ANPIS: Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului au depăşit 56 de milioane de lei în luna februarie
Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna februarie 2018 au totalizat 56,24 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 628,39 lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Astfel, în luna februarie, erau înregistraţi 89.506 beneficiari ai stimulentului de inserţi
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a urcat cu peste 28% în primul trimestru, la BVB
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 28,5%, în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la peste 3,51 miliarde lei, reiese din datele operatorului pieţei de capital. În martie, primul loc în topul celor mai tranzacţionate companii este ocup
Directorul Nuclearelectrica: Costul retehnologizării reactorului 1 de la Cernavodă, evaluat între 1,2 şi 1,5 miliarde de euro
Costul retehnologizării reactorului 1 de la Cernavodă, proiect ce a fost aprobat în septembrie 2017, a fost evaluat între 1,2 şi 1,5 miliarde de euro, aceasta fiind media bugetelor alocate pentru proiectele de retehnologizare aferente centralelor nucleare pe tehnologie CANDU 6, a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, în cadrul 7/24
Intrarea pe piaţa românească de transport feroviar a unor operatori occidentali, din 2019, ar putea elimina transportatorii autohtoni (analiză)
Piaţa de transport feroviar de călători din România va deveni concurenţială într-o manieră mult mai adâncă decât până acum, odată cu intrarea în vigoare a Pachetului 4 Feroviar, în 2019, iar posibila intrare pe această piaţă a unor operatori occidentali de anvergură ai unor state vestice - care beneficiază de susţineri puternice naţi
Report record la Joker, de peste 4 milioane de euro; noi trageri loto, duminică
Categoria I a jocului Joker a înregistrat cel mai mare report din istoria acestuia, de peste 18,6 milioane lei (peste 4 milioane de euro), iar la Loto 6/49, la categoria I, reportul este în valoare de aproximativ 5,5 milioane lei (aproximativ 1,18 milioane euro), duminică fiind organizate noi trageri, a anunţat Loteria Română, într-un comunicat.
Turiştii români încep să schimbe destinaţiile tradiţionale de Paşte cu călătorii extra-europene;preţurile, de la 350 de lei/persoană, la 1.350 euro/persoană
Turiştii care aleg să călătorească de Paşte prin agenţii de turism nu sunt neapărat în căutarea unei vacanţe tradiţionale, mulţi dintre ei alegând în acest an ţări catolice sau musulmane, destinaţii "calde" unde să poată face plajă, iar cererea a crescut cu 40-50% comparativ cu anul trecut, au declarat, pentru AGERPRES, mai mulţi tour-operatori.
Voican (APDT Prahova): România este a treia destinaţie de outgoing a turiştilor din Republica Moldova şi creşte de la an la an
România este a treia destinaţie de outgoing a turiştilor din Republica Moldova, iar noi considerăm Chişinăul a doua capitală a românilor, a declarat, la târgul de turism din Republica Moldova, preşedintele Asociaţiei de Promovare a Turismului Prahova, Adrian Voican. "Suntem prezenţi pentru a zecea oară la Târgul de Turism de la Chi
Rovana Plumb: Toate ghidurile de finanţare pe Programul Operaţional Capital Uman, lansate până pe 30 iunie
Toate ghidurile de finanţare pe Programul Operaţional Capital Uman (POCU) vor fi lansate până pe 30 iunie 2018, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în cadrul unei întâlniri organizată cu reprezentanţii Coaliţiei ONG pentru Fonduri Structurale, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort, transmis sâmbăt
MFE: Nicio delegaţie a Oficiului European de Luptă Antifraudă nu s-a aflat sau nu se află în instituţie pentru controale
Nicio delegaţie a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) nu s-a aflat, recent, şi nu se află la Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pentru a efectua controale, a precizat, sâmbătă, ministerul de resort, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, ca replică la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un presupus control al inspectoril
FSLI: Elevii şi cadrele didactice au nevoie urgentă de protecţie în unităţile de învăţământ
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Guvernului să ia măsuri urgente prin care să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ, în condiţiile în care cea mai mare parte a acestora a rămas fără paznici din cauza lipsei de finanţare. "Cazul extrem de grav din Vaslui, unde o elevă a fo
Petre Daea: Politica Agricolă Comună nu este un act contabil, ci un concept subordonat existenţei umane
Politica Agricolă Comună (PAC) nu este un act contabil, ci este un concept subordonat existenţei umane, a declarat, vineri, Petre Daea, ministrul Agriculturii, la o dezbatere organizată de Institutul European din România cu tema "Viitorul politicii agricole comune în contextul noului cadru financiar multianual". "Iată astăzi o temă e
Târg de Miei în incinta Pieţei Apărătorii Patriei, din 30 martie până pe 7 aprilie
Târgul de Miei din incinta Pieţei Apărătorii Patriei a fost deschis vineri, 30 martie, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat remis AGERPRES. Acesta va funcţiona în Şoseaua Berceni, nr. 183 B până pe 7 aprilie, iar sacrificarea mieilor se va face zilnic, în intervalul 7:00 - 17:00.
AFIR: 3.625 de fermieri au solicitat peste 1,5 miliarde euro pentru investiţii în exploataţii agricole, în perioada 2015-2018
Valoarea solicitărilor de finanţare pentru investiţii în exploataţiile agricole a depăşit, în perioada 2015 - 2018, suma de 1,5 miliarde de euro, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES. Din totalul solicitărilor, depuse de 3.625 de fermieri, AFIR a selectat pentru
Transelectrica a înregistrat o pierdere contabilă de aproape 48 de milioane de lei în 2017
Transelectrica a înregistrat la 31 decembrie 2017 o pierdere contabilă de 47,9 milioane de lei, conform rezultatelor finale, deşi cele preliminate indicau un profit de 26 de milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES. "Rezultatul financiar negativ vine pe fondul unui an complex şi dificil la care a contri
Fondurile europene atrase de România în primul deceniu de la aderare au dus la majorarea Produsului Intern Brut cu 13,6%
Fondurile europene atrase de România în primul deceniu de la aderare au avut ca impact majorarea Produsului Intern Brut cu 13,6% şi au crescut cu 30% nivelul investiţiilor până în 2016, informează un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, remis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, fondurile europene intrate în Rom&acir