IGPR: Peste o sută de percheziţii în Bucureşti şi 16 judeţe, într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de două milioane de euro
Peste o sută de percheziţii domiciliare sunt efectuate joi, în Bucureşti şi 16 judeţe, de poliţiştii arădeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar penal de evaziune fiscală cu un prejudiciu de două milioane de euro, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. Potrivit sursei citate
DNA: Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Fostul deputat Ionel Arsene, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, informează, joi, DNA. Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţi
Arhiepiscopia Tomisului se declară surprinsă de evoluţia unui dosar penal instrumentat de DNA Constanţa
Arhiepiscopia Tomisului se declară surprinsă de evoluţia unui dosar penal instrumentat de DNA Constanţa, în care arhiepiscopul Teodosie a fost pus sub urmărire penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce a formulat denunţuri împotriva unor subordonaţi. "În luna octombrie a anului trecut, Arhiepiscopia Tomisului
Procurorul Negulescu, chemat pentru audieri la Parchetul General
Procurorul Mircea Negulescu a fost citat, joi dimineaţa, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat în legătură cu o plângere depusă pe numele lui. Pe numele lui Mircea Negulescu au fost depuse la Parchet mai multe plângeri penale. În una dintre aceste plâng
Ministrul Tudorel Toader urmează să prezinte raportul privind activitatea DNA
Tudorel Toader urmează să prezinte joi, la ora 18,00, la Ministerul Justiţiei, conţinutul şi concluziile raportului cu privire la activitatea managerială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pe 15 februarie, Tudorel Toader anunţa că joi va face o informare de presă în care va prezenta raportul cu privire la activitatea DNA. "Distinct d
Înalta Curte discută cererea de redeschidere a urmăririi penale pe numele lui Paul Stănescu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) urmează să dezbată joi cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu. Este al treilea termen în acest proces, primele două fiind amânate pe motive de procedură. Pe 25 ianuarie, Paul Stănescu
DNA cere o pedeapsă maximă de 12 ani închisoare pentru Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor
Un procuror de la DNA a solicitat miercuri judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea tuturor inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri la pedepse cu executare, orientate spre maximul prevăzut de legea penală. Astfel, procurorul a cerut o pedeapsă maximă cu executare pentru fostul deputat Viorel Hrebenciuc, acuzat
Procurorul general a dispus verificări la toate unităţile de parchet pentru identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a dispus, miercuri, efectuarea de verificări la nivelul tuturor unităţilor de parchet pentru identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor, pornind de la aspectele semnalate de presă în ultima perioadă cu privire la conduita unor procurori. "Având în vedere aspectele semnalate de mas
DNA: Arhiepiscopul Teodosie - urmărit penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un nou dosar, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată, după ce ar fi formulat denunţuri false împotriva unor subordonaţi, informează DNA într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Iaşi: Percheziţii la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi"
Mai multe echipaje de poliţie şi mascaţi au descins la Facultatea de Textile Pielărie şi Management Industrial din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI). "Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săv&ac
IGPR: În 2017, numărul faptelor penale sesizate în domeniul violenţei în familie a crescut cu 3%
Numărul faptelor penale sesizate în 2017 în domeniul violenţei în familie a crescut cu 3% faţă de 2016, de la 35.202 la 36.245, potrivit unor date prezentate, miercuri, în cadrul conferinţei prilejuite de încheierea campaniei naţionale de prevenire a violenţei intrafamiliale "Aripi Frânte". Cele mai multe astfel de
IGPR: Cannabis, resturi vegetale şi o instalaţie de cultivare indoor a plantelor, ridicate după două percheziţii domiciliare în Teleorman
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T din Teleorman au ridicat 20 de plante de cannabis, resturi vegetale şi o instalaţie de cultivare indoor a plantelor, în urma a două percheziţii domiciliare pe raza judeţului, informează IGPR. Potrivit unui comunicat de presă, la data de 20 februarie a.c. poliţ
CCR respinge sesizările USR privind modificările aduse legilor Justiţiei
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca inadmisibile, sesizările formulate de USR cu privire la modificările aduse legilor Justiţiei. "S-au respins toate trei ca inadmisibile. Cele care privesc statutul magistratului şi CSM (Legile 303 şi 317/2004 - n.r.) - pentru neîntrunirea numărului de parlamentari necesar pentru sesizare
Andreea Cosma a depus plângere penală la Poliţie, după mai multe ameninţări primite la telefon
Deputatul PSD Andreea Cosma s-a prezentat miercuri la sediul IGPR pentru a depune o plângere penală, după ce ar fi primit mai multe ameninţări la telefon, au declarat oficiali din IGPR. Inspecţia Judiciară a anunţat pe 16 februarie că se fac verificări prealabile la Serviciul Teritorial Ploieşti al DNA, pentru identificarea eventualelor indicii privind s
CAB şi instanţele arondate au soluţionat în 2017 o jumătate de milion de dosare
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) şi instanţele arondate au soluţionat în anul 2017 aproape o jumătate de milion de dosare, reprezentând aproximativ un sfert din totalul dosarelor aflate pe rolul instanţelor din România. "Ca în fiecare an, Curtea de Apel Bucureşti se remarcă prin cel mai mare volum de activitate între instanţele