Aproape 280 de studenți ai Politehnicii București vor beneficia de locuri noi de cazare moderne
Un număr de 276 de studenți ai Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București beneficiază de locuri noi de cazare moderne în urma inaugurării vineri, după lucrările de reabilitare și modernizare, a Căminului P19 din Complexul Studențesc Regie. Potrivit unui comunicat remis presei, investiția în lucrările de reabilitare și mo
Ministerul Educației a început o analiză a normelor privind cazurile de violență
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat vineri că a demarat recent un proces de analiză a legislației și a normelor existente pentru a eficientiza prevenția, identificarea și sancționarea cazurilor de violență. Totodată, ministerul afirmă că monitorizează prin proceduri interne cazurile de violență în diverse forme din sistemul de educație-cercetare
Timiș: UVT a deschis noul an academic cu motto-ul - 'Liderii viitorului'
Universitatea de Vest Timișoara (UVT) a deschis, vineri, noul an academic sub un nou motto, 'Liderii viitorului', întrucât universitatea a dat deja generații de absolvenți care au ajuns oameni de succes în toate specializările în care s-au format, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea, în mesajul adresat studenților.
Cluj: UAD a câștigat Premiul Juriului la Gala premiilor europene pentru design de ambalaj
Universitatea de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca, prin studenta Elena Ghețu, a obținut Premiul Juriului la Gala premiilor europene pentru designul de ambalaj (Pro Carton Young Designers Award 2025), care a avut loc la Istanbul. 'Sunt studentă la Master în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Anul acesta am avu
Dâmbovița: Inspectoratul Școlar anunță o anchetă internă, după ce un profesor a fost reținut pentru agresiune sexuală
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița a demarat o anchetă interne la nivelul școlii unde s-a înregistrat un caz de agresiune sexuală din partea unui profesor asupra unei eleve, a informat, vineri, instituția. De asemenea, conducerea ISJ a anunțat implementarea unor măsuri suplimentare de prevenție și consiliere a elevei, pr
Bihor: Universitatea din Oradea, în top 10 național, în clasamentul QS World University Rankings
Clasamentul QS World University Rankings 2026 plasează Universitatea din Oradea pe poziția a zecea, la nivel național, în topul instituțiilor academice din România, a informat joi, într-un comunicat, Biroul de presă al universității. 'QS World University Rankings 2026 reconfirmă poziția Universității din Oradea ca universitate de top a Ro
Iași: Stații de reparat biciclete, amenajate în campusul studențesc Tudor Vladimirescu
Două stații moderne de reparat biciclete au fost amplasate în campusul studențesc 'Tudor Vladimirescu' din Iași, în cadrul unui proiect derulat sub sloganul 'Te Punem în Mișcare!', care are ca scop promovarea utilizării bicicletei ca mijloc de transport alternativ și sustenabil în rândul studenților și comunității locale.
Universitățile publice ieșene susțin participarea activă a studenților din Republica Moldova la alegerile parlamentare
Universitățile publice din Iași transmit, prin intermediul unui comunicat de presă, că susțin participarea activă a studenților din Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie. În contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, programate pentru 28 septembrie, cele cinci universități publice din Iași - Universitatea 'Alexan
Politehnica București inagurează un cămin modernizat și reabilitat
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București va inaugura vineri căminul studențesc P19, reabilitat și modernizat. Potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior remis joi AGERPRES, după o investiție de 22 milioane de lei, derulată pe o perioadă de doi ani, căminul P19 oferă studenților 276 de locuri de cazar
UNATC deschide noul an universitar la Opera Națională București
Ceremonia de deschidere a noului an universitar va fi organizată de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) 'I.L. Caragiale' la Opera Națională București pe 1 octombrie, începând cu ora 10:00. 'UNATC propune ca acest an universitar, 2025-2026, să se desfășoare sub conceptul 'We Create, We Educate'. Po
Guvern: 798,1 milioane lei - pentru distribuirea de fructe, legume, lapte, produse de panificație la preșcolari și elevi
Guvernul a aprobat, joi, continuarea Programului pentru școli al Uniunii Europene, pentru perioada 2023-2029, precum și bugetul aferent anului școlar 2025-2026 în sumă de 798,1 milioane lei, aceste fonduri urmând să asigure distribuirea zilnică a fructelor și legumelor, laptelui și produselor lactate, produselor de panificație pentru peste 1,8 milioane de
Metodologia pentru programul remedial în învățământul primar a fost aprobată
Metodologia pentru programul remedial în învățământul primar a fost aprobată prin ordin de ministru, a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, metodologia reglementează flexibil, dar riguros, utilizarea celor două ore pe săptămână pentru: consolidarea și fixarea competențelor dobând
Peste 7.500 de studenți 'boboci' încep cursurile anului universitar 2025 - 2026 la Universitatea Politehnica București
Peste 7.500 de studenți de anul I vor începe luni noul an universitar 2025-2026 la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. 'Pășim împreună într-un nou capitol la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Pregătiți să transformăm fiecare provocare într-o o
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea vineri
Universitatea din Oradea, membră a alianței universitare europene EU GREEN, va găzdui vineri, între orele 17:00 - 22:00, Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment programat în Sala polivalentă, loc al unei 'fascinante călătorii în lumea științei', a informat, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției de învățământ
Cluj: UBB marchează 20 de ani de pasiune pentru știință la Noaptea Cercetătorilor Europeni
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca marchează 20 de ani de Noaptea Cercetătorilor Europeni printr-o multitudine de activități interactive, constând în prezentări, expoziții, experimente, interviuri, concursuri, ateliere și jocuri. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ia parte și în acest an l







