Birocraţie şi un cadru legislativ interpretabil şi insuficient la intrarea pe piaţa producerii energiei din surse regenerabile (studiu)
Cele mai frecvente probleme pe care le întâmpină companiile la intrarea pe piaţa producerii energiei electrice din surse regenerabile se referă la procesul de autorizare administrativă (birocraţie, procese netransparente, durata mare de emitere a avizului tehnic de racordare - ATR) şi la cadrul legislativ, care este interpretabil şi insuficient.
Acestea sunt o parte dintre concluziile studiului realizat de Consiliul Concurenţei (CC) şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind accesul investitorilor pe piaţa de producere a energiei electrice din surse regenerabile, după observaţiile primite din partea Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Potrivit unui comunicat al CC, ACUE a transmis o serie de observaţii la recomandările propuse de cele două autorităţi, făcând referire, printre altele, la modificarea legislaţiei aplicabile în domeniul racordării la reţea şi armonizarea procedurilor de racordare la nivelul operatorilor de distribuţie.
"Studiul arată că cele mai frecvente probleme pe care le întâmpină companiile la intrarea pe piaţa producerii energiei electrice din surse regenerabile se referă la procesul de autorizare administrativă (birocraţie, procese netransparente, durata mare de emitere a avizului tehnic de racordare - ATR) şi la cadrul legislativ, care este interpretabil şi insuficient. Alte probleme identificate se referă la investiţiile insuficiente în dezvoltarea reţelelor de energie electrică, lipsa de experienţă în lucrul cu proiecte regenerabile a personalului implicat în diverse etape ale procesului de autorizare sau dezvoltarea unor investiţii cu caracter speculativ", precizează autoritatea de concurenţă.
Astfel, Consiliul Concurenţei şi ANRE au emis o serie de recomandări pentru Ministerul Energiei, operatorul de transport şi sistem şi operatorul de distribuţie în vederea eliminării barierelor legislative, birocratice, financiare, dar şi a celor generate de dezvoltarea insuficientă a reţelelor electrice de transport şi distribuţie în cadrul procesului de racordare la reţea.
În acest sens, printre propunerile realizate se numără implementarea unui modul "one-stop-shop" dedicat obţinerii licenţei în domeniul producerii de energie electrică din surse regenerabile, ca parte distinctă în cadrul Punctului de contact unic electronic pentru licenţa industrială. Astfel, operatorii economici vor putea aplica pentru obţinerea licenţelor, autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor necesare în cadrul unei singure proceduri, ceea ce ar reduce timpul de acordare a licenţelor şi, implicit, de racordare la reţea, ar transparentiza şi uniformiza procesul, precizează sursa citată.
De asemenea, din punctul de vedere al legislaţiei, s-a constatat că principalele bariere vizează lipsa pârghiilor legislative care să împiedice dezvoltarea unor investiţii cu un potenţial caracter speculativ şi lipsa unui pachet legislativ corelat, care să prevină durata mare a procesului de racordare. În prezent, există situaţii în care unii operatori economici/investitori solicită şi obţin ATR, însă nu intenţionează să finalizeze proiectele şi să le pună în funcţiune, în vederea intrării pe piaţă, ci mai degrabă să vândă proiectele altor investitori la stadiul de "ready to build". "Acest comportament duce la blocarea capacităţii disponibile pentru racordarea investiţiilor în proiecte regenerabile pe durata de valabilitate a ATR-urilor obţinute, producând dificultăţi majore pentru investitorii care solicită racordarea la reţea pentru a intra efectiv pe piaţă", se precizează în document.
Potrivit sursei citate, ANRE a elaborat în anul 2021 o reglementare care facilitează transferul de informaţii utile potenţialilor investitori, însă ar trebui adoptate măsuri suplimentare de descurajare a investiţiilor de tip speculativ, care să prevină sau să atenueze situaţiile de blocaj, cum ar fi, de exemplu, introducerea unei garanţii de execuţie sau sancţionarea inacţiunii prelungite a investitorilor.
Printre recomandările aduse Ministerului Energiei şi autorităţilor centrale se menţionează importanţa elaborării şi implementării strategiilor în acest domeniu în funcţie de obiectivele asumate de România în domeniul energiei regenerabile şi de necesitatea identificării unor noi posibilităţi de facilitare a surselor de finanţare a lucrărilor de dezvoltare a reţelelor.
Referitor la dificultăţile de finanţare a lucrărilor pentru întărirea reţelelor electrice, cu scopul de a putea prelua energia electrică produsă de unităţile noi ce ar trebui instalate, se recomandă utilizarea schemelor de sprijin pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, în contextul în care practicarea unui tarif de aproximativ 100.000 euro/MW pentru aceste lucrări a făcut ca dezvoltarea proiectelor de anvergură să fie prohibitivă.
"În plus, este necesar ca procedurile de racordare la nivelul operatorilor de reţea să fie armonizate, iar aceştia ar trebui să publice ghiduri cu detalii şi documentele necesare. De asemenea, operatorii de distribuţie ar trebui să actualizeze constant informaţiile existente despre racordarea la reţea a producătorilor de energie electrică, iar operatorii de reţea ar trebui să organizeze programe de instruire continuă a personalului operatorilor de reţea, pentru ca proiectele SRE să nu mai fie întârziate de lipsa de experienţă a angajaţilor", se mai arată în comunicatul transmis de Consiliul Concurenţei.
Studiul referitor la identificarea unor posibile bariere legislative la intrarea pe piaţă din perspectiva racordării noilor capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile la Sistemul Electroenergetic Naţional vine în completarea studiului lansat recent de Consiliul Concurenţei privind posibila restricţionare a accesului pe piaţă producătorilor de energie din surse regenerabile, în cadrul procesului de autorizare/avizare de către autorităţile publice.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
