Leonard Azamfirei (UMFST): Alianța Universitară DIVERSE a fost recunoscută oficial de Comisia Europeană
Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunțat, marți, primirea recunoașterii oficiale de către Comisia Europeană a Alianței universitare DIVERSE, din care mai fac parte instituții de învățământ superior din 11 țări europene.
Politehnica București suspendă miercuri cursurile
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București suspendă miercuri cursurile în contextul avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, a declarat, pentru AGERPRES, rectorul M
Cursuri online, miercuri - la ASE
Cursurile la Academia de Studii Economice se vor desfășura online miercuri, în contextul avertizărilor meteo pentru București, a anunțat rectorul Nicolae Istudor.
Universitatea din București va susține miercuri cursurile online sau acestea vor fi recuperate
Activitățile didactice de miercuri se vor susține fie online, la orele stabilite în orar, fie prin recuperare la o dată ulterioară, a anunțat Universitatea din București. 'După consultarea specialiștilor din cadrul Facultății de Geografie și din cadrul Institutului Național de Meteorologie, conducerea Universității din București a decis că reprezintă
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' suspendă miercuri cursurile
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' suspendă miercuri cursurile cu prezență fizică având în vedere avertizările meteorologice, a anunțat, pentru AGERPRES, rectorul Viorel Jinga.
Activitatea didactică, suspendată miercuri și în Capitală și județul Ilfov
Activitatea didactică va fi suspendată miercuri și în București și județul Ilfov, în contextul avertizărilor meteorologice, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. 'Potrivit informațiilor comunicate, activitatea didactică va fi suspendată miercuri, 8 octombrie, atât în Capitală, cât și în județul Ilfov', a prec
SNSPA suspendă cursurile cu prezență fizică programate miercuri
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că suspendă cursurile cu prezență fizică programate pentru miercuri din cauza codului roșu de ploi torențiale emis de Administrația Națională de Mete
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' reprezintă România la competiția internațională ECOTROPHELIA 2025, cu FoodCell
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați reprezintă România la faza finală a competiției ECOTROPHELIA EUROPE 2025, care se desfășoară în perioada 7-8 octombrie 2025, la ANUGA, cel mai mare târg comercial din lume dedicat industriei alimentare și băuturilor, organizat în Germania, informează universitatea din Galați. Român
Bihor: Evoluția calculatoarelor, de la abac la console de jocuri, în expoziția colecționarului Ovidiu-George Pantea
O expoziție dedicată progresului tehnologic în domeniul computerelor, intitulată ''101 ani de evoluție a calculatoarelor'', va fi vernisată, vineri, de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea, fiind o selecție din colecția personală a orădeanului Ovidiu-George Pantea, inginer de sisteme de comunicații. ''Expoziți
UPDATE Ministerul Educației și Cercetării: S-a luat decizia suspendării cursurilor în patru județe
Cursurile vor fi suspendate miercuri în toate instituțiile de învățământ preuniversitar din județele Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, în contextul avertizărilor meteorologice, a informat Ministerul Educației și Cercetării. ''Din informațiile primite până în acest moment din partea inspectorate
IȘMB a transmis propunerea de suspendare a cursurilor cu prezență fizică, în contextul atenționărilor meteo
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis propunerea de suspendare a cursurilor cu prezență fizică în Capitală, în contextul atenționărilor meteorologice, a declarat marți pentru AGERPRES inspectorul general Florian Lixandru. Întrebat de AGERPRES dacă are în vedere suspendarea cursurilor din cauza atenți
Sindicaliști din educație pichetează sediul Ministerului de Finanțe
Sindicaliști ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educație ''Spiru Haret'' pichetează, marți, în intervalul 11:00 - 12:30, sediul Ministerului de Finanțe, nemulțumiți de măsurile fiscal-bugetare adoptate de Executiv, dar și de amânarea plății tranșelor aferente sumelor prevăzute pri
Ialomița: Cursurile școlare, suspendate miercuri din cauza Codului roșu de ploi abundente
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița a decis suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județ pentru data de 8 octombrie în contextul avertizării Cod roșu de ploi abundente. Potrivit unui comunicat transmis, marți, de Prefectura Ialomița, CJSU a dispus o serie de măsuri imediate
Catedra de limba română a Universității Cernăuți, singura care s-a păstrat în 150 de ani de la înființarea instituției
Catedra de limba română a Universității Naționale 'Iuri Fedkovyci' din Cernăuți împlinește 150 de ani de existență, fiind singura care s-a păstrat de la înființarea instituției de învățământ până în prezent, a declarat, pentru AGERPRES, șefa Catedrei de filologie română și clasică, Cristina Paladean.
Constanța: Cursurile școlare, suspendate miercuri în județ din cauza Codului Roșu de ploi abundente
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Constanța, convocat luni de prefectul județului, a stabilit suspendarea cursurilor școlare în întreg județul, miercuri, din cauza Codului Roșu de ploi abundente. Potrivit prefectului județului Constanța, Adrian Picoiu, o altă măsură aprobată de membrii CJSU este pregătirea de căt


