Kovesi: Nu vom rezolva problema corupţiei doar arestând inculpaţi; sunt necesare măsuri de prevenire
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că problema corupţiei în România nu va putea fi rezolvată doar arestând inculpaţi, trimiţând funcţionari în judecată sau obţinând condamnări, adăugând că efortul investigativ al procurorilor trebuie dublat de măsuri de prevenire. Declaraţia a fost făcută
Ministerul Justiţiei: Tudorel Toader a discutat despre legile Justiţiei cu copreşedinţii Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit la Strasbourg cu copreşedinţii Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, principala temă a discuţiilor fiind modificările aduse legilor Justiţiei. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Ministerul Justiţiei, la discuţiile cu Syed Kamall şi Ryszard Legutko a participat şi secretarul d
Prahova: Percheziţii la hoţi din ATM-uri şi societăţi comerciale
Poliţiştii prahoveni efectuează, miercuri dimineaţă, percheziţii în două judeţe la persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale şi ATM-uri, şapte persoane urmând a fi duse la audieri. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, cinci percheziţii domiciliare au loc pe raza judeţelor Prahova şi Ilfov, acestea fiind
Percheziţii în Argeş, Dolj şi Olt la persoane bănuite de infracţiuni economice cu un prejudiciu de peste 450.000 lei
Poliţiştii efectuează, miercuri dimineaţa, şase percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş, Olt şi Dolj, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 450.000 de lei, informează un comunicat de presă remis de IPJ Argeş. Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că, în p
Instanţa a anulat definitiv decizia ISJ de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş
Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Târgu Mureş a respins, marţi, recursurile formulate împotriva hotărârii Tribunalului Mureş, care a anulat decizia emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) prin care s-a înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi prin care s-au transferat clase
Reuniune România - NATO la Bucureşti pentru analiza capabilităţilor pentru apărare 2017-2018
Reuniunea România - NATO care se desfăşoară marţi şi miercuri, la Bucureşti, reprezintă o etapă importantă în "analiza capabilităţilor pentru apărare", din cadrul procesului NATO de planificare a apărării, precizează MApN într-un comunicat. În cele două zile, sunt analizate "gradul în c
Galaţi: Tânărul care a ucis un om al străzii, arestat preventiv
Tânărul de 26 ani care a înjunghiat mortal şi a incendiat o persoană fără adăpost într-o clădire dezafectată din municipiul Galaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au anunţat, marţi, reprezentanţii Tribunalului Galaţi. "Tribunalul Galaţi a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribuna
Horodniceanu, despre ''Black Cube'': Cât timp nu vom avea colaborarea lui Dragomir, lucrurile se vor opri
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat marţi că 90% din probatoriile din dosarul "Black Cube" sunt finalizate, dar atâta timp cât nu va exista colaborarea fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir, inculpat în acest caz, lucrurile se vor opri. Întrebat dacă s-a aflat cine este î
Horodniceanu (DIICOT): Atacurile aduse Ministerului Public nu fac decât să şubrezească sistemul judiciar şi să vulnerabilizeze statul român
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat marţi că eforturile instituţiei de consolidare a capacităţii de combatere a criminalităţii organizate au fost subminate de agenda legată de dezbaterile pe marginea legilor Justiţiei, adăugând că atacurile la adresa Ministerului Public nu fac decât să şubrezească sistemul judici
Horodniceanu: Grefierii, specialiştii şi ofiţerii de poliţie judiciară din DIICOT pierd din salarii
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat marţi că procurorii rămân cu aceleaşi salarii, în schimb grefierii, specialiştii şi ofiţerii de poliţie judiciară vor avea scăderi şi de 25% la capitolul venituri în urma reformei fiscale. "Au fost făcute calcule. Există personal din cadrul DIICOT car
Argeş: Doi bărbaţi reţinuţi după ce au deposedat un bătrân de 20.000 de lei prin metoda ''accidentul''
Poliţiştii din municipiul Curtea de Argeş au reţinut doi bărbaţi, suspectaţi că au deposedat un bătrân de suma de 20.000 de lei prin metoda "accidentul". Cei doi, în vârstă de 18 şi respectiv 42 de ani, sunt cercetaţi pentru complicitate la înşelăciune, potrivit unui comunicat transmis marţi de In
Fifor: Voi propune prin Memorandum încadrarea în 2018 a 50 de posturi de psiholog la nivelul Armatei
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, marţi, că va propune prin Memorandum adresat Guvernului încadrarea în cursul anului 2018 a 50 de psihologi la nivelul Armatei, în paralel cu prezentarea, cel târziu în luna martie, a unui concept privind înfiinţarea Centrului Naţional de psihologie operaţi
Bilanţ DIICOT: Peste 2.000 kg de droguri, capturate în 2017; plata prin Bitcoin - utilizată de traficanţii de droguri
Procurorii DIICOT au capturat peste 2.000 de kilograme de droguri în anul 2017, cel mai traficat drog fiind cannabisul, adus pe cale rutieră în special din Spania şi Olanda, iar traficanţii folosesc tot mai des tranzacţii realizate pe Darknet cu plata prin Bitcoin. Potrivit raportului de activitate al DIICOT, în cursul anului 2017 cantitatea
Bilanţ DIICOT: În 2017 au fost soluţionate 10.287 de dosare şi au fost trimişi în judecată 3.940 de inculpaţi
Procurorii DIICOT au soluţionat 10.287 de dosare în anul 2017, în scădere cu 21,88% faţă de 2016, fiind trimise în judecată 3.940 persoane, în creştere cu 1,91%, se arată în bilanţul activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pe anul 2017. Potrivit raportului de activitate al DIIC
Toader: În 2016-2017, o treime din fondurile pentru investiţii la nivelul instanţelor, alocate Curţii de Apel Ploieşti
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că pentru investiţiile în sediile de instanţă, finanţate din buget propriu, prioritatea instituţiei pe care o conduce constă în finalizarea lucrărilor începute în anii anteriori, precum şi a celor nefinalizate în cadrul Acordului de Împrumut cu Banca Mondială, valoarea angajamentelor fiind de do