Ziua Muzicii / Viorica Mihalache (profesor): Puneţi copiilor muzică de calitate, cu mesaje pozitive şi în viitor vor fi adulţi responsabili
Ceea ce Dumnezeu pune într-un copil trebuie scos la lumină şi educat; de aceea îi îndemn pe părinţi să le pună copiilor muzică de calitate, cu mesaje pozitive, pentru a le crea stări pozitive şi, cu siguranţă, în viitor, vom avea o generaţie de adulţi responsabili, care să ducă ţara asta către vremuri mai bune, afirmă Viorica Mihalache, profesoară de muzică la mai multe şcoli din judeţul Dâmboviţa.
În contextul Zilei internaţionale a muzicii, sărbătorită anual pe data de 1 octombrie, prof. Viorica Mihalache a vorbit, într-o declaraţie acordată AGERPRES, despre rolul benefic al muzicii în educaţia copiilor, despre modul în care muzica ajută la dezvoltarea imaginaţiei, a creativităţii, a sensibilităţii, a siguranţei de sine, precum şi a relaţionării pozitive cu cei din jur.
"Ascultăm muzică tot timpul, fie că vrem sau nu, deci este evident rolul important al muzicii în viaţa de zi cu zi. Muzica este capabilă să cuprindă toate stadiile de creştere a copilului din punct de vedere intelectual, social şi emoţional, al dezvoltării motorii şi al limbajului. Ea ajută mintea şi corpul să lucreze împreună. Ajută copilul ca, încă de la început, să înveţe diverse sunete şi semnificaţia unor cuvinte. Nou-născuţii recunosc o melodie înainte de a putea vorbi", a precizat Viorica Mihalache.

Potrivit profesoarei, educaţia muzicală lucrează trei zone ale creierului în acelaşi timp: cea vizuală, cea auditivă şi cea motorie.
"Este ca şi cum am face un antrenament complet pentru creier. Printr-un studiu desfăşurat cu ajutorul aparatului RMN, s-a constatat că, atunci când ascultau muzică, subiecţii aveau extrem de mulţi centri nervoşi activaţi, ca şi când se producea un foc de artificii în creier. Studii recente arată că muzica este una dintre principalele abordări artistice în viaţa tinerilor, manifestările muzicale reprezentând momente de satisfacţie personală şi îmbogăţire spirituală", a explicat prof. Viorica Mihalache.
Viorica Mihalache subliniază că activităţile specifice educării copiilor prin muzică au ca efect, pe lângă îmbogăţirea culturii lor şi formarea gustului muzical, dezvoltarea simţului estetic, dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii, a sensibilităţii, a siguranţei de sine, a relaţionării pozitive cu ceilalţi.
"Aceste activităţi formează impresii, trezesc interesul pentru artă, dezvoltă auzul muzical şi memoria muzicală şi, nu în ultimul rând, au un rol distractiv şi recreativ. Prin acest tip de activităţi se oferă o temelie în formarea gândirii critice, copilul timid va îndrăzni mai mult, copilul tăcut va vorbi cu coechipierii săi, iar anumite dificultăţi de învăţare şi adaptare se vor ameliora sau chiar vor dispărea. De aceea cred cu tărie în importanţa studiului muzicii, a educării elevilor în acest spirit", a punctat Viorica Mihalache.

De-a lungul anilor, prof. Viorica Mihalache a participat cu elevii săi la multe concursuri şi festivaluri, unde i-a urmărit cântând şi bucurându-se de ceea ce au acumulat prin studiu. Au obţinut premii la cele mai importante festivaluri din ţară, dar şi peste hotare, în Serbia, Bulgaria, Italia, Ucraina, Moldova, Rusia, Macedonia.
"Rezultatul pe care îl consider ca fiind de top este Premiul WAFA obţinut la Festivalul SLAVIANSKI BAZAR, în Belarus, de către eleva mea Selena Bobeică, la vârsta de 8 ani. Acest festival este unul dintre cele mai mari din lume. Participă doar 20 de copii, cu vârste între 8 şi 12 ani, şi doar simpla selecţie este considerată un premiu în lumea cunoscătorilor. Însă o satisfacţie la fel de mare am şi atunci când elevii mei mă aplaudă după ce le cânt", povesteşte profesoara de muzică, mândră de rezultatele copiilor pe care i-a îndrumat.
