
În acest context, arată anchetatorii, în condiţiile în care la acel moment, la nivelul organizaţiei, se cunoşteau deja numele persoanelor interesate să candideze pentru a ocupa un loc în Consiliul Judeţean, Mihai Voicu le-ar fi precizat membrilor Biroului Politic Teritorial că întocmirea listelor de candidaţi este o problemă delicată, exprimându-şi opinia că cei care doresc să candideze pentru un loc pe lista cu candidaţii pentru alegerile locale trebuie să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale, abordare care ar fi iscat discuţii contradictorii între membrii Biroului Politic Teritorial, unii dintre aceştia arătându-şi nemulţumirea.
"Cu toate acestea, Mihai Voicu, din poziţia de preşedinte al Organizaţiei (...) Dolj şi vicepreşedinte al (...) la nivel naţional, s-a folosit de autoritatea şi influenţa derivate din funcţiile deţinute pentru a impune ca şi criterii necesar a fi îndeplinite pentru a putea fi înscris pe lista de candidaţi plata unei contribuţii financiare necesară pentru susţinerea cheltuielilor de campanie", se arată în rechizitoriu.
Procurorii anticorupţie precizează că propunerea sa a fost adoptată de Biroul Politic Teritorial, deşi mulţi dintre membri nu agreaseră decizia preşedintelui, ce venea să schimbe regulile de desfăşurare a campaniilor electorale anterioare, când pentru desemnarea candidaţilor singurul criteriu avut în vedere era doar cel al votului membrilor organizaţiei şi se raporta de regulă la calitatea activităţii desfăşurată în cadrul partidului, tocmai pentru că Mihai Voicu era perceput ca o persoană influentă la vârful partidului, ca a doua persoană ca importanţă în ierarhia formaţiunii.
Mai mult, Mihai Voicu le-ar fi spus membrilor organizaţiei şi faptul că pentru a ocupa funcţii de conducere în instituţiile descentralizate din judeţul Dolj trebuie să respecte aceleaşi condiţii.
"Tot în cadrul acestei şedinţe sau în şedinţele ce au urmat, Voicu Mihai Alexandru a pus în discuţie şi susţinerea politică a unor membri de partid pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul instituţiilor descentralizate din judeţul Dolj, precizând că şi pentru ocuparea acestor funcţii sunt valabile aceleaşi condiţii ca şi cele impuse pentru desemnarea pe listele de candidaţi pentru alegerile locale, respectiv activitatea desfăşurată în partid şi plata unei contribuţii financiare", precizează anchetatorii.
Deputatul ar fi stabilit ca suma de referinţă de la care se va porni să fie cea de 16.400 de lei.
"În ceea ce priveşte contribuţia financiară, a precizat că aceasta va porni de la o valoare de referinţă, pe care a intitulat-o 'X' şi care consta în suma de 16.400 lei, corespunzătoare ocupării unui loc pe listele de vot prin care urma să fie desemnaţi candidaţii (...) pentru Consiliul Judeţean, valoare care se multiplica în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii şi de momentul la care acesta se hotăra să remită banii", arată DNA.
În concret, el ar fi comunicat că, dacă cei interesaţi să ocupe o funcţie de conducere nu vor remite valoarea de referinţă "X" până la începerea campaniei electorale pentru alegerile locale, pentru a mai putea ocupa funcţia pe care şi-o doreau trebuiau să remită dublul sumei între alegerile locale şi parlamentare, respectiv triplul sumei după alegerile parlamentare, în timp ce persoanele care nu erau membri ai Biroului Politic Teritorial urmau, după acest moment, să remită de patru ori valoarea de referinţă "X".
Pe 21 decembrie, procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe deputatul PNL Mihai Voicu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, alături de Mihai Voicu, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Dan-Lucian-Ştefan Mogoş, la data faptei secretar general coordonator al PNL Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, şi pe Constantin Enea, la data faptei vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj şi reprezentant al SC Coliseum SA, pentru spălare de bani.
De asemenea, a fost trimisă în judecată SC Coliseum SA, pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie - aprilie 2012, Mihai Voicu, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul inculpatului Mogoş, şi-a folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului Permanent Teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, trebuiau să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.
