Psiholog: Copilul este oglinda comportamentelor propriilor săi părinți
Copilul este oglinda comportamentelor propriilor părinți și, dacă asistă la acte de violență sau discuții frecvente în familie, va internaliza acest model ca fiind potrivit pentru a-și impune propria perspectivă, spune pishologul Cristian Grigore.
'Efectiv, va considera că prin agresivitate va obține ceea ce dorește. Disciplinarea copilului prin intermediul pedepselor fizice va face ca acesta să devină fie o persoană care va recurge des la violență, fie va deveni o persoană foarte retrasă, inhibată, anxioasă. Agresivitatea copilului nu se stinge tot prin agresivitate', a explicat Cristian Grigore, psiholog clinician în cadrul Centrului de Sănătate Mintală 'Dr. Ghelerter' Iași.
În opinia specialistului, mediul familial joacă un rol crucial în dezvoltarea comportamentului copiilor.
Un aspect adesea trecut cu vederea, afirmă Cristian Grigore, este importanța calității timpului petrecut cu copiii. În loc de daruri sau promisiuni, subliniază psihologul, un dialog constant și o conexiune emoțională pot preveni acumularea de tensiuni care duc la agresivitate fizică sau verbală.
'Unul dintre limbajele iubirii dintre părinți și copil este timpul petrecut împreună. Când părinții stau în aceeași încăpere cu copilul, dar atenția lor este înspre cu totul altceva decât asupra lui, nu este un timp petrecut împreună. Dacă tatăl se uită la TV și mama citește o carte, iar copilul se joacă, nu înseamnă că este un timp intim de conectare între membrii familiei. Timpul petrecut împreună presupune ca aceștia să comunice despre ei: nevoi, dorințe, așteptări, experiențe, temeri, frustrări. Din această perspectivă, mulți copii se simt neglijați de către părinți', afirmă Cristian Grigore.
Potrivit psihologului ieșean, cel mai adesea copilul caută să obțină atenția părinților prin comportamente pozitive precum note bune la școală sau să fie cuminți.
'Dacă părinții neglijează eforturile depuse de copil, el se va simți invizibil. Iar pentru a se remarca și ieși în evidență va crește probabilitatea de a adopta comportamente agresive. Practic, violența copilului devine un strigăt că are nevoie de prezența conștientă a părinților în viața lui emoțională', explică psihologul.
Cristian Grigore avertizează că hărțuirea, remarcile dure și chiar și violența fizică pot deveni o constantă în viața multor elevi. În acest sens, spune acesta, studiile arată că victimele bullying-ului tind să dezvolte comportamente reactive, transformându-se, adesea, în agresori.
'Elevii care se simt adesea hărțuiți, abuzați de unii dintre colegi, dezvoltă, de multe ori, comportamente violente ca reacție la abuzurile suferite. Vor căuta să facă tot posibilul pentru a nu pierde din imaginea socială pe care și-au construit-o, căci modul în care este perceput un copil de către colegi este unul esențial în perioada pubertății și adolescenței', a precizat Cristian Grigore.
Însă și apartenența la un grup sau tehnologia pot influența comportamentul individual, iar pentru a evita perpetuarea agresivității, cultura școlară trebuie să combată astfel de manifestări.
'Pot fi colegi care îl încurajează să răspundă cu agresivitate la provocările care vin către el. Astfel, presiunea socială de a deveni agresiv, chiar dacă e cu intenția de a se apăra de agresor, poate duce la exacerbarea acestei pulsiuni', afirmă psihologul.
În opinia sa, jocurile video violente, filmele care glorifică ura sau postările agresive de pe rețelele de socializare sunt stimuli care mențin o tensiune psihologică latentă care ar putea contribui la dezvoltarea unui comportament violent, mai ales în rândul celor mai vulnerabili.
'Expunerea la jocuri video și filme agresive sau la postări pe rețelele de socializare care incită la violență și ură, pot activa și menține o tensiune interioară care să ducă instant la agresivitate. La o mică remarcă a unui coleg, elevul care petrece mult timp pe tehnologie poate să nu mai fie capabil să-și gestioneze furia. Se va confrunta cu o lipsă de empatie care îl va impiedica să înțeleagă cum propriile acțiuni îi afectează pe ceilalți', spune Cristian Grigore.
