Folcuţ (ARB): O pondere foarte importantă a companiilor efectuează plata salariilor în numerar
O pondere foarte importantă a companiilor, 41%, efectuează plata salariilor în numerar, lucru care trebuie luat în considerare de către autorităţi, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, Gabriela Folcuţ, director executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), la conferinţa "Banking Innovation Lab". &qu
Consiliul Concurenţei a autorizat externalizarea unor servicii ale OMV Petrom
Consiliul Concurenţei a autorizat marţi tranzacţia prin care OMV Petrom intenţionează să externalizeze către asocierea formată din Eugen Trans SRL şi Rohrer Oil & Gas Services SRL anumite servicii, împreună cu angajaţii care le deservesc. Astfel, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă, ar urma să fie externalizate servic
Ziua Produselor Agroalimentare Româneşti', celebrată în perioada 10-12 octombrie, în curtea MADR
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va sărbători în 10 octombrie 2024 "Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti" prin organizarea de târguri şi evenimente, la nivel naţional. Cu această ocazie, în curtea ministerului va fi celebrată, în perioada 10-12 octombrie, a opta-a ediţ
Birţ (AAPR): Pieţele nu traversează o perioadă foarte bună, producătorii agricoli sunt tot mai puţini
Numărul producătorilor care îşi expun mărfurile în pieţele din ţară este într-o continuă scădere, afirmă preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR), Ioan Teodor Birţ. Marţi, în Piaţa Centrală "Stan Săraru" din municipiul Buzău, membrii AAPR au efectuat o vizită de lucru, ocazie
Bucureşti şi Cluj-Napoca se află într-un stadiu incipient al dezvoltării de soluţii de mobilitate urbană inteligentă (Index PwC)
Bucureşti şi Cluj-Napoca se află într-un stadiu incipient al evoluţiei către soluţiile de mobilitate urbană inteligentă, clasându-se în ultima categorie a indexului "Smart Cities Mobility", realizat de PwC Europa Centrală şi Est (PwC ECE), conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES. Indicele, care cuprinde 25 de
Vardie (APIA): Înmatriculările de autoturisme full electrice s- au diminuat cu 37%; înjumătăţirea voucherului la 'Rabla', o lovitură crâncenă
Înmatriculările de autoturisme au crescut, în România, cu 6% în primele nouă luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, marjă în care maşinile full electrice au înregistrat o diminuare de 37%, conform datelor prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă, de către Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilo
CCIR: Cifra de afaceri, cumulată, a companiilor clasate pe primele 10 locuri în Topul Naţional al Firmelor este de 270,56 miliarde de euro
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a finalizat clasamentul companiilor româneşti care şi-au depus bilanţul financiar-contabil pentru anul 2023, în competiţia pentru primele 10 poziţii intrând 334.870 de astfel de bilanţuri, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de Camerele de Comerţ &i
Ministrul Finanţelor participă marţi la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN)
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, participă marţi, la Luxemburg, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare, potrivit reprezentanţilor ministerului. Conform informaţiilor de pe site-ul Consiliului European, printre punctele importante de pe ordinea de zi se numără: Mecanismul de redresare şi rezilienţă, agresiunea Rusiei î
Boloş: Astăzi s- a publicat ordinul privind utilizarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale
Sumele defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale au fost suplimentate, la rectificarea bugetară, cu 1,27 miliarde lei, iar luni s-a publicat ordinul astfel ca primarii să poată compensa datoriile către furnizori cu datoriile furnizorilor la bugetul de stat sau asigurări sociale, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. &
Revolut vrea să lanseze sucursala locală din România în decembrie
Revolut vrea să lanseze o sucursală în România în luna decembrie a acestui an, după ce anul trecut anunţa lansarea în primul trimestru din 2024, conform informaţiilor prezentate luni, în cadrul unei conferinţe, de reprezentanţii băncii. Gabriela Simion, general manager sucursala Revolut România, a declarat că întâ
CNIR: Documentaţia pentru primul lot al secţiunii montane Sărăţeni-Pipirig de pe traseul Autostrăzii Unirii a fost trimisă la ANAP
Documentaţia pentru primul lot al secţiunii montane Sărăţeni-Pipirig de pe traseul Autostrăzii Unirii A8 a fost transmisă luni la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP), a anunţat Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR). "Compania Naţională de Investiţii Rutiere a transmis, astăzi, spre validare către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice
Câciu: Venitul mediu lunar disponibil pentru economisire per gospodărie a crescut cu 37%, la finalul trimestrului II
Venitul mediu lunar disponibil pentru economisire per gospodărie la finalul trimestrului II 2024 a crescut cu 37%, la 1.290 lei, faţă de 941 lei cât era în trimestrul II al anului trecut, a anunţat luni ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, pe pagina sa de
Ministrul Agriculturii: Încep plăţile pentru tranşa a doua a Programului Tomata
Fermierii înscrişi în Programul Tomata vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranşă de 1.500 euro, a anunţat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu. "Susţinem producţia de roşii româneşti. Încep plăţile pentru tranşa a doua a Programului Tomata. Ne dorim să avem roşii româneşti pe tot parcursul anul
Preţul aurului a atins luni un nivel record, de 387,6905 lei/gram; leul s -a depreciat faţă de principalele valute
Gramul de aur s-a scumpit luni cu 2,06 lei (0,53%), ajungând la o cotaţie de 387,6905 lei, de la 385,6265 lei, cât anunţase vineri Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a Rom&ac
Comisia Europeană a aprobat schema României de 500 milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili
Comisia Europeană a anunţat luni că a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema României, în valoare de 500 milioane de euro (2,5 miliarde lei), de sprijinire a investiţiilor în noi capacităţi de producţie de biocombustibili, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. În c