Ministrul Finanțelor a subliniat, la Consiliul ECOFIN, amploarea măsurilor asumate de Guvern
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă, marți, la Consiliul ECOFIN, iar în discuția informală despre perspectivele UE, acesta a subliniat amploarea măsurilor asumate de Guvern și determinarea României de a reveni la disciplina fiscal-bugetară, conform unui comunicat al ministerului. La reuniunea miniștrilor de finanțe ai
AMOFM: Indemnizația de șomaj pentru absolvenții de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, se acordă pentru 6 luni
Absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forțe
Coroabă(PwC România): Doar 10-11 bănci s-ar califica pentru impozitul de 2%
Doar 10-11 bănci din cele 32, existente pe piața din România, s-ar califica pentru impozitul de 2% pentru că au o cotă de piață a activelor de sub 0,2%, susține Diana Coroabă, partener PwC România. 'Băncile vor datora un impozit suplimentar de 4% pentru veniturile realizate între 1 iulie 2025 și 31 decembrie 2025. Î
Ponderea specialiștilor ITC în forța de muncă a înregistrat aceeași creștere în UE și în România
Ponderea specialiștilor ITC în forța de muncă totală a Uniunii Europene a crescut anul trecut cu 0,2 puncte procentuale, de la 4,8% în 2023, până la 5% în 2024, iar în România a crescut de la 2,6%, până la 2,8%, arată datele publicate marți de Eurostat. Potrivit acestor date, în rândul țări
Curtea de Conturi a semnat un nou Memorandum cu instituția de audit din Republica Macedonia de Nord
O delegație oficială a Instituției Supreme de Audit din Republica Macedonia de Nord - State Audit Office, condusă de auditorul general Maksim Acevski, a efectuat, la invitația Curții de Conturi, o vizită oficială în România, între 2 și 4 iulie, ocazie cu care a fost semnat un nou Memorandum de înțelegere între cele două instituții.
Diana Buzoianu: În acest moment nu se discută absolut deloc despre ducerea banilor de la AFM pe alte programe
La momentul actual, nu se discută despre transferul banilor de la programele existente la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) către alte programe, a declarat marți ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Noi, în momentul de față, la Ministerul Mediului, am analizat toate programele gestionate de AFM. Avem mai m
Buzoianu: Anul acesta este dificil și cu greu vor mai putea să fie lansate proiecte noi
Anul acesta este unul dificil și cu greu vor mai putea fi lansate proiecte noi, însă misiunea noastră este să salvăm toți banii care se pot salva din fonduri europene, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Din punctul de vedere al Ministerului Mediului, avem astăz
Piața de fuziuni și achiziții din România a urcat la 4,1 miliarde de dolari în primul semestru (estimări)
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a atins o valoare totală estimată la 4,1 miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2025, marcând o creștere de 45% față de cele 2,8 miliarde de dolari din S1 2024, potrivit unui raport EY. 'Reziliența pieței este evidentă, valoarea totală a tranzacțiilor publicate fii
Proiectul de lege privind măsurile fiscale, impact bugetar de 0,6% din PIB în 2025 (Consiliul Fiscal)
Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare indică un impact bugetar de 0,6% din PIB în 2025 și de 3,35% din PIB în 2026, consideră Consiliul Fiscal, care a publicat Opinia cu privire la pachetul de măsuri fiscale pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. 'Analiza aceasta privește numai proiectul de lege privind
Consiliul Fiscal: Nu există alternativă la o corecție severă; pachetul de corecție bugetară poate evita retrogradarea României
Pachetul de corecție bugetară 2025-2026 poate evita retrogradarea riscului suveran al României și nu există alternativă la o corecție severă, consideră Consiliul Fiscal, care a publicat Opinia cu privire la pachetul de măsuri fiscale pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. 'Pachetul de corecție bugetară 2025-2026 poate evita re
Producția de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut în trimestrul doi din 2025
OMV Petrom a realizat o producție de hidrocarburi de 102.200 barili echivalent petrol pe zi în cel de-al doilea trimestru al acestui an, în scădere cu aproape 5% față de primul trimestru și cu 7% sub cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor transmise marți Bursei de Valori București. Producția de țiței și condensa
Ședință de politică monetară la Banca Națională a României
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României se întâlnește marți pentru o nouă ședință dedicată politicii monetare, după ce în ședința precedentă, din 16 mai, a decis să mențină rata dobânzii cheie la nivelul de 6,5% pe an. De asemenea, CA al BNR a hotărât și păstrarea ratei dobânzii pentr
ANPC a demarat controale în trenurile de călători
Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenția comisarilor pentru Protecția Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condițiile de călătorie, a anunțat, luni, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor(ANPC). 'Am primit foarte multe sesizări de la persoane aflate în
Porr Construct va construi lotului 2 (Jebel - Moravița) al Autostrăzii Timișoara - Moravița (A9)
Porr Construct este desemnat câștigătorul contractului pentru construcția lotului 2 (Jebel - Moravița) al Autostrăzii Timișoara - Moravița (A9), a anunțat, luni, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Etapă importantă în dezvoltare
Pistol: Au fost depuse 4 oferte pentru proiectarea și execuția lotului 5 al drumului de mare viteza Craiova-Târgu Jiu
Patru asocieri formate din constructori români, bulgari, turci și ucraineni au depus oferte pentru proiectarea și execuția lotului 5 al drumului de mare viteză Craiova - Târgu Jiu, a anunțat, luni, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.