Întrebată dacă muzica este o pasiune costisitoare, Viorica Mihalache a răspuns că nici pe departe, dar "cu siguranţă este o pasiune care te consumă, pentru că trebuie să îi acorzi mult din timpul tău şi pentru că excelenţa se câştigă cu multă muncă". Însă satisfacţiile sunt pe măsură.
"Mă mândresc cu faptul că am câţiva elevi care au ales acest drum şi astăzi pot fi văzuţi şi ascultaţi cântând pe scenele ţării. Sunt mulţi care au ales chiar muzica populară şi azi sunt solişti ai unor orchestre profesioniste, precum Orchestra "Chindia" a Consiliului Judeţean Dâmboviţa", a spus Viorica Mihalache.
A studiat la Şcoala de muzică şi arte plastice, actualul Liceu de arte din Târgovişte şi este absolventă a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte. Din 2005, Viorica Mihalache îi învaţă pe copii muzică. Mai întâi a lucrat cu cei mici la Clubul Victorioşilor din Târgovişte, iar din 2020 a intrat în învăţământul public. Spune că decizia de a ajunge la catedră a adus-o în mijlocul copiilor care au cea mai mare nevoie de cultură şi de artă, "în mijlocul copiilor de la ţară, care încă au acces greu la această parte indispensabilă pentru omul modern". În paralel cu profesia de dascăl, Viorica Mihalache cântă şi compune muzică folk şi muzică pentru copii. Are şi o licenţă de economist, dar, cum spune ea, "prima dragoste te macină şi nu poţi trăi altfel", aşa că s-a întors la muzică.
Mesajul ei pentru părinţi este să îşi sprijine copiii dacă au înclinaţie muzicală.
"Atâta vreme cât ne naştem cu auz, vom putea să facem muzică. Ceea ce Dumnezeu pune într-un copil trebuie scos la lumină şi educat. Dacă veţi înţelege câte beneficii aduce studiul muzicii, atunci cu siguranţă că nu veţi refuza pasiunile copiilor! Eu spun mereu că, dacă nu am reuşit să fac din copil un muzician de excepţie, cu siguranţă am reuşit să fac un spectator educat. Puneţi copiilor muzică de calitate, cu mesaje pozitive, pentru a le crea stări pozitive şi, cu siguranţă, veţi avea în viitor o generaţie de adulţi responsabili, care să ducă ţara asta către vremuri mai bune", afirmă profesoara de muzică Viorica Mihalache. AGERPRES/(AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Foto: (c) Viorica Mihalache / Arhiva personală
Citeşte şi:
* Ziua Muzicii / Loredana: Muzica este energie pură; publicul merită întotdeauna ce e mai bun
* Ziua Muzicii / Soprana Felicia Filip: Muzica poate modela lumea; înseamnă echilibru, pace, iubire
* Ziua Muzicii / Cornel Ilie (Vunk): Muzica - şansa de a fi altfel; am primit mai mult decât am oferit
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Elevii români au obținut nouă medalii la Olimpiada Internațională 'Științele Pământului'
Elevii români au obținut patru medalii de aur, două de argint și trei de bronz la probele individuale și pe echipe ale Olimpiadei Internaționale 'Științele Pământului' (IESO), care s-a desfășurat în perioada 20 - 27 august în Italia, la Torino, a informat vineri Ministerul Educației și Cercetării. La probele ind
Dimian: Nu voi propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat vineri că nu va propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Prin majorarea cu aproximativ 7% a pragului de venit pentru eligibilitate, ministrul estimează că numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va crește. Declarația vine
Botoșani: O tehnologie inovativă pentru producția de geamuri cu eficiență energetică sporită, lansată în urma unei cercetări
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași în parteneriat cu o companie din Botoșani au pus bazele unei tehnologii inovative care va permite producția de geamuri cu eficiență energetică sporită. Noua tehnologie a fost realizată în cadrul Centrului de cercetare-dezvoltare Tegas înființat în municipiul Botoșani în baza
Bihor: Cea mai bună rată de promovare la Bacalaureat din ultimii 15 ani; decalaje urban-rural la Evaluarea Naţională
Școlile din județul Bihor au obținut în acest an cea mai bună rată de promovare la Bacalaureat din cel puțin ultimii 15 ani, însă rezultatele Evaluării Naționale evidențiază în continuare diferențe majore între elevii din mediul urban și cei din mediul rural, a declarat, joi, în ședința Colegiului prefectural, inspectorul școlar general
ANC lansează competiția pentru organizarea și dezvoltarea clusterelor inovative
