Pîslaru: Cardurile sociale pentru cei peste un milion de beneficiari au fost încărcate
Cardurile sociale pentru cei peste un milion de beneficiari ai programului Sprijin pentru România din toată țara au fost încărcate, a anunțat, marți, pe pagina sa de Facebook, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. 'Am promis, am livrat - am încărcat cardurile sociale pentru cei peste un mi
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Agrifirm Magyarorszag de către UBM Grain
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care UBM Grain Zrt. intenționează să preia Agrifirm Magyarorszag Zrt, a anunțat marți autoritatea de concurență. UBM Graing Zrt, parte din grupul UBM, este o companie din Ungaria specializată în comercializarea cerealelor. În România, grupul UBM este prezent prin UBM Feed Rom&
BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a urcat la 6,06% pe an
Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 6,06% pe an, în creștere față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,55% pe an, acesta fiind cel mai ridicat nivel de până acum, conform datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). Indicele este calculat ca medie aritmetică a ra
APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2025. Suma plătită este în valoare de 2,9 milioane de lei și se ac
Folcuț (ARB): România are o capacitate mare de creștere economică, prin credit
România are o capacitate mare de creștere economică, prin credit, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, Gabriela Folcuț, director executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB). 'România are o capacitate mare de creștere economică, prin credit. De noi depinde asta', a spus Gabriela Folcuț, care a realiza
Biriș: România poate atrage zeci de miliarde de euro, grupând companiile de stat profitabile într-un superholding pe care să îl listeze
România are posibilitatea să atragă de la investitori câteva zeci de miliarde de euro grupând companiile cu capital majoritar de stat care sunt viabile într-un superholding pe care să îl listeze, a declarat, marți, Gabriel Biriș, co-managing partner Biriș Goran SPARL și Fondator The Tax Institute, la un eveniment de specialitate.
Vladimir Alexandrescu: Statistica românească, care face parte din Eurostat, este foarte bine cotată
Statistica românească face parte din structura europeană Eurostat, care este oficiul de statistică al Uniunii Europene, și unde este una dintre instituțiile foarte bine cotate, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, Vladimir Alexandrescu, directorul de Cabinet al președintelui Institutului Național de Statistică (INS) și purtător de cuvânt al institu
Fluxul net de investiții străine directe a scăzut la 5,6 miliarde de euro, în 2024
Fluxul net de investiții străine directe (ISD) a scăzut la 5,6 miliarde de euro în anul 2024, față de 6,7 miliarde euro în anul precedent, din valoarea totală 4,6 miliarde euro reprezentând participații la capital, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR). 'Fluxul net de ISD în anul 2024 a înr
OMV Petrom a finalizat achiziția participației de 50% într-un proiect solar din Bulgaria
OMV Petrom a finalizat achiziția participației de 50% în proiectul fotovoltaic Gabare, dezvoltat de Enery în Bulgaria, a anunțat compania, printr-un comunicat. Tranzacția, anunțată în iunie 2025, marchează un pas important în extinderea regională a OMV Petrom și în consolidarea portofoliului acesteia de energie regenerabilă.
Hanga: Vedem din nou anunțuri privind companii care încep să vină către Bursă
Bursa înregistrează o tendință de revigorare din punct de vedere al intențiilor de listare, în condițiile în care apar anunțuri ale unor companii în acest sens, a afirmat, marți, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, Radu Hanga, la un eveniment de specialitate. 'Piața ne ajută. Dacă ne uităm la per
ARMO: Comerțul electronic din România ar urma să ajungă în acest an la 3,5% din PIB și consolidează poziția în top 10 UE
Comerțul electronic din România este așteptat să atingă 3,5% din PIB în 2025, consolidându-și poziția în top 10 state membre UE ca E-GDP (ponderea PIB-ului unei țări generat de comerțul electronic), potrivit raportului 'European E-Commerce 2025', se arată într-un comunicat al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), transmis
Peste 9.200 de persoane fizice s-au înscris în Programul Rabla Auto 2025 în primele 15 minute
Un număr de 7.298 de persoane fizice s-au înscris în 13 minute și au epuizat bugetul de 80 de milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, a anunțat marți Administrația Fondului pentru Mediu. 'Sesiunea de înscriere &
Bonusul de pensionare la Romsilva scade la un salariu, din 1 octombrie
Noul act adițional la Contractul Colectiv de Muncă al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva limitează la un salariu bonusul de pensionare pentru angajații Romsilva, această măsură având rolul de a corecta o discrepanță majoră și de a reda sustenabilitatea financiară sistemului de beneficii, a anunțat marți Ministerul Mediului, printr-un comunicat.
Peste 14,78 milioane persoane erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, anul trecut (INS)
Populația conectată la sistemul public de alimentare cu apă a fost de 14,782 milioane persoane, reprezentând 77,6% din populația rezidentă a României, cu 76.578 persoane mai mult decât în anul 2023, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate marți. Creșterea a fost determinată de racordarea populației la reț
Asociația Prosumatorilor acuză Delgaz Grid și Distribuție Energie Oltenia de abuz; operatorii resping acuzațiile
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) acuză de abuz de monopol distribuitorii de energie Delgaz Grid și Distribuție Energie Oltenia, susținând că aceștia vor un control total asupra invertoarelor sistemului fotovoltaic și că va sesiza mai multe instituții pentru încălcarea legii. 'Asociația Prosumatorilor și Comunităților