În ceea ce privește reducerea violenței școlare, psihologul recomandă organizarea de programe de educație emoțională precum jocurile de rol despre empatie și managementul conflictelor, pentru creșterea nivelului de inteligență emoțională prin conștientizarea și gestionarea propriilor emoții, precum și conștientizarea și gestionarea emoțiilor celorlalți colegi, dar și înțelegerea cauzelor comportamentului violent.
'Este important de analizat contextul familial și stilul de parenting. Un părinte cu un stil de parenting foarte autoritar sau foarte permisiv va crea condiții favorabile pentru exprimarea furiei într-o manieră toxică', a spus psihologul Cristian Grigore.
El subliniază și importanța unui climat școlar sigur, motiv pentru care e important să fie implementate politici anti-bullying și de promovare a unei comunicări non-violente, asertive, cât și consilierea psihologică pentru copiii care manifestă agresivitate.
'În ceea ce privește atitudinea profesorului față de comportamentele agresive ale unui școlar, este esențial ca acesta să mențină o stare de calm și stăpânire de sine și, pe cât posibil, să evite corectarea copilului în prezența celorlalți colegi. Preferabil este să aibă o discuție în privat, să clarifice regulile școlii, să îi insufle totodată ideea că profesorul îi este aliat nu adversar', a menționat Cristian Grigore.
Acesta a punctat că reducerea agresivității școlare necesită o abordare complexă ce implică familiile, școlile și reglementarea influenței tehnologice.
'Profesorii și elevii sunt tot mai conștienți de prezența bullying-ului și sesizează aceste acte. Chiar dacă în trecut pedeapsa fizică era o formă comună de control al agresivității, în prezent profesorii și părinții sunt descurajați să pedepsească fizic copiii. Însă nu trebuie să uităm că în prezent expunerea la tehnologiile cu un conținut violent, formele de exprimare a stresului la copii pot fi mult mai diversificate. La asta contribuie și scăderea interesului unor părinți de a presăra un set de valori morale', a adăugat psihologul Cristian Grigore. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Tinerii pot afla cum funcționează un muzeu prin proiectul 'Takeover Day'
Tinerii din municipiul Baia Mare și din județul Maramureș sunt invitați să cunoască activitățile muzeale, partea de cercetare și expozițiile în cadrul proiectului 'Takeover Day', a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Viorel Rusu. 'Evenimentul nostru a ajuns la a patra ediție și de fiecare dat
A doua sesiune a Bacalaureatului: Rata de promovare - 33,8%
Rata de promovare la a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat a fost de doar 33,8%, însă în creștere cu peste 5% față de prima afișare din sesiunea similară de anul trecut, a anunțat, marți, Ministerul Educației. MEC a publicat rezultatele inițiale, înainte de contestații, obținute de candidații care au susținut Bacalaureat
VIDEO Timiș: Cel mai mare cămin studențesc din țară a fost inaugurat în prezența premierului interimar (GALERIE FOTO)
Premierul interimar Ilie Bolojan a participat, luni, la inaugurarea celui mai mare și modern cămin studențesc din România, al Universității de Vest din Timișoara (UVT), cu 902 locuri de cazare, investiția de peste 40 de milioane de euro fiind finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), și din veniturile proprii ale UVT.