Concret, "donaţiile" respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna aceluiaşi an sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică.
"Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 şi 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei. Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012", preciza DNA.
Potrivit sursei citate, din această sumă, în realitate au fost folosiţi în acest scop doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de Constantin Enea prin intermediul SC Coliseum SA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bogdan Peșchir, eliberat din arest de Tribunalul București
Tribunalul București a decis, vineri, că Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate. Decizia este definitivă. Instanța a admis contestația formulată de Bogdan Peșchir împotriva deciziei din 15 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5 prin care i-a fost prelungită c
ICCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. 'Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curte
CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, 'în mod regretabil', cu 'încălcarea' prevederilor legale, o instanță judecătorească a dispus, 'fără temei constituțional și legal', cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională.
Recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale - judecat vineri de ICCJ
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, vineri, începând cu ora 16:00, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Parchetul de pe lângă Curt
Judecător Curtea de Apel Ploiești: CCR a interpretat abuziv legea și a impus președinte neales (motivare)
Curtea Constituțională a României a interpretat abuziv legea și a exercitat suveranitatea poporului român în nume propriu, impunând un președinte neales, numit chiar de CCR - se arată în motivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești de admitere a unei cereri în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decem
DGA: Analiză a refuzului mitei de către angajații MAI; în 2024, 60% dintre sesizări - documentate cu body-cam
Peste 60% dintre sesizările legate de încercarea de a oferi mită angajaților Ministerului de Interne au fost documentate cu înregistrări video făcute cu ajutorul aparaturii tip body-cam, informează Direcția Generală Anticorupție (DGA). 'O analiză realizată la nivelul DGA aferentă pentru anul 2024, comparativ cu anul 2023, evide
Prezidențiale2025/Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor - contestată și de Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Potrivit unor date comunicate vineri AGERPRES de către Curtea de Apel Ploiești, &
DNA: Bărbat trimis în judecată pentru trafic de influență; ar fi primit bani pentru reducerea unei pedepse
Un bărbat a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de trafic de influență, din care una săvârșită în formă continuată, pentru că ar fi primit 15.000 euro pentru reducerea unei pedepse, după ce a pretins că are influență asupra unor polițiști și asupra unor judecători de la Tribunalul București. 'Procurorii din cadrul Direcției Na
Mehedinți: Persoană decedată după ce mașina în care se afla a lovit un parapet, pe DN 6, în localitatea Lunca Banului
Un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit și o persoană a fost rănită după ce mașina în care se aflau a intrat, vineri dimineața, într-un parapet pe DN6, în localitatea Lunca Banului. 'În această dimineață, pompierii mehedințeni au intervenit la un accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Lunca Banului, î
CSM: Inspecția Judiciară - verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești
Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești care a admis, joi, cererea de suspendare a hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). 'Î
PICCJ: Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale - contestată
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, a informat, joi, Parchetul General. ''Parchetul de pe lâ
Prezidențiale2025/Ministrul Justiției spune că legea nu permite instanțelor judecătorești să suspende sau anuleze decizii ale CCR
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, joi, că legislația, în momentul de față, nu permite adoptarea unor soluții specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanțele judecătorești ale unor decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale. Declarația vine după ce un judecător de la Curtea de
Tudorel Toader: Deciziile CCR sunt definitive și nu sunt supuse niciunei căi de atac
Deciziile Curții Constituționale a României sunt definitive și nu sunt supuse niciunei căi de atac, a declarat, pentru AGERPRES, prof.univ.dr. Tudorel Toader, fost judecător la CRR și fost ministru al Justiției. Conform afirmațiilor acestuia, 'judecătorul care a pronunțat o astfel de decizie (de suspendare a deciziei CCR privind anul
Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale - suspendată
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. ''Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decem
Vasile Balint, zis 'Sile Cămătaru', eliberat din închisoare
Vasile Balint, zis 'Sile Cămătaru', va fi eliberat din închisoare, în urma unei decizii definitive pronunțate joi de Tribunalul București. Tribunalul București a respins, cu majoritate, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale din