logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Academia de Studii Economice a semnat un acord de colaborare cu Universitatea 'Mohammed V' din Rabat

Imagine din galeria Agerpres

Academia de Studii Economice din București și Universitatea 'Mohammed V' din Rabat au semnat, joi, un acord-cadru de colaborare, care prevede consolidarea colaborării academice și științifice între cele două instituții de învățământ superior.

Potrivit unui comunicat de presă, memorandumul pune accent pe derularea de proiecte comune de cercetare, transferul de cunoaștere și bune practici, participarea la conferințe internaționale și dezvoltarea unor acorduri de mobilitate academică pentru studenți și cadre didactice.

'Această inițiativă face parte din angajamentul continuu al universității noastre de a sprijini internaționalizarea educației și cercetării și de a construi parteneriate durabile cu instituții de prestigiu din întreaga lume', se subliniază în comunicat.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența prorectorului ASE Mihaela Alina Dima, a decanului Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ), Tănase Stamule, și a prodecanului Sorin Anagnoste.

Din partea Universității 'Mohammed V' din Rabat a participat o delegație formată din Azzedine Ghoufrane, decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Sociale Souissi Rabat, Abdelaziz Karraky, prodecan pentru Cooperare și cercetare și director al Centrului de Studii Doctorale, și Said Radi, prodecan pentru Afaceri academice și pedagogice și director al programului de masterat în Afaceri și management de proiecte. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 297

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 06-06-2025 05:00

Elevii din ultimul an de liceu încheie cursurile vineri

Elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie vineri cursurile liceale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat - cea la Limba și literatura română - se va desfășura pe 10 iunie, iar pe 11 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului.

Educatie - Stiinta 05-06-2025 14:50

Rectorul Politehnica, Mihnea Costoiu: Învățătorii modelează destine și clădesc viitorul

Învățătorii sunt cei care modelează destine și clădesc viitorul prin educație, a transmis, joi, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, cu prilejul Zilei Învățătorului. 'Felicit

Educatie - Stiinta 05-06-2025 13:36

Ministrul Educației: Avem nevoie de universități cu profiluri diferite; încheiem modelul Bologna

Universitățile românești și-au stabilit misiunea academică, structurându-se astfel o arhitectură transparentă a mediului universitar, a transmis, joi, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, precizând că prin acest demers se încheie implementarea modelului Bologna în sistemul de învățământ superior.

Educatie - Stiinta 05-06-2025 12:22

Ziua Mediului/Doctorand IULS Iași: Resursele trebuie să fie folosite în mod responsabil, să lăsăm și pentru generațiile viitoare

Resursele trebuie să fie folosite în mod responsabil, astfel încât și generațiile viitoare să aibă cu ce trăi, afirmă Roxana Elena Gherasim, doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Științe Inginerești de la Universitatea de Științele Vieții 'Ion Ionescu de la Brad' din Iași (IULS), în contextul Zilei Mondiale a Mediului.

Educatie - Stiinta 05-06-2025 10:07

Dolj: UMF Craiova celebrează un an al cunoașterii și al sănătății

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova celebrează, vineri, cu prilejul încheierii anului universitar 2024-2025, un an al cunoașterii și al sănătății, într-o reuniune anuală a comunității universitare medicale. Potrivit UMF Craiova, evenimentul marchează un moment de bilanț și de recunoaștere a contribuției fiecărui membr

Educatie - Stiinta 05-06-2025 09:12

Daniel David, mesaj pentru dascăli: Apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, le-a transmis cadrelor didactice joi, de Ziua Învățătorului, că apreciază modul în care își fac datoria față de elevi într-un sistem care nu-i susține întotdeauna așa cum ar trebui și că știe problemele legate de rolul social, de infrastructură, de deficiențele procesului educațional și de

Educatie - Stiinta 05-06-2025 06:00

Elevii vor avea zi liberă joi, cu ocazia Zilei Învățătorului

Elevii și profesorii vor avea joi zi liberă, cu ocazia Zilei Învățătorului, prevăzută în contractul colectiv de muncă din învățământ. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se înc

Educatie - Stiinta 04-06-2025 20:00

Guvern: Reglementări privind facilitățile de transport pentru studenții ce provin din localități care nu au stație CFR

Guvernul a modificat normele privind acordarea facilităților de transport intern feroviar pentru studenți, în vederea eliminării discriminărilor dintre aceștia în ceea ce privește alegerea distanței de circulație. Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin hotărârea aprobată miercuri, studenții care provin din localități nedeservite de gară

Educatie - Stiinta 04-06-2025 14:12

Open Day - sâmbătă, la Universitatea Națională de Arte din București

Universitatea Națională de Arte din București organizează, sâmbătă, la cele trei sedii ale sale din Capitală, Open Day @unarte, un eveniment dedicat celor care vor să afle ce presupune cu adevărat parcursul artistic într-o instituție de învățământ superior cu acest profil. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, A

Educatie - Stiinta 04-06-2025 13:33

Cluj: Toate comunele din județ beneficiază de microbuze moderne pentru elevi

Consiliul Județean (CJ) Cluj a reușit să doteze cu microbuze electrice pentru transportul elevilor toate comunele din județ. 'Forul administrativ județean a reușit suplimentarea cu nouă a numărului de microbuze școlare electrice achiziționate prin intermediul celor două proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, re

Educatie - Stiinta 04-06-2025 13:29

Un nou program de masterat, lansat de SNSPA și University of Meaning

Școala Națională de Studii Politice și Administrative și University of Meaning / Universidad del Sentido, universitate internațională care funcționează sub autoritatea Statului Vatican, au semnat miercuri un acord care prevede lansarea programului internațional de masterat 'Global Leadership and Sustainable Development' (Leadership global și dezvoltare durabi

Educatie - Stiinta 03-06-2025 15:36

Iași: Peste 2.250 de candidați străini pe 720 de locuri disponibile la UMF 'Gr.T.Popa'

Peste 2.250 de candidați s-au înscris pe cele 720 de locuri disponibile la admiterea pentru studenți internaționali la UMF 'Grigore T.Popa' Iași, cea mai mare concurență fiind la Medicină Dentară în limba franceză. Potrivit reprezentanților Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, pentru cele 720 de locuri d

Educatie - Stiinta 03-06-2025 15:07

Elevii români au obținut trei medalii la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe

Elevii români au obținut trei medalii - una de aur și două de bronz - la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe 2025, desfășurată la Budapesta, în Ungaria, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Medalia de aur a fost câștigată de echipa 'NP solutions only', de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Bucu

Educatie - Stiinta 03-06-2025 11:25

Arad: Sute de elevi nu pot folosi curtea școlii din cauza unei gropi abandonate de constructor

Elevii unui liceu de elită din Arad nu pot folosi curtea școlii de doi ani, din cauza unei gropi abandonate de constructorul care trebuia să realizeze un bazin colector de apă ce ar fi folosită în caz de incendiu, astfel că ei stau pe holuri, în pauze, sau traversează strada pentru a merge în parc. Clădirea Colegiului Naționa

Educatie - Stiinta 03-06-2025 10:38

Ministerul Educației și Cercetării a demarat evaluarea unităților de cercetare-dezvoltare-inovare

Ministerul Educației și Cercetării a început evaluarea unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național, care va duce apoi la reorganizarea arhitecturii și a mecanismelor fundamentale ale sistemului național de CDI, a anunțat, marți, ministrul Daniel David. ''Vă semnalez tuturor - actorilor din sistemul național d