Mureș: Probiotic pe bază de ciuperci, pentru tratarea ficatului gras, în curs de brevetare de către o echipă a UMFST
Un probiotic pe bază de ciuperci, dezvoltat de o echipă coordonată de ing. dr. Irina Matran, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade', eficient în prevenirea sau tratarea steatozei hepatice nealcoolice, este în curs de brevetare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, după ce a fost medaliat cu aur la Salonul Internațional de Invenții și Inovații INVENTCOR 2025.
Invenția 'Aliment adjuvant în prevenirea și/sau tratamentul steatozei hepatice nealcoolice', un probiotic 100% natural, a obținut Medalia de Aur la categoria Medicină în cadrul Salonului Internațional de Invenții și Inovații de la Deva, dar a mai primit încă zece distincții. Performanța este cu atât mai mare având în vedere că la ediția din acest an a INVENTCOR au fost jurizate peste 300 de invenții din 31 de țări.
Conducerea UMFST din Târgu Mureș a remarcat că invenția este de actualitate, având un real potențial în prevenirea și tratarea unei afecțiuni tot mai des întâlnite, ficatul gras.
Inginer doctor Irina Matran, șef de lucrări în cadrul disciplinei Nutriție Comunitară și Igiena Alimentelor din cadrul Facultății de Medicină, Specializarea Nutriție și Dietetică, este de profesie inginer în industria alimentară și nu se află la prima invenție supusă brevetării.
'Întotdeauna am fost curioasă și am vrut să-mi aduc aportul asupra îmbunătățirii calității vieții semenilor noștri și mi-a plăcut cercetarea. Până în prezent, pe domeniul cercetării am realizat două brevete pentru un produs care reduce refluxul gastroesofagian și previne eroziunile dentare și un cicatrizant pentru fisuri anale, pentru care am primit confirmarea că este brevetabil și urmează să primim hotărârea de acordare a brevetului. Împreună cu alți colegi cercetători am și alte brevete în curs de brevetare, iar acum lucrăm la o serie de proiecte de cercetare, care urmează să fie finalizate pentru a vedea rezultatele finale', a declarat, pentru AGERPRES, Irina Matran.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Având un masterat în siguranța și managementul calității alimentelor, un masterat în Farmacovigilență la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca și un doctorat în domeniul medicinei, susținut în cadrul aceleiași universități, Irina Matran a devenit cunoscută după medalia de aur obținută pentru noul probiotic.
'Ideea acestui probiotic a început în cadrul unei lucrări de licență, în toamna anului 2023, când o studentă în ultimul an la programul de licență Nutriție și Dietetică, a venit să-mi propună să o coordonez, eu fiind coordonator de licență. A propus să dezvoltăm un aliment, să dezvoltăm ceva pentru pacienții care au ficat gras, steatoză hepatică nealcoolică. Am acceptat cu drag provocarea, îmi plac lucrările de licență care implică cercetare în adevăratul sens. Și vreau să vă spun că aduc toată aprecierea studentei respective, fiindcă am muncit amândouă cot la cot, un efort susținut din toamna anului 2023. Trei luni ne-a luat dezvoltarea produsului. Fiindcă atunci când dezvolți un aliment pentru stări de nutriție specială, condițiile sunt altele comparativ cu alimentele normale pentru populația general sănătoasă. (...) Ne-a luat destul de mult timp stadiul, realizarea stadiului cunoașterii, atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere al proprietății industriale, ceea ce înseamnă că am verificat dacă pe plan mondial există cereri de brevet sau brevet asemănător sau foarte apropiat sau identic cu produsul nostru. Nu a fost cazul. Din acest motiv am căpătat curaj și am dezvoltat alimentul', a spus cercetătorul.
Cercetarea a implicat inclusiv studiul pe animale de laborator, rezultatele fiind remarcabile.
'Am indus boala, patologia de steatoză hepatică nealcoolică sau boala ficatului gras. Confirmarea inducerii acestei boli am făcut-o în urmă analizelor biochimice și histopatologice, după care am aplicat clar, după un design bine stabilit, noul aliment, alimentul dezvoltat de noi, urmat periodic, cu perioadă bine stabilită, la fel analizele biochimice, hepatice, analizele histopatologice, greutatea, glicemia. Săptămânal, împreună cu colegele am monitorizat consumul de hrană și consumul de apă și am ajuns la concluzia că alimentul nostru este eficient. Scad enzimele hepatice responsabile de apariția și dezvoltarea acestei boli și scade glicemia, ceea ce pe noi ne-a bucurat, că alimentul nostru este eficient. Pe toată perioada evaluării preclinice de șase luni nu au fost reacții adverse, niciun animal nu a suferit vreo reacție adversă. Am urmărit inclusiv etologic acest comportament, să vedem, sunt stresați, nu sunt, dacă au avut probleme, cum este aspectul părului și multe alte aspecte. Și în prezent alimentul nostru este în curs de brevetare la OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Așteptăm raportul privind brevetabilitatea', a subliniat Irina Matran.