Autoritatea Națională pentru Cercetare a anunțat joi lansarea competiției din acest an pentru organizarea și dezvoltarea clusterelor inovative. Competiția 'Organizare și dezvoltare cluster inovativ' (PN-IV-INO-CLS-2026-1), din cadrul Programului 5.7 - Parteneriate pentru inovare, Subprogramul 5.7.1 - Parteneriate pentru competitivitate
Bistrița-Năsăud/ Circa 190 de posturi din învățământ, încă neocupate; cel mai greu se găsesc profesori de fizică
Aproximativ 190 de posturi din unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud, care au fost scoase la concurs în acest an, au rămas încă neocupate în urma ședințelor publice organizate de la începutul acestei luni, a declarat miercuri, în ședința Colegiului prefectural, șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Vasile
Academia Oamenilor de Știință din România lansează un program pentru reducerea decalajelor de gen în leadership
Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) a anunțat miercuri lansarea ''FEM - Femei în Excelență și Mentorat'', un program-pilot dedicat sprijinirii femeilor aflate la începutul carierei, precum și tinerelor absolvente. Potrivit unui comunicat de presă, proiectul își propune să devină un reper &ic
Sindicatele din educație au respins ultima variantă a proiectului Legii salarizării
Federațiile sindicale din educație au respins miercuri ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, și consideră că întreaga anexă privitoare la învățământ demonstrează ''desconsiderarea'' personalului din acest domeniu. '
Bolojan anunță că ar urma să fie menținut actualul sistem privind acordarea burselor sociale
Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că este foarte probabil să se renunțe la propunerea de eliminare a burselor sociale pentru elevi pe parcursul vacanțelor școlare. 'Este o formulă de punere în transparență. În momentul în care vine să fie propusă vom regla lucrurile. (...) În sensul în care, discutâ
Patriahul Daniel - mesaj de început de an școlar: Ora de Religie contribuie la dezvoltarea identității personale
Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică și pentru popor, iar prin educația lor creștină ei pot deveni nu doar buni cetățeni, ci și cetățeni ai patriei cerești, a afirmat, marți, Patriarhul BOR, Daniel, în mesajul transmis cu ocazia începutului de an școlar. Potrivit înaltului ierarh, ora de Religie '
Covasna: Peste 2.000 de elevi din clasele pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane cu rechizite școlare
Peste 2000 de elevi care intră în această toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane echipate cu rechizite școlare, prin programul 'Primul ghiozdan' derulat de Consiliul Județean (CJ) Covasna, a anunțat, luni, conducerea instituției. Potrivit sursei citate, programul a fost inițiat în urmă cu 14 ani, iar pentru acest an
Suceava: Educație timpurie, un nou program de studii de licență introdus în premieră națională de USV
Suceava, 25 aug /Agerpres/- Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) lansează, în premieră națională, programul de studii universitare de licență 'Educație timpurie', a anunțat, marți, conducerea instituției de învățământ superior. Potrivit reprezentanților
Mihnea Costoiu: Proiectele finanțate prin PNRR - o importantă sursă de venit pentru universitate
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a declarat marți că proiectele finanțate prin PNRR au reprezentat o sursă importantă de venit pentru instituția de învățământ, contribuind la dezvoltarea infrastructurii, la formarea resursei umane, precum și la deschiderea unor noi programe de studii.
Definitivat 2027/ Proba scrisă a examenului - pe 6 iulie (proiect MEC)
Proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar pentru anul 2026 - 2027 va fi susținută pe 6 iulie, prevede un proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, pe 12 iulie 2027 ar urma să fie afișate rezultatele inițiale. Contes
Bihor: Primul campus dual funcțional din țară, la Oradea, proiect finalizat prin PNRR
Proiectul 'Consorțiul pentru învățământ dual Campus Oradea', derulat în perioada 25 august 2023 - 31 august 2026 și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat după trei ani de investiții în infrastructură, dotări și pregătirea elevilor în parteneriat cu mediul economic.












