Grindeanu: Trebuie să existe indemnizații de bun simț în CA-uri; lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, ci foarte mult
Toate lucrurile care țin de justiție socială vor fi reglate, iar în cazul consiliilor de administrație indemnizațiile trebuie coborâte nu mult, ci foarte mult, a afirmat, marți, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, la predarea mandatului de ministru al Transporturilor.
'Sunt de acord și, ca președinte interimar (al PSD - n. r.), am și semnat acel acord politic și, de asemenea, asumăm programul de guvernare pe ceea ce înseamnă, dacă vreți, toate aceste inechități, lucruri care țin de justiție socială. E inadmisibil ca indemnizația la un consiliu de administrație, chiar dacă există acea autonomie dată de 109, toate lucrurile pe care le știți, mergând o dată pe lună, poate de două ori pe lună, să fie mai mare decât salariul președintelui. Toate aceste lucruri trebuie reglate și vor fi reglate și sunt partener mai mult decât determinat în această coaliție să facem lucrurile astea. Trebuie să existe o grilă clară de salarizare sau de indemnizații de bun simț în CA-uri. Nu se poate să ai indemnizații cu asemenea cuantumuri, iar lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, foarte mult. Cine nu vrea, să plece din CA-uri! Fără niciun fel de rabat de la această linie. Și suntem de acord cu treaba aceasta', a transmis Grindeanu.
Potrivit acestuia, grila de salarizare pentru membrii consiliilor de administrație va fi stabilită în funcție de importanța companiei.
'Modul în care s-a discutat în coaliție este următorul: va fi un fel de grilă, în funcție și de importanța acelei companii, că una e, de exemplu, să fii membru în Consiliul de Administrație la Portul Constanța sau la Aeroportul București sau la CNAIR și alta e să fii membru în Consiliul de Administrație la tipografia CFR. Totuși, vorbim de altceva. Dar chiar și acolo lucrurile trebuie să fie nu mult, foarte mult coborâte, și atunci trebuie să existe o asemenea gradare sau diferite nivele pentru aceste indemnizații din consiliile de administrație. Și da, fără niciun fel de problemă, aceste lucruri trebuie corectate. Au scăpat de sub control, evident', a precizat el.
Fostul ministru al Transporturilor a susținut că bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale Aeroporturi București 'nu a trecut'', în consecință nu s-au mărit indemnizațiile membrilor CA al CNAB.
La rândul său, Ciprian Șerban, noul ministru al Transporturilor, a fost întrebat ce va face ca să nu mai existe salarii atât de mari pentru șefii companiilor de stat, cum este cel al directorului general al CFR Călători, iar acesta a răspuns: 'După această conferință, chiar cu domnul director am întâlnire, unde voi discuta. Mă așteaptă'. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan
Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică
Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.







