Comunicat de presă - Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator
Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) susține reformarea sistemului de sănătate românesc prin reducerea internărilor nenecesare și centrarea pe medicina prespitalicească.
Reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA) au avut ieri, 28 iulie, o întâlnire cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), domnul Horațiu Moldovan, și cu consilierul onorific al acestuia, doamna Dr. Iulia Baila, pentru a discuta propuneri concrete menite să reducă numărul internărilor nenecesare în sistemul public de sănătate.
Această întâlnire face parte dintr-un dialog recent inițiat între APMA și CNAS, semnalând o deschidere a instituției către un parteneriat real cu medicii din ambulatoriu.
Propunerile APMA, elaborate în urma unor discuții interne ample, vizează o schimbare fundamentală a paradigmei actuale, centrate excesiv pe spital și internare continuă/de zi. Obiectivul principal este creșterea adresabilității pacienților către ambulatoriu și responsabilizarea acestora în gestionarea propriei sănătăți.
Printre măsurile cheie propuse de APMA se numără:
Implementarea criteriilor de performanță la nivel individual pentru medicii din spital și la nivel de secții, cu prioritate pe reducerea zilelor de spitalizare.
Triaj mai strict în UPU, cu diferențierea urgențelor vitale de cele non-vitale și încurajarea pacienților cu afecțiuni non-critice să urmeze circuitul medic de familie - specialist - spital.
Introducerea conceptului de medicină prespitalicească, formată din medicul de familie și medicul specialist din ambulatoriu, cu rol în prevenție, îngrijirea pacientului cronic, preluarea pacientului externat, screening, educație medicală și stabilirea unui circuit clar al pacientului de la medicul de familie către medicul specialist, cu trimitere la spital doar în cazurile care nu pot fi rezolvate în ambulatoriu.
Definirea criteriilor clare pentru recomandarea directă de internare de către medicul de familie, inversând situația actuală în care orice persoană se poate prezenta la spital.
Monitorizarea pe termen lung în prespital a patologiilor cronice și a aderenței pacienților la tratament, cu posibilitatea ca următoarele consultații să devină contra cost în cazul nerespectării programărilor sau recomandărilor.
·Elaborarea de protocoale și ghiduri clare de internare, care să delimiteze cazurile ce pot fi internate prin UPU de cele care trebuie stabilizate și trimise înapoi către medicul de familie sau specialist.
Introducerea unui sistem de plată pentru pacienții care doresc să aleagă un anumit spital sau medic în detrimentul repartiției geografice/aleatorii, pentru a evita aglomerarea asimetrică a unităților sanitare. Excepție fac cazurile ce necesită investigații sau manevre supraspecializate fără alternativă.
Introducerea în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) a unui marker de necomplianță față de schema terapeutică, care să genereze obligativitatea achitării serviciilor medicale din surse proprii în cazul vizitelor ulterioare legate de aceeași patologie.
Compararea în SIUI a discrepanțelor dintre diagnosticul de trimitere și gravitatea cazului descrise de medicii din prespital și diagnosticele finale ale pacientului internat.
Descurajarea prezentării nejustificate în UPU de către pacienții neasigurați prin introducerea unei obligativități de plată pentru serviciile medicale
acordate, nejustificat, nefiind urgențe.
Înființarea unor centre de permanență de tip ambulatoriu, care să poată înlocui ambulanța sau camerele de gardă în weekend-uri și sărbători legale, funcționând ca centre de triaj.
Bonificarea medicului de familie al cărui procent de bilete de internare se află sub un anumit prag statistic.
Eliminarea plafoanelor la investigațiile paraclinice, concomitent cu adoptarea ghidurilor europene de prescripție, pentru a limita abuzurile și a permite efectuarea investigațiilor necesare.
Introducerea pe termen lung a unei coplăți pentru orice prezentare la medic (medic de familie, ambulator, spital) pentru a descuraja supraconsumul nejustificat medical de servicii medicale și a responsabiliza pacientul.
Reducerea nevoii de consum a serviciilor medicale pe termen lung prin încurajarea unei populații mai sănătoase, cu programe de screening 'non-opționale'' și penalități financiare pentru non-complianță.
APMA va continua dialogul cu factorii de decizie pentru a susține implementarea acestor măsuri, considerând că ele sunt esențiale pentru o reformă reală a sistemului de sănătate românesc și pentru o mai bună reprezentare a vocilor medicilor din ambulatoriu.
Despre APMA:
Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) este o organizație dedicată reprezentării și susținerii intereselor medicilor care își desfășoară activitatea în ambulatoriu, militând pentru îmbunătățirea sistemului medical și a calității serviciilor oferite pacienților.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].