Sector 1/ 'Zilele Horticulturii Bucureștene' și 'Agronomiada' - între 7 și 10 mai
''Zilele Horticulturii Bucureștene'' și ''Agronomiada'' se desfășoară între 7 și 10 mai, în campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Pentru organizarea celor două evenimente, Consiliul Local Sector 1 a aprobat în ședința de marți parteneriatul cu USAMV.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sector 1 transmis miercuri AGERPRES, între 7 și 10 mai, Sectorul 1 va găzdui 'Zilele Horticulturii Bucureștene' și 'Agronomiada', două evenimente prin care participanții pot descoperi, în mod practic și aplicat, cum se face un balcon verde, ce plante rezistă ușor în apartament și cum pot mânca mai sănătos, prin ateliere și demonstrații desfășurate în campusul USAMV din Bulevardul Mărăști nr. 59.
Evenimentele vor fi deschise publicului larg, iar programul este construit în jurul ideii de învățare aplicată: amenajarea unui balcon verde, alegerea plantelor pentru un aer mai curat în casă și obiceiuri alimentare mai sănătoase, arată sursa citată.
Vor fi și activități pentru copii, unde cei mici vor putea planta și învăța cum să îngrijească plantele într-o miniseră demonstrativă. La final, copiii își vor putea lua acasă planta îngrijită de ei.
Un punct central al evenimentului va fi 'Pavilionul Sustenabilității', gândit ca un traseu ușor de parcurs, cu mai multe spații tematice.
''Aici veți găsi exemple de grădinărit urban (balcoane verzi sau mini-grădini), idei pentru reducerea risipei alimentare și soluții pentru compostarea resturilor vegetale chiar și în mediul urban'', precizează Primăria.
În cadrul proiectului vor fi realizate 10 insule verzi urbane în mai multe zone din Sectorul 1, dintre care patru insule verzi climatice, cu rol în reducerea poluării și îmbunătățirea microclimatului urban și șase insule verzi urbane, concepute ca spații de oprire, relaxare și interacțiune.
Fiecare insulă urbană va include o minigrădină cu plante ornamentale și comestibile, o zonă de relaxare, panouri solare pentru iluminatul ambiental și alimentarea punctelor de încărcare pentru dispozitive mobile, dar și panouri informative.
Totodată, între 8 și 10 mai, campusul USAMV va găzdui cea de-a XXXVI-a ediție a 'Agronomiadei', o competiție studențească națională care reunește tineri și cadre didactice din universitățile de științe agronomice și medicină veterinară din România.
Competiția combină probe de specialitate cu activități sportive și culturale, oferind o imagine de ansamblu asupra pregătirii noii generații din domeniile agricole și veterinare.
Pentru vizitatori, este o ocazie de a vedea mai de aproape aceste domenii și de a înțelege cum se lucrează efectiv în agricultură, horticultură și medicină veterinară, se mai menționează în comunicat.
Accesul la toate activitățile este gratuit. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












