logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Volker Raffel: O nouă prelungire a schemei de plafonare-compensare ar fi generat riscuri foarte mari

Image

Schema de plafonare a fost gândită ca o soluție temporară, pentru o perioadă dificilă, dar în prezent nu se mai justifică, iar o nouă prelungire, în condițiile în care statul e obligat acum să taie cheltuieli și să crească taxe pentru a reduce deficitul bugetar, ar fi generat riscuri foarte mari, a declarat, pentru AGERPRES, Volker Raffel, președintele Federației Patronale a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) și CEO al E.ON România.

Acesta a precizat că de la 1 iulie se va trece la un sistem în care sprijinul financiar va fi acordat doar acelor clienți care au într-adevăr nevoie de ajutor.

'Și știm cu toții că există clienți care au nevoie de sprijin. Acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale statului. Dar nu am înțeles niciodată de ce statul plătește bani publici pentru a face energia artificial mai ieftină pentru toți clienții. Sprijinul trebuie să ajungă la cei vulnerabili, nu la vilele de vacanță. Din păcate, până la 1 iulie, pe lângă cei care au cu adevărat nevoie de sprijin, plafonarea a însemnat bani publici cheltuiți inclusiv pentru cei care nu au nevoie de ajutor: oameni cu venituri mari, firme, vile de vacanță. Trebuie spus clar: revenim la normalitate. Schema de plafonare a fost gândită ca o soluție temporară, pentru o perioadă dificilă, dar a tot fost prelungită iar azi nu se mai justifică. O nouă prelungire a schemei, în condițiile în care statul e obligat acum să taie cheltuieli și să crească taxe pentru a reduce deficitul bugetar, ar fi generat riscuri foarte mari. Pentru că, deși nu plăteau diferența direct prin factură, până la urmă consumatorii o plătesc prin taxe și impozite mărite. Și, de asemenea, statul este un rău-platnic către furnizori, iar aceștia nu se mai pot împrumuta pentru a suporta diferența dintre prețul real și cel plafonat', a explicat Volker Raffel.

*** Plafonarea a ținut artificial prețurile mult sub cele reale

Oficialul ACUE a subliniat că plafonarea a ținut artificial prețurile mult sub cele reale și, de acum, factura va reflecta costurile reale de producție, transport și distribuție plus taxele către stat.

'De acum, fiecare vede în factură costul real și plătește direct, fără ajutor generalizat. Prețul nostru din iulie este același cu cel din iunie. Plafonarea a ținut artificial prețurile mult sub cele reale. De exemplu, furnizorii au cumpărat energie cu peste 600 lei/MWh, dar au vândut-o cu 150 lei/MWh și au așteptat luni de zile ca statul să le plătească diferența. Si încă mai au de primit o mare parte din sumele restante. A devenit evident ca acest lucru nu mai poate continua', a spus Volker Raffel.

El a menționat că furnizorii nu controlează aceste costuri, ci doar le colectează prin factură, care va arăta cât costă în mod real energia pe care o primesc clienții.

'Este important de spus un lucru simplu: nimeni nu poate vinde o marfă sub prețul real și să reziste pe termen lung. Furnizorii cumpără energia scump și dacă o vând ieftin, fără sprijin, ajung în colaps. Iar asta ne-ar afecta pe toți. Nimeni nu poate vinde sub cost și să reziste. Nu există magie: ceea ce consumi, plătești. Și pentru a permite ca lucrurile să funcționeze mai departe, piața trebuia redeschisă', a arătat președintele ACUE.

Acesta a admis că, într-adevăr, consumatorii cu venituri mici se tem de o creștere a facturilor, însă pentru consumatorii vulnerabili statul va interveni cu vouchere sau alte forme de sprijin.

'La un consum mediu al celor care consumă mai puțin de 100 kWh, diferența înseamnă aproximativ echivalentul prețului pentru două pachete de țigări pe lună. E adevărat că, pentru consumatorii vulnerabili, și o astfel de creștere poate fi resimțită. Iar aici va interveni statul cu vouchere sau alte forme de sprijin direct, țintit exact către cei cu venituri mici sau fără venituri, fără ca acest ajutor să mai afecteze foarte mult bugetul sau piața', a punctat Volker Raffel.

*** Furnizorii percepuți ca ''țapi ispășitori'' pentru creșterea prețurilor

Oficialul ACUE a atras atenția că nemulțumirile oamenilor legate de preț se îndreaptă nejustificat către furnizori, pentru că numele acestora apare pe facturi, însă furnizorii doar emit factura, nu fac ei prețul.

'Și, din păcate, inclusiv din mediul politic, am văzut diverse declarații care încurajează în mod greșit această percepție și îi transformă pe furnizori în 'țapi ispășitori' pentru creșterea facturilor. De aceea, cred că merită efortul de a încerca să clarificăm lucrurile: furnizorii nu și-au crescut marja, ei câștigă cam la fel ca acum 5-6 ani, chiar dacă inflația a crescut an de an. Din suma trecută în factură, producătorii, transportatorii, distribuitorii și statul sunt cei care primesc grosul banilor. Dacă ne uităm la acest an comparativ cu 2019, vedem că producătorii și-au triplat câștigurile. La fel, sunt creșteri pentru transport și distribuție. Și, de asemenea, creșterea acestora din urmă este puternic determinată de prețurile mai mari ale producătorilor, deoarece există și un consum tehnic în rețele. Iar peste toate acestea vine și statul cu taxele și impozitele sale. Furnizorii doar colectează banii și îi dau mai departe către aceștia', a mai explicat el.

*** Atunci când oamenii aleg un furnizor, trebuie să analizeze tot pachetul: preț corect, servicii incluse, calitate, stabilitate

Referindu-se la capacitatea unor furnizori de a propune oferte mult mai avantajoase față de cele ale majorității, Volker Raffel a afirmat că unii pot vinde mai ieftin o perioadă, pentru a atrage clienții și că diferențele vin din strategii comerciale (pentru că un furnizor trebuie să se asigure că are energie pentru clienți și când e secetă, și când e noapte, și când nu bate vântul), precum și din serviciile incluse.

El spune că un consumator dorește de la furnizorul său un preț corect (cât mai mic), asistență, dar și continuitate.

'Un consumator informat își alege furnizorul uitându-se la toate aceste criterii și e conștient că ofertele prea bune ca să fie adevărate, care nu au nicio legătură cu piața, pot în scurt timp să îi dea bătăi de cap foarte mari. Unii pot vinde mai ieftin o perioadă, ca să atragă cât mai mulți clienți. Într-adevăr, energia produsă în hidrocentrale este mai ieftină, dar cantitatea e limitată. Când nu mai poate fi acoperită cererea din propriile centrale, diferența va trebui cumpărată de pe piață, la aceleași prețuri ca toți ceilalți furnizori. Și atunci, vânzătorul va trebui fie să scumpească, fie să vândă în pierdere, ceea ce nu poate face nimeni dacă nu vrea să intre în faliment', a detaliat el.

Președintele Federației Companiilor de Utilități din Energie a atras atenția că ''un preț prea mic poate ascunde clauze neclare sau valabilitate limitată'' și recomandă clienților să citească atent oferta și să aleagă ce e mai sigur pe termen lung.

*** Patru motive pentru care România are printre cele mai mari prețuri la energia electrică din Europa

În opinia lui Volker Raffel, sunt patru motive pentru care România are printre cele mai mari prețuri la energia electrică din Europa, iar soluția pe termen lung ar fi investiții în centrale noi, rețele moderne și surse regenerabile, care sunt recompensate conform valorii lor juste, deoarece fără investiții nu vom avea facturi mai mici.

Cele patru motive principale sunt: contextul internațional - crizele au scumpit gazul și energia; faptul că România nu a construit suficiente centrale noi, iar supracapacitățile rezultate din scăderea consumului industrial începând cu anii '90 au dispărut; faptul că nu suntem suficient de conectați la rețeaua europeană de energie, iar asta înseamnă costuri mai mari (dacă nu avem suficiente legături, suntem 'izolați' și trebuie să ne bazăm doar pe ce producem noi în țară, chiar dacă este mai scump); faptul că e nevoie urgentă de investiții în rețele moderne, în distribuție, pentru a prelua mai bine energia pe care prosumatorii doresc să o injecteze, dar autoritatea de reglementare încă nu creează cadrul legislativ necesar pentru ca acest lucru să se întâmple.

*** Toate achizițiile de energie electrică se bazează pe prudență și predictibilitate

Potrivit oficialului ACUE, furnizorii achiziționează energia electrică din surse variate, deoarece principala lor responsabilitatea este să găsească energie suficientă pentru toți clienții pe care îi au.

'Astfel, în funcție de disponibilitatea existentă pe piață, cumpărăm de la producători sau traderi, prin contracte bilaterale, prin intermediul piețelor centralizate administrate de OPCOM/BRM, dar și din import, atunci când condițiile comerciale sunt avantajoase, toate acestea fiind realizate în avans. Completăm portofoliul de energie și prin achiziții de pe piața spot, pentru a acoperi variațiile de consum și a menține un echilibru eficient în procesul de achiziție. Toate achizițiile se bazează pe prudență și predictibilitate', a precizat Raffel.

Acesta a subliniat că variația consumului este importantă, în zilele însorite fiind foarte multă energie electrică în sistem după-amiaza, iar prețul este foarte mic, dar clienții ajung acasă seara și pornesc aerul condiționat, iar în acele ore energia electrică este mai scumpă.

'Cu toate acestea, noi livrăm energie clienților noștri exact când au nevoie, motiv pentru care fiecare furnizor trebuie să cumpere energie la un preț mai mare decât cel al 'bandload'-ului vândut, de exemplu, la BRM', a punctat Volker Raffel.

*** Lipsă de lichiditate pe piața angro de energie; statul trebuie să stimuleze producătorii să vândă mai devreme și transparent, să dezvolte piețe eficiente

Șeful E.ON România susține că este nevoie ca autoritățile să dezvolte un plan pentru crearea unei ''piețe cu adevărat liberă și funcțională'', arătând că pe piața angro de energie există încă o lipsă de lichiditate și punctând că în multe alte țări pot fi cumpărate cantități pentru anii 2027, 2028, în timp ce în România nu se știe prețul energiei electrice pentru lunile de vară din 2025.

'Trebuie să avem o propunere concretă din partea Consiliului Concurenței, din partea ANRE, a Ministerului Energiei, să avem un plan clar cum ajungem la o piață cu adevărat liberă și funcțională. Este nevoie să vină și producători în piață, să ofere cantități semnificative, nu doar câțiva MW. Dacă asta se întâmplă astăzi, înseamnă că noi vom ști la ce preț să cumpărăm energie electrică sau gaze naturale pentru o perioadă după plafonare. Și dacă știm asta, putem să comunicăm prețurile pentru clienții noștri', a spus Raffel.

El a menționat că E.ON România caută constant cele mai bune surse de energie, de la producători diferiți și prin contracte pe termen lung, dar este nevoie de mai multă claritate și ofertă pe piața angro.

'Furnizorii și clienții trebuie să știe din timp cât costă energia, pentru a-și putea planifica cheltuielile. Statul și autoritățile trebuie să stimuleze producătorii să vândă mai devreme și transparent și să dezvolte piețe mult mai eficiente. În paralel, noi ne concentrăm pe soluții complete: panouri solare, sisteme de răcire și încălzire eficiente, servicii digitale și suport clienți. Vrem să fim mai mult decât un furnizor de energie. (...) Sunt încrezător că, după ce emoțiile stârnite de revenirea la piața liberă se vor mai risipi și lucrurile se vor așeza, oamenii vor vedea clar ce primesc pentru banii lor: energie, soluții moderne, aplicații care ușurează viața', a conchis șeful E.ON România. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica)

Afisari: 1687

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 21-09-2026 19:32

Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 117,5 milioane de lei (22,3 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,59%, până la 31.908,78 puncte.

Economic Intern 21-09-2026 19:23

Alianța Lucrătorilor din Energie, un nou sindicat care reprezintă angajații din domeniu

Angajații din sectorul energetic din România au lansat un nou sindicat independent, Alianța Lucrătorilor din Energie (ALE), o organizație cu sediul la Brașov. 'Alianța Lucrătorilor din Energie (A.L.E.), un nou sindicat independent care reprezintă angajații din energie electrică, gaze naturale, petrol, minerit energetic și serviciile conexe din Rom&ac

Economic Intern 21-09-2026 18:19

UPDATE Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare, în acest an

Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare în acest an iar dosarele pentru obținerea finanțării vor fi punctate în funcție de mai multe criterii printre care contribuția primăriilor, maturitatea proiectelor și numărul de branșamente, a anunțat luni ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 

Economic Intern 21-09-2026 16:24

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 335,5 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 29 luni, la un randament mediu de 6,66% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subs

Economic Intern 21-09-2026 16:19

Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale (raport)

Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale, iar băncile, angajatorii și companiile trebuie să se adapteze unor parcursuri de viață mai flexibile, responsabilități financiare împărțite între generații, nevoii de planificare anticipativă și unor venituri tot mai variabile, potrivit unui raport realizat de UniCredit în colaborare cu Nation

Economic Intern 21-09-2026 15:21

AMOFM București organizează pe 9 octombrie Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București organizează, pe 9 octombrie 2026, Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment destinat facilitării accesului tinerilor la oportunități de angajare, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Bursa va avea loc la Palatul Național al Copiilor, din Bulevardul Tineretul

Economic Intern 21-09-2026 14:51

Negru (PEFA): Forumul Economic România-Republica Moldova trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică

Forumul Economic România-Republica Moldova (FERM) trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică, în cadrul căreia să prezentăm nu doar intenții, ci și investiții realizate, companii dezvoltate și proiecte de succes construite împreună, a declarat Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), la cea de-a dou

Economic Intern 21-09-2026 14:26

Investițiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)

Investițiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligență Artificială (AI), vor crește la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în 2025, la peste 800 de miliarde de dolari, în 2026, respectiv la 1,1 trilioane de dolari, în 2030, arată datele incluse într-un raport de specialitate, pub

Economic Intern 21-09-2026 13:57

ANM: Vreme de toamnă, cu ploi în unele regiuni, lapoviță și ninsoare în zona montană înaltă, în următoarele două săptămâni

Valorile maxime de temperatură vor fi caracteristice acestei perioade, la final de septembrie și început de octombrie, la nivelul întregii țări, în timp ce precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ în Transilvania, Maramureș, Moldova și Muntenia, iar în zona montană înaltă se vor semnala, trecător, inclusiv lapoviță și n

Economic Intern 21-09-2026 13:41

Vlăsceanu (HENRO): Sectorul energetic se află într-un moment de criză; încercările de a rezolva problemele de pe o zi pe alta nu prea merg

Sectorul energetic se află într-un moment de criză, de data aceasta declarată, iar deciziile luate de-a lungul anilor și încercările de a rezolva problemele pompieristic, de pe o zi pe alta, în energie nu prea merg, a declarat, luni, la directoarea executivă a Asociației Producătorilor de Energie Electrică - HENRO, Silvia Vlăsceanu.

Economic Intern 21-09-2026 13:14

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a 18 farmacii Marcos Provit de către Dr. Max SRL

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr.Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității desfășurate de 18 farmacii operate anterior de grupul Marcos Provit, conform unui comunicat al organizației. Dr.Max SRL este o societate activă pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice. Dr.Ma

Economic Intern 21-09-2026 12:34

România, printre țările UE în care a scăzut numărul zborurilor comerciale în luna august

În perioada iunie-august 2026, în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au avut loc peste două milioane de zboruri comerciale, cea mai aglomerată lună fiind iulie, cu 709.931 de zboruri, ceea ce înseamnă o creștere anuală de 2,8% și una de 5,7% comparativ cu situația din luna iulie 2024, arată datele publicate luni de Eurostat.

Economic Intern 21-09-2026 12:29

Bende Sandor: Ungaria și Bulgaria răcesc centralele nucleare din aceeași Dunăre; în România,vinovatul se pierde undeva pe drum

Președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Bende Sandor, a criticat, luni, situația de la Cernavodă, în condițiile în care Ungaria nu și-a oprit centrala de la Paks nici la debite mult mai mici ale Dunării, iar Bulgaria continuă să răcească centrala de la Kozlodui 'din aceeași Dunăre' și exportă energie către Rom&ac

Economic Intern 21-09-2026 11:34

O treime dintre români spun că viața lor s-a înrăutățit; presiunea financiară, principalul obstacol (studiu)

Aproape o treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată de nivelul redus al veniturilor și de creșterea prețurilor și taxelor a devenit principalul obstacol perceput în calea unei vieți mai bune, potrivit celei de-a doua ediții a Barometrului Percepției Bunăstării Românilo

Economic Intern 21-09-2026 11:31

Bușoi: Cât timp UE nu găsește o soluție de reducere a costurilor la electricitate, va fi dificil ca noi să avem prețuri mai mici

Stocarea este una dintre soluțiile la care trebuie să lucrăm mai intens, dar cât timp Uniunea Europeană nu găsește o soluție pentru a reduce costurile la electricitate, va fi dificil ca noi să avem o zonă în care prețurile să fie semnificativ mai mici, a declarat, luni, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la conferința 'Energia