Ministrul Educației propune pentru prevenirea adicțiilor voluntariat, module opționale, sport și activități extracurriculare
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a subliniat marți necesitatea consolidării rețelei de consilieri școlari și a rețelei de medicină școlară, dar și a promovării activităților fizice, voluntariatului și introducerii modulelor de prevenție în disciplinele opționale, în vederea combaterii adicțiilor.
Mihai Dimian a participat la masa rotundă 'Adicțiile la copii și adolescenți', găzduită de Administrația Prezidențială, în cadrul proiectului 'România în Lumină'.
'Consilierii școlari, chiar dacă sunt puțini, sunt cu 50% mai mulți decât în urmă cu trei ani. Este o rețea de consilieri școlari, care deși nu este încă atât de apropiată de elevi, cu siguranță poate deveni mai apropiată și poate interveni. Rețeaua de medicină școlară încă este subdezvoltată față de nevoile existente. Toți trebuie să intervenim aici, indiferent de minister, fiind nevoie de toate aceste componente', a afirmat ministrul.
În opinia acestuia, ar fi necesar ca părinți și elevii să aleagă un opțional privind prevenția adicțiilor.
'Avem anumite discipline obligatorii în trunchiul comun, se numesc ele. În aceste discipline obligatorii, avem module ce pot fi introduse. Unele sunt deja introduse în discipline precum consiliere și orientare, precum educație fizică și sport, precum biologie și altele. Și se face acest lucru în prezent, dar trebuie s-o facem cu mai multă atenție, nu doar în ideea educației pentru sănătate sau pentru alimentație sănătoasă, cum este prevăzută în lege, ci introducând și aceste module suplimentare de prevenție a diverselor adicții, nu doar adicțiile de droguri. (...) Mai este și o disciplină opțională în prezent, care se numește educația pentru sănătate. (...) Avem și această posibilitate - să alegem un opțional. Așa cum este importantă și educația financiară, și antreprenorială, și educația pentru sănătate. Să ne uităm ca părinți, împreună cu elevii, să alegem acest opțional. Pe viitor, în noua curriculă, vom vedea cum se va numi acest opțional', a explicat ministrul.
De asemenea, Mihai Dimian este de părere că pentru combatarea adicțiilor ar putea fi preluat modelul islandez, potrivit căruia elevii realizează diferite activități sportive, artistice, extracurriculare, în afara orelor de curs.
'Consider că soluția este mai degrabă una a activităților și asta am văzut și eu ca model de succes în Islanda și preluat după aceea și de alte țări. Drept urmare, dacă vrem într-adevăr să acționăm, avem nevoie de activități în care să implicăm acești elevi în afara timpului școlii, în afara celor 15% din orele petrecute la școală. Aici, din nou, putem avea așteptări de la școală și are școala ce să facă, pentru că terenurile de sport sunt neutilizate mult timp sau utilizate în alte scopuri decât pentru elevi. Avem ce face, dar mă întreb, când dăm autorizație pentru blocuri, ne-am uitat vreodată câte terenuri sau spații verzi măcar sunt în jurul blocurilor, pentru ca acești copii din blocuri să poată practica un sport acolo? N-aveam nevoie decât de un ghiozdan și o minge și practicam sportul ore întregi. Nu mai avem unde. Le-am transformat în locuri de parcare și pe acelea care erau. (...) Avem nevoie de activități sportive, activități artistice, activități extracurriculare în general - voluntariatul poate fi unul dintre ele', a spus ministrul Educației și Cercetării.
O altă propunere a ministrului se referă la implicarea elevilor în activități de voluntariat pentru combatarea adicțiilor și dezvoltarea 'carnetului de voluntar'.
'Avem posibilitatea de a implica mai mult copiii în voluntariat. Putem dezvolta carnetul de voluntariat, astfel încât să fie mai bine evidențiate toate aceste activități ale elevilor și să fie promovate pe scară largă. Sigur, venim și cu orele de consiliere în care promovăm acest voluntariat, în care explicăm avantajele implicării civice, dar să fie într-un mod formal, evidențiat acest lucru', a precizat Dimian.
El a reamintit că printr-o inițiativă a președintelui României a fost alocat un buget pentru sportul extracurricular.
