Ministrul Finanțelor: Trebuie să ne pregătim chiar și în cazul în care intrăm în recesiune să avem soluții; e un risc real
Creșterea economică a României este în decelerare iar investițiile au scăzut cu 30% în primele cinci luni, astfel că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru o recesiune, a declarat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Întrebat de jurnaliști dacă există posibilitatea unei recesiuni în România, Nazare a subliniat că acesta este un risc real.
'E un risc real și trebuie să ne pregătim chiar și în cazul în care intrăm în recesiune să avem soluții, să avem măsuri care să facă trecerea prin recesiune cât mai ușoară posibil. Trebuia să fim pregătiți deja (pentru recesiune, n.r.), pentru că avem o creștere economică care a decelerat în fiecare an, timp de patru ani. Deci nu era așa de greu de anticipat că ne vom îndrepta la un moment dat către o recesiune, dacă analizăm scăderea creșterii economice din fiecare an. Și dacă vă uitați la ce a spus Consiliul Fiscal, la fiecare adoptare de buget, la fiecare rectificare, și ce au spus mulți dintre analiști, că avem foarte mulți analiști buni în România, care au avertizat asupra acestor lucruri. Și au avertizat tocmai în sensul în care să putem să luăm măsuri anticiclice și să punem deoparte resurse pentru stimularea economiei în astfel de situații. Eu ce pot să vă spun este că o să fac tot posibilul să găsesc resurse pentru a putea fi pregătiți în această situație, chiar și în contextul acesta pe care îl parcurgem astăzi. Dar vă spun că este extrem de dificil', a adăugat Nazare.
Pe cifrele din acest moment, șeful de la Finanțe a precizat că se discută despre o stagnare și, în măsura în care vor fi absorbite fondurile europene, chiar și în cazul unei contracții, aceasta nu va fi semnificativă. Ministrul susține că România poate fi în echilibru dacă cheltuie fondurile europene mai accelerat decât până acum.
'Discutăm astăzi de o stagnare. Nu vreau să mă hazardez. Este foarte greu de evaluat zona în care vom merge. Chiar și în cazul în care discutăm de o contracție economică nu cred că va fi o contracție mare dacă reușim să absorbim fondurile pe care urmează să le absorbim. Tot secretul este să ne axăm pe aceste fonduri pe care le avem și să le cheltuim într-un ritm mult mai accelerat decât am făcut-o până acum. Eu cred că așa ne vom păstra în echilibru. E foarte important să evităm recesiunea pentru că o recesiune ar însemna costuri în plus de finanțare, ar însemna un scenariu complet diferit de scenariul pe care îl parcurgem astăzi', a explicat sursa citată.
El a subliniat, în context, că primul pachet fiscal, adoptat în iulie, a avut efecte bune pentru că a permis salvarea fondurilor europene.
'Această coaliție de guvernarea a adoptat Pachetul 1, care a avut efecte bune pentru că ne-a permis, în primul rând, să salvăm fondurile europene, să blocăm scrisoarea Consiliului în forma în care era și să oprim penalitatea pe fonduri europene care ar fi fost aplicată altfel începând cu 2026. Pachetul 1 ne-a permis să ne reconfirmăm rating-ul, chiar anticipat în privința S&P-ului. Vă reamintesc faptul că S&P nu avea programat raportul acum, avea programat raport în toamnă și a devansat raportul și a reconfirmat rating-ul. Un lucru foarte important. E adevărat că, din toate celelalte analize și ale agențiilor și ale Comisiei, provocarea este să avem o consistență în modul în care adoptăm aceste măsuri, să nu ne oprim la Pachetul 1. Să facem consolidarea cap-coadă. Și pentru acest lucru avem nevoie de Pachetul 2 și avem nevoie de toate celelalte măsori. Și eu cred că acest lucru trebuie discutat în coaliție, cu toți liderii coaliției, și vom ajunge la un consens, pentru că eu nu cred că vreunul din liderii coaliției dorește, la evaluarea din octombrie, România să fie penalizată. Sunt mult prea mari riscurile pentru România ca în octombrie să fim penalizați', a avertizat ministrul Finanțelor. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
VIDEO Ministrul Finanțelor: Așteptăm o decizie de la Fitch; sper ca ratingul să ne fie reconfirmat
VIDEO Nazare: Vom schimba paradigma în privința modului în care tratăm companiile multinaționale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DNSC: De Black Friday se recomandă verificarea ofertelor, a solicitărilor de plată și a mesajelor despre livrări sau rambursări
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) recomandă, de Black Friday, prin Proiectul național de educație digitală și prevenire a criminalității informatice #SigurantaOnline, verificarea solicitărilor primite pe tot parcursul cumpărăturilor, mai ales înainte de efectuarea plății, dar
Smeu (RetuRo): SGR este proiectul care a schimbat comportamente și cultura circularității în România
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este singurul proiect mare de economie circulară și o inițiativă care creează o bază și o fundație pentru viitor, care a schimbat comportamente și cultura circularității în România, a declarat, miercuri, directorul general al RetuRo SGR, Adela Smeu, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Vânzările de Black Friday ar putea atinge un nou record în România, de aproape 3 miliarde de lei (analiză)
Vânzările de Black Friday ar putea ajunge, în luna noiembrie a acestui an, la 2,8 - 2,9 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 520 - 550 de milioane de euro, în creștere cu 7 - 10% față de anul trecut, pe fondul prețurilor mai mari și nu al numărului de produse cumpărate, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Black Frid
Motorina s-ar putea scumpi cu 0,85 lei pe litru, de la 1 noiembrie, și ar afecta sectorul construcțiilor (analiză)
Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungește perioada de reducere cu 25% a accizei, și într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric față de leu, în timp ce multe fabrici oferă prețuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcțiilor, relevă o analiză dată mier
AMOFM București: Aproape 8.900 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale acestui an
Un număr de 8.898 de persoane, din care 4.329 de sex feminin, au fost încadrate în primele nouă luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat miercuri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.846 au vârsta peste 45 de ani (pest
INS: Managerii anticipează o stabilitate a activității în comerț, scăderea numărului de salariați și creșterea prețurilor, în următoarele 3 luni
Managerii din sectoarele comerț cu amănuntul și servicii estimează o relativă stabilitate a activității economice pentru următoarele trei luni, în timp ce în industria prelucrătoare și construcții se anticipează o scădere moderată a numărului de salariați, dar și o creștere a prețurilor în toate sectoarele economice, arată datele publicate, miercuri
Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au scăzut cu aproape 1% în primele opt luni
Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor opt luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută, cu 0,8%, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,6%, conform datelor publicate, miercuri, de I
INS: Afacerile din comerțul cu ridicata au crescut cu 0,3% în primele opt luni ale anului
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele opt luni din acest an, atât ca serie brută, cu 0,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 0,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.







