Politehnica București a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului olandez Karel Luyben
Politehnica București a acordat, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului olandez Karel Luyben, în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru contribuțiile sale remarcabile la dezvoltarea educației și cercetării, 'pentru rolul său esențial' în promovarea colaborării academice internaționale și pentru impactul său strategic asupra modernizării ecosistemului european de cercetare și inovare.
'Rectorul prestigioasei Universități de Tehnologie din Delft (TU Delft) în perioada 2010-2018 și o voce puternică în transformarea cercetării contemporane, profesorul Luyben nu este doar un cercetător de excepție, ci și un prieten constant și valoros al Politehnicii București. Dincolo de cariera sa impresionantă - dedicată ingineriei bioproceselor și promovării colaborării între universități, industrie și autorități, profesorul Luyben s-a dovedit a fi un susținător ferm al intereselor academice românești în Europa', a scris rectorul universității, Mihnea Costoiu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, în perioada în care a condus CESAER (Conferința Universităților Europene de Știință și Tehnologie), profesorul Karel Luyben a sprijinit găzduirea Adunării Generale la București și a susținut activ alegerea experților din România și a membrilor comunității Politehnicii București în structurile europene de conducere, consolidând astfel vocea României în Spațiul European al Educației și Cercetării.
'Mai mult, prin rolul său de pionier în tranziția către Open Science (Știința Deschisă) și în conducerea Asociației European Open Science Cloud (EOSC), profesorul Luyben demonstrează exact calitățile de care avem nevoie astăzi: deschiderea cunoașterii, colaborare transnațională și curajul de a inova. Îi mulțumim domnului profesor Karel Luyben pentru viziunea sa, pentru sprijinul necondiționat oferit comunității noastre și pentru modelul de leadership pe care îl reprezintă! Suntem mândri să îl avem în marea familie a Politehnicii București!', a subliniat rectorul.
* Născut la 14 decembrie 1951, în Tilburg, Țările de Jos, profesorul Karel Luyben și-a construit o carieră remarcabilă dedicată excelenței în educație, cercetare și management universitar, contribuind în mod decisiv la consolidarea rolului universităților tehnice în spațiul internațional.
Și-a încheiat studiile în anul 1976 la Universitatea de Tehnologie Eindhoven, specializarea tehnologie chimică, după care și-a început activitatea de cercetare la Universitatea Agricolă Wageningen, concentrându-se pe ingineria proceselor asupra fenomenelor de transport în medii poroase, în special în procesele de uscare și în sisteme cu cărbune activ.
Întreaga sa carieră academică este legată de Universitatea de Tehnologie din Delft (TU Delft), una dintre cele mai prestigioase instituții tehnice din Europa. În 1983 s-a transferat la TU Delft, unde a fost numit profesor titular în domeniul ingineriei biochimice, marcând începutul unei cariere didactice și științifice excepționale, care a avut un impact durabil asupra cercetării și formării generațiilor de specialiști în biotehnologia proceselor. De-a lungul a peste trei decenii de activitate didactică, a predat numeroase cursuri de specialitate, a coordonat aproape 200 de lucrări de masterat și a format peste 30 de doctoranzi în științe, contribuind astfel la dezvoltarea unei generații de specialiști capabili să răspundă provocărilor tehnologice ale societății moderne.
Activitatea sa de cercetare se reflectă printr-un portofoliu științific solid, concretizat în peste 170 de publicații indexate ISI, care abordează teme din domeniul ingineriei bioproceselor și al aplicațiilor tehnologice avansate.
Potrivit Laudatio, în paralel cu activitatea academică, profesorul Luyben a demonstrat o preocupare constantă pentru transferul tehnologic și colaborarea cu mediul economic, inclusiv prin implicarea în inițierea și dezvoltarea unor întreprinderi inovatoare și prin consultanță oferită organizațiilor de cercetare, industriei și instituțiilor guvernamentale în domeniul strategiilor tehnologice și al politicilor de cercetare.
După aproape doisprezece ani în funcția de decan al Facultății de Științe Aplicate, a fost numit Rector Magnificus al Universității de Tehnologie din Delft, poziție pe care a exercitat-o în perioada 2010 - 2018.
În timpul mandatului său, universitatea și-a consolidat poziția în clasamentele internaționale, a dezvoltat direcții strategice interdisciplinare și a extins parteneriatele globale, contribuind decisiv la transformarea instituției într-un actor major al cercetării și inovării la nivel mondial.
Karel Luyben a fost Coordonator Național pentru Open Science în Țările de Jos, contribuind la dezvoltarea unei strategii naționale ambițioase și la consolidarea rolului țării ca pionier european în acest domeniu.
În perioada 2021-2025, profesorul a îndeplinit funcția de președinte al Asociației European Open Science Cloud (EOSC), una dintre cele mai importante inițiative europene dedicate consolidării științei deschise și intensificării colaborării în cercetare la nivel continental. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












