AFM organizează sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare, în perioada 22-28 noiembrie
Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, în perioada 22 noiembrie 2024, ora 10:00 - 28 noiembrie 2024, ora 23:59. Conform unui comunicat al AFM, transmiterea d
Ministerul Energiei: Valoarea pe care statul ar trebui să o restituie din Fondul pentru Tranziţie Energetică nu poate fi estimată, în prezent
Valoarea pe care statul ar trebui să o restituie operatorilor economici din Fondul pentru Tranziţie Energetică nu poate fi estimată în prezent, suma de 27 de miliarde de lei vehiculată în presă fiind una eronată, aceasta reprezentând întreaga sumă virată în ultimii 2 ani în fond, precizează reprezentanţii Ministerului Energiei.
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de vineri
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 59,608 milioane de lei (11,981 milioane de euro). Cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu tranzacţii de 11,817 milioane de lei, urmate de acţiunile Romgaz, cu 9,585 mi
ANAT: România îşi consolidează poziţia în turismul internaţional prin participarea la World Travel Market - Londra
Un număr de 35 de organizaţii profesionale şi agenţi economici, inclusiv membri ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), au participat, în perioada 5-7 noiembrie, la Târgul de turism World Travel Market (WTM), de la Londra, eveniment mondial de amploare pentru profesionişti, ajuns la cea de-a 44-a ediţie. Conform unui comunicat al ANA
Harghita: Ministrul Burduja spune că România ''s-a trezit'' în privinţa investiţiilor pentru producţia de energie electrică
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost prezent, vineri, în localitatea Remetea, la inagurarea unei staţii electrice de transformare, investiţie realizată în parteneriat de un grup de firme private şi Distribuţie Energie Electrică România (DEER). Ministrul Energiei a afirmat că, în ultima perioadă, a crescut numărul investiţiilor
Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă: Deciziile populiste din trecut cresc preţul la energie şi gaze
Deciziile populiste luate de oameni numiţi politic în instituţii din sectorul energetic şi nu numai urmează să ne coste foarte mult în viitor, în condiţiile în care suprataxarea producătorilor de energie electrică impusă din 2022 a fost declarată neconstituţională, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăli
BNR: Rata anuală a inflaţiei va creşte uşor în ultimele luni din 2024; va cunoaşte o fluctuaţie pronunţată în S1 2025
Rata anuală a inflaţiei va creşte uşor în ultimele luni ale anului curent şi va cunoaşte o fluctuaţie pronunţată în semestrul I 2025, rămânând deasupra intervalului ţintei şi peste valorile anticipate anterior, potrivit Băncii Naţionale a României. "În şedinţa de astăzi (vineri n.r), Consiliul de admini
Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, a anunţat banca centrală. De asemenea, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilit
ASF: Peste o mie de liceeni şi studenţi au participat la a patra ediţie a evenimentului 'Noaptea Albă a Universităţilor'
Peste o mie de elevi de liceu şi studenţi au participat, în perioada 6-7 noiembrie, la "Noaptea Albă a Universităţilor", eveniment organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în parteneriat cu Institutul de Studii Financiare, Universitatea POLITEHNICA Bucureşti şi Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin din România, info
Acţionarii Electrica au aprobat emiterea de obligaţiuni verzi, parte a strategiei de susţinere a tranziţiei energetice
Acţionarii Electrica au aprobat, vineri, emiterea de obligaţiuni verzi, parte a strategiei de susţinere a tranziţiei energetice şi a dezvoltării sustenabile a companiei, valoarea plafonului fiind de până la 500 de milioane euro, a anunţat compania. Conform sursei citate, acţionarii au aprobat toate punctele de pe ordinea de zi a Adunării Generale
CFR Călători: Traficul feroviar pe tronsonul Braşov-Sighişoara este întrerupt la această oră
Circulaţia feroviară pe tronsonul Braşov-Sighişoara este întreruptă, începând din această dimineaţă, în jurul orei 10:00, ca urmare a închiderii accidentale a liniei de cale ferată dintre staţiile Rupea şi Caţa, gestionată de către managerul infrastructurii feroviare - CFR SA, informează CFR Călători, într-un comunicat transmis, vi
Black Friday 2024/ Tranzacţii de 400 de milioane de lei, până la ora 12:00
Valoarea totală a volumelor tranzacţionate de "Black Friday", până la ora 12:00, a ajuns la 400 de milioane de lei, arată datele actualizate de procesatorul de plăţi online PayU GPO România. Potrivit sursei citate, în intervalul de referinţă, numărul de tranzacţii se situa la aproximativ 610.000, din care 67% plată
Operatorul aerian 100% românesc, Dan Air, a devenit membru IATA
Operatorul aerian 100% românesc, Dan Air, a devenit oficial membru al Asociaţiei internaţionale a transportatorilor aerieni -IATA, care promovează cele înalte standarde de siguranţă, securitate, sustenabilitate şi eficienţă în aviaţie. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, calitatea de membr
Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 105 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi
Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 105 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 700 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 53 luni, la un randament mediu de 6,79% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de
CFR SA: Reparaţii la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 2+390, Buda - Plopeni Sat cu DN 1
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va executa în perioada 8/9 şi 9/10 noiembrie 2024, în intervalul orar 22:00-4:00, lucrări de reparaţii la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 2+390, intersecţia liniei CF Buda - Plopeni Sat cu DN 1 (km 69+925), informează vineri compania. Lucrările sunt necesare pentru optimizarea cond