Produsul dezvoltat la UMFST Târgu Mureș nu conține conservanți sau alte substanțe de sinteză, nu are amidon și nici făină.
'Probiotic presupune că un anumit ingredient, în speță inulina, se metabolizează în intestinul gros și rezultă acizi grași cu catenă scurtă, care reprezintă hrană pentru microorganismele sănătoase, nepatogene pentru sănătatea umană, homestazia normală a organismului uman. Produsul are un indice glicemic mic, 14, ceea ce înseamnă că poate fi consumat și de către persoanele care au prediabet sau diabet de tip doi. Această patologie are o prevalență în creștere, inclusiv la persoanele tinere, datorită schimbării stilului de viață. Deci poate fi consumat și de către acest segment, dar cu mențiunea să-și monitorizeze glicemia. Produsul nostru este, din cunoștințele noastre, primul aliment care are parte de nutrivigilență. Asta înseamnă că pe ambalaj prezintă informații referitoare la posibile reacții adverse, interacțiunea cu anumite medicamente, ceea ce face ca pacienții sau persoanele care doresc să consume acest produs să fie informate. Și să presupunem că va fi o reacție adversă, să spunem neprevăzută, poate să informeze medicul de familie, medicul specialist, farmacistul și să spună ce a pățit și ce produs a consumat', a precizat cercetătorul.
Marele avantaj al acestui probiotic, a spus Irina Matran, este că nu crește glicemia rapid, fiindcă are un conținut ridicat de fibre.
'Un alt avantaj este că, pentru a preveni reacțiile adverse specifice, am avut în vedere să îl ambalăm în monodoză, adică o doză conține cantitatea maximă de aliment care poate fi consumată în 24 de ore. Este un ambalaj care conține 20 grame de supă, peste care se toarnă numai apă caldă, se închide ambalajul, se omogenizează și produsul poate fi consumat. Deci nu necesită fierbere sau alt tratament termic. Produsul este ideal și pentru sportivii de anduranță, care pot să îl consume, având un conținut ridicat de proteine și conținut scăzut de glucide. Poate fi, de asemenea, consumat și de către persoanele care ne slujesc țara, să zic din domeniul armatei, NATO, și așa mai departe. Fiind un aliment pentru stări de nutriție specială, dezvoltarea și comercializarea acestuia se face conform unui regulament european specific, sub supraveghere medicală. Produsul nostru nu conține alergeni, nu conține gluten, nu conține lactoză, ceea ce poate să îl facă util și pentru pacienții care au intoleranță la gluten sau la lactoză și poate fi certificat ecologic', a afirmat Irina Matran.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Produsul este sub formă de pulbere, ambalată în plicuri sau la borcan, conține grifola, frontoza și corticeps inencis, inulină, psilium, pătrunjel, oregano, sare iodată și ștevie.
'Noi nu am pus usturoi tocmai fiindcă ne-am gândit că multe persoane îl pot consuma la birou, în activitățile de zi cu zi. Dar persoanele care doresc să își îmbunătățească calitatea senzorială, gustul, pot să adauge orice condiment doresc. Noi am vrut să creăm un gust echilibrat astfel încât să poată fi consumat de către toată lumea', a precizat cercetătorul.
Potrivit Irinei Matran, steatoza hepatică nealcoolică are o prevalență în creștere în foarte multe țări, inclusiv la vârstele tinere, și chiar la copii, o cauză fiind stilul de viață necorespunzător, dar și alte cauze genetice și alte patologii.
'Produsul nostru este adjuvant în prevenirea și ameliorarea tratamentului. Până în prezent a fost consumat numai de către persoane care au dorit sau au fost curioase de produs. Urmează să îl introducem și în studiul clinic. Poate să dureze de la 30 de zile, să spunem, până la trei luni, șase luni. Noi sperăm că în 30 de zile rezultatele se vor vedea', a menționat Irina Matran.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Cercetătorul crede că toate alimentele ar trebui să aibă parte de nutrivigilență, inclusiv pentru alimente normal pentru populația generală, nu numai pentru alimente pentru stări de nutriție specială.
'Este opinia mea, personală, că și industria alimentară și cea a suplimentelor alimentare ar trebui să vină în acest sens, să-și aducă aportul. Dar un aspect extrem de important este implementarea legislativă a unei reglementări (...) De exemplu, în Uniunea Europeană, prima țară în care a reglementat legislativ nutrivigilența este Franța. Funcționează extrem de bine partea de nutrivigilență. În Franța sunt foarte multe reacții adverse identificate la alimente, dar pe lângă Franța mai este Italia, Belgia și mai sunt și alte țări', a mai arătat Irina Matran. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității










