VIDEO Buzoianu, despre reluarea programelor AFM: O să facem o analiză și vom lua o decizie în curând
Toate programele de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi analizate și vom lua o decizie în curând cu privire la acestea - cele care au fost blocate și cele care urmau să fie lansate în perioada următoare, a declarat, marți, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, la ceremonia de primire a mandatului de la Mircea Fechet.
'Îmi propun să pornim la drum cu ideea de eficientizare a activității instituțiilor, să ducem la finalizare mare parte din proiectele din PNRR care vor trebui să fie finalizate în perioada imediat următoare, și transparență, motiv pentru care sunt astăzi aici (...) Vor fi analizate toate programele de la AFM. Vom lua o decizie în curând cu privire la toate programele - și cele care au fost blocate și cele care urmau să fie lansate în perioada următoare. În momentul de față, știm cu toții că vor fi tăieri de la toate ministerele. Va trebui să vedem cum ducem banii să fie folosiți cât mai eficient și pe proiectele care au cel mai mare impact de reducere de emisii. O să facem această analiză și o să revenim în perioada următoare. Va fi una dintre primele întâlniri pe care le voi avea cu reprezentanții AFM, cu cifrele pe masă, cu bugetele pe masă, să vedem. Nu pot să vă dau mai multe detalii, pentru că încă nu am avut această analiză cu reprezentanții AFM. Este și o problemă de parteneriat, până la urmă, cu aceștia', a spus Buzoianu.

Întrebată care sunt prioritățile în domeniul gestionării deșeurilor, noul ministru al Mediului a punctat faptul că Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) rămâne în prim-plan.
'Pe partea de gestionare deșeuri, o să fie în primul rând SGR-ul, care a fost lansat în acest mandat sub grija domnului ministru Fechet. O să fie extins. Sperăm să avem mai multe ambalaje care să poată să fie colectate, mai multe tipuri de ambalaje care să poată să fie colectate prin acest sistem. Consider în continuare că este o prioritate să identificăm metodele de fraudare a sistemului și să le gestionăm pe fiecare în parte. Ele vor tot apărea și vor fi din ce în ce mai inventive, probabil, dar de asta trebuie și noi să fim cu un pas înainte și să gestionăm această problemă. Va trebui să analizăm exact toți banii care există în momentul de față, pentru că, de fapt, la final, problema gestionării deșeurilor, pe de o parte, este o problemă de control. Garda de Mediu va trebui să fie consolidată (...) Avem o discuție și vom avea discuții de consolidare și o eventuală comasare a anumitor autorități de control sau a anumitor autorități de reglementare, ceea ce se va reflecta inclusiv în eficiența controlului sau a reglementării pe zona de deșeuri, unde avem mari probleme în momentul de față', a precizat Diana Buzoianu.
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește eficientizarea instituțiilor din subordinea Ministerului Mediului, se vor realiza analize, 'cu cifre concrete'.
'Eu sunt un om al cifrelor, spre deosebire de foarte mulți. Nu o să fac ceea ce au făcut de-a lungul anilor mulți politicieni, care au venit și au dat niște cifre din burtă și apoi au făcut analize care să se potrivească analizele cu cifrele respective. Noi, mai întâi, vom face analiza și voi veni cu cifrele concrete, dar este un obiectiv de la care plecăm, și anume reducere - eficientizare - comasare - restructurare. Apoi ne uităm la date și vedem unde pot fi făcute toate aceste lucruri. Pentru mine este foarte important să știm cu toții că astea sunt niște priorități. Este o misiune în sine: eficientizare prin restructurare, prin reducere, prin eficientizarea acestor autorități și de acolo pornim cu fiecare buget în parte, cu fiecare subordonat în parte, cu fiecare organigramă în parte. O să revin cu datele și oricum, să știți, veți fi incluși și veți primi informații pe parcurs, de-a lungul timpului', a explicat Buzoianu.

În viziunea acesteia, în cazul reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, trebuie redus numărul de directori, iar criteriile de performanță trebuie să nu țină cont doar de profitul instituției.
'Trebuie să fie făcută o distincție foarte clară între activitățile Romsilva, să fie văzut dacă toate activitățile desfășurate de Romsilva, astăzi, trebuie în continuare să fie desfășurate de Romsilva. Sunt o grămadă de principii și o grămadă de discuții punctuale, tehnice, care de fapt, la final se reflectă în calitatea actului de management și de administrare a pădurilor. Toate aceste discuții vor trebui să fie purtate pe fiecare palier în parte, rapid, și să fie asumate. Din punctul meu de vedere, ar trebui să avem de urgență asumată, într-adevăr, o Hotărâre de Guvern care să prevadă toate aceste reforme. Cu siguranță, voi avea discuții cu absolut toți actorii-cheie, nu doar cu sindicatele, dar și cu sindicatele', a afirmat șefa de la Mediu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în energie debutează joi, la Cluj Napoca
Reprezentanți la nivel înalt ai autorităților centrale și de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic se reunesc, joi și vineri, la Cluj Napoca, la a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat de Distribuție Energie Electrică
Grupul OMVPetrom a afișat un profit net în creștere cu 18%, la 4,1 miliarde lei,după primele nouă luni
Grupul OMV Petrom a afișat un profit net în creștere cu 18% după primele nouă luni din acest an, la 4,1 miliarde lei, în timp ce investițiile s-au majorat cu 27%, la 6,6 miliarde lei, fiind direcționate către proiecte energetice cheie, precum Neptun Deep, SAF/HVO și energie electrică din surse regenerabile, a anunțat, joi, compania. Rezultatul din
Edge Institute și Confederația Concordia prezintă un studiu despre cum folosesc firmele inteligența artificială
Edge Institute și Confederația Patronală Concordia prezintă, joi, la București, rezultatele studiului 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?'. Studiul a fost realizat pe 1.003 companii românești cu cel puțin zece angajați și analizează nivelul de digitalizare al firmelor, barierele din calea adopției AI
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile; Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în ceea ce privește funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, informează Ministerul Energiei. Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se n
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.