Olimpiada Internațională de Geografie: România a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz
Lotul României a obținut patru medalii - două de argint și două de bronz - la Olimpiada Internațională de Geografie care a avut loc săptămâna trecută la Istanbul și la care au participat elevi din 50 de țări, a informat luni Ministerul Educației și Cercetării. Câștigătorii celor două medalii de argint sunt Mihai Macsim de la Colegiul
România se situează pe locul 2 mondial, în clasamentul istoric pe medalii, în urma rezultatelor la Olimpiada Internațională de Informatică
Elevii români au obținut anul acesta o medalie de aur, una de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică (IOI) 2026, România fiind astfel pe locul 2 la nivel mondial, în clasamentul istoric pe medalii, a anunțat duminică Ministerul Educației. Elevii câștigători sunt: Rareș-Andrei Neculau, clasa a
Proiectul metodologiei de organizare a repartizării și admiterii la liceu în anul 2027 - lansat în consultare publică
Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri în consultare publică proiectul Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și a admiterii în învățământul liceal, precum și propunerea de calendar cuprinzând activitățile specifice. Conform prevederilor Legii învățământului preunive
MEC: Evaluare națională și Bacalaureat 2027 - procedură nouă la corectarea lucrărilor
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat joi, în consultare publică, proiectele de metodologie-cadru pentru organizarea și desfășurarea Evaluării naționale și a Bacalaureatului din 2027. Potrivit unui comunicat al MEC, principalele modificări la ambele concursuri au în vedere creșterea acurateții procesului de evaluare &ic
Brăila: Au început lucrările de demolare a Corpului B al Liceului de Arte 'Hariclea Darclée', încadrat în clasa de risc seismic I
Directorul Liceului de Arte ''Hariclea Darclée'' din Brăila, Gheorghe Antonescu, a anunțat că au început lucrările de demolare și reconstrucție a Corpului B al unității de învățământ, clădire încadrată în clasa de risc seismic I, investiția fiind realizată prin Programul Național ''Școli sigure și sănătoase
Bolojan: Fiecare creșă nouă înseamnă un sprijin pentru familiile tinere și o investiție în viitorul copiilor noștri
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat inaugurarea celei de-a 100-a creșe realizate la nivel național prin programul guvernamental de construire a creșelor. Proiectul este finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat. ''Am ajuns la cea de-a 100-a creșă construită și inaugurată la nivel național prin programul guvernamenta
Iași: Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' a recepționat noul cămin studențesc cu o capacitate de 202 locuri de cazare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a recepționat luni, noul cămin studențesc C9, situat pe strada Titu Maiorescu nr. 15, în proximitatea Cantinei 'Titu Maiorescu'. Potrivit rectorului UAIC, noul cămin, cu o capacitate de 202 locuri, va fi inclus în circuitul de cazare începând cu anul universitar și va c
Brașov: Observații astronomice gratuite în cadrul Săptămânii Soarelui
Pasionații de astronomie sunt invitați, în perioada 10-14 august, de Planetariul Brașov, la o serie de observații gratuite ale soarelui, în mai multe parcuri din oraș. Planetariul Brașov anunță, într-un comunicat de presă transmis luni, organizarea celei de a 5-a ediții a evenimentului Săptămâna Soarelui, un eveniment p
Buzău: Școli amenințate cu amenzi pentru că interzic sau restricționează vara accesul elevilor pe terenurile de sport
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, amenință cu amenzi mai multe școli și licee din oraș pentru că au interzis sau îngreunează accesul copiilor pe terenurile de sport de-a lungul vacanței de vară, în baza unor regulamente proprii care prevăd în unele situații declarații pe propria răspundere sau rezervări. La nivelu
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep luni
Candidații la cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat vor susține luni proba scrisă de Limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Peste 33.000 de candidați s-au înscris în vederea susținerii examenului național de Bacalaureat 2026 (toate probele sau, în fun
Vulturul și cei doi grifoni distruși în urma bombardamentelor din 1944, readuși pe Palatul UB
Vulturul și cei doi grifoni care fuseseră distruși în urma bombardamentelor din 1944 au fost readuși, sâmbătă, pe Palatul Universității din București (UB). Lucrarea, cu o valoare totală de aproximativ două milioane de lei, este semnată de sculptorul Alexandru Siminic, împreună cu colaboratorii săi, Teodor și Ștefan Siminic.
Timiș: România, multiplu medaliată la olimpiada internațională de inteligență artificială din Kazastan
Cei opt elevi care au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI), desfășurată în perioada 2-8 august 2026 la Astana, Republica Kazahstan, au obținut trei medalii de aur, două medalii de argint și trei medalii de bronz, a anunțat, sâmbătă, unul din coordonatorii echipei de olimpici, doctorand al Universității de Vest Ti