'Este inițiativa președintelui României, care a insistat să existe în bugetul educației, în acest an, o sumă - vom vedea cât de mult vom aloca -, dar o sumă importantă pentru sportul în școală, sportul extracurricular, nu sport curricular', a adăugat ministrul Educației. AGERPRES/(A-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Universitatea din București - precizări în cazul celor 3 angajate acuzate de delapidare: Niciun student nu a fost afectat
Universitatea din București a venit vineri cu o serie de precizări privind cazul celor trei angajate acuzate că au delapidat din taxele plătite de studenți, reprezentanții instituției dând asigurări că niciun student nu a fost afectat de neregulile constatate. Potrivit unui comunicat al UB, Direcția Financiar - Contabilă a Universității
Peste 4.000 de candidați pot participa la interviu în cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director de școală
Un număr de 4.449 de candidați pot participa la proba de interviu din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, care a început joi, urmând să se încheie pe 27 noiembrie. Candidații au fost selectați după evaluarea proiectelor manageriale pe ca
Neamț: Cursuri suspendate în corpul de clădire al liceului unde mai mulți copii au reclamat stări de rău
Cursurile vor fi suspendate, vineri, în corpul de clădire al Liceului ''Vasile Alecsandri'' din Săbăoani unde, joi, mai mulți copii au acuzat stări de rău și au fost transportați la spital, a anunțat Prefectura Neamț. ''Ca măsură preventivă, autoritățile locale, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Neam
Mureș: Harpă de peste 26.000 de euro, donată Colegiului Național de Artă de Asociația Cultura Viva Sighișoara
Elevii și profesorii Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș vor beneficia permanent de o harpă de concert, evaluată la peste 26.000 de euro, după ce instrumentul, aflat în custodia unității de învățământ încă din anul 2021, va intra oficial în patrimoniul școlii printr-un contract de donație oferit de Asociația Cultura Viva Si
Strategia Națională pentru prevenirea și combaterea extremismului violent, în consultare publică
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat joi în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea extremismului violent și constituirea Comitetului interministerial de monitorizare a implementării acestei strategii. Potrivit unui comunicat de presă al
Neamț: Nu a fost identificată cauza stării de rău a elevilor din Săbăoani, susține directorul adjunct al liceului
Directorul adjunct al Liceului ''Vasile Alecsandri'' din Săbăoani, Fabian Șipoteanu, a declarat pentru AGERPRES că nu a fost identificată cauza stării de rău pe care au reclamat-o mai mulți elevi, în cursul zilei de joi. Acesta a explicat că mai mulți elevi de clasa a șasea au simțit la prima oră de curs un miros în
Arad: UAV trece cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce facturile la energie și utilități
Universitatea 'Aurel Vlaicu' (UAV) Arad a decis să treacă toate cursurile și seminariile în online, cu mici excepții, pentru a reduce facturile la energie și alte utilități, măsura fiind valabilă până în ianuarie. Studenții au fost notificați de către profesori că toate clădirile, cu excepția celei a Facultății de Teologie, vor fi &ic
Gorj/Școală online pentru sute de elevi din Motru; municipiul nu mai beneficiază de căldură în sistem centralizat
Peste 550 de elevi din Motru fac cursurile în format online în această perioadă, din cauza faptului că municipiul nu mai beneficiază de căldură și apă caldă de mai multe luni, după ce Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) a fost închisă în martie anul acesta. În mediul online, mai mulți părinți și-au arătat nemulțumir
Costreie: Responsabilitatea pentru prevenirea violenței în școli este comună, împărtășită în special între familie și școală
Responsabilitatea pentru prevenirea violenței în școli este comună, împărtășită în special între familie și școală, a declarat joi ministrul Educației, Sorin Costreie. El a participat, alături de premier și ministrul Muncii, la Palatul Victoria, la reuniunea Grupului de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul șco
Acord de cooperare academică semnat de Politehnica București și Universitatea Hoseo din Republica Coreea
Politehnica București și Universitatea Hoseo din Republica Coreea au semnat un acord de cooperare, care stabilește cadrul dezvoltării unor proiecte academice și științifice comune, a anunțat rectorul Mihnea Costoiu. Politehnica București a primit miercuri vizita unei delegații din Republica Coreea, din care au făcut parte reprezentanți ai Universității Hoseo ș
Prima ediție a UNIJobs - pe 13 și 14 noiembrie; peste 30 de angajatori, organizații și instituții publice se întâlnesc cu studenții
Uniunea Studenților din România (UNI) organizează, pe 13 și 14 noiembrie, prima ediție a UNIJobs, un târg de cariere care aduce în același loc angajatori din mediul privat, organizații nonguvernamentale și instituții publice. Evenimentul are loc la deGalben, Hubul cultural al Sectorului 1 (Piața Amzei nr. 13, București), între orele 12:
A II-a ediție a ElectroFEST, joi și vineri, la Politehnica București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează joi și vineri cea de-a II-a ediție a ElectroFEST, eveniment dedicat inovațiilor din domeniul ingineriei electrice, electromobilității și soluțiilor inteligente pentru viitor. Potrivit organizatorilor, ElectroFEST aduce împreună mediul academic, industria,
REPORTAJ/Iași: Tehnologiile viitorului de la TECHNOVERS 2026 au stârnit curiozitatea ieșenilor veniți la cumpărături în Atrium Palas
Roboți care se deplasează în toate direcțiile, o inimă artificială, softuri care măsoară tensiunea arterială cu ajutorul inteligenței artificiale, dar și materiale ecologice care ar putea înlocui cimentul convențional - nu sunt exponate dintr-un muzeu al tehnologiei, ci doar câteva dintre invențiile prezentate, miercuri, în Atrium Palas din Ia
Arad: 'Prânz pe întuneric' cu zeci de elevi care au experimentat percepția și empatia în cadrul unui proiect inedit
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un 'Prânz pe întuneric', o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere. Lipsiți de reperele vizuale în timpul mesei, elevii au experimentat
Arad: UVVG a lansat un proiect de cercetare bazat pe inteligența artificială, dedicat pacienților oncologici
Universitatea de Vest 'Vasile Goldiș' (UVVG) Arad a lansat proiectul de cercetare 'Sinbiotice inovative personalizate asistate de AI în sprijinul pacienților oncologici', cea mai amplă inițiativă de acest gen din istoria instituției, cu un buget total de 18,5 milioane de lei, având ca scop dezvoltarea unor soluții medicale destinate persoa










