Sindicatul Mureșul 'Apele Române': Ministra Mediului a lansat o serie de acuzații nefondate la adresa salariaților instituției noastre
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor a alimentat o narațiune populistă care transformă personalul din 'Apele Române' într-un țap ispășitor pentru deficiențele structurale și legislative acumulate în ani de subfinanțare, subdimensionare și amestec politic, atrage atenția Sindicatul Mureșul din Apele Române (SMAR), într-o
România a obținut acordul CE pentru înlocuirea jalonului din PNRR privind reducerea GAP-ului de TVA
România a obținut acordul Comisiei Europene pentru înlocuirea jalonului din PNRR privind reducerea GAP-ului de TVA și a evitat o pierdere de până la un miliard de euro din granturi, în 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanțe. În urma unor negocieri purtate de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cu rep
Miruță: La Salrom, perla coroanei acum este grafitul; căutăm cea mai bună metodă de exploatare
Perla coroanei la Salrom este grafitul și suntem în discuții pentru a vedea cum putem să-l exploatăm și dacă o putem face singuri, pentru că exfolierea acestuia nu este un procedeu foarte la îndemână, a declarat, joi, ministrul Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, într-o conferință de presă. <
Ministrul Economiei trimite Corpul de Control la ANPC
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a trimis Corpul de Control al instituției la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), după ce a constatat pierderi de aproape 16 milioane de lei din amenzi date de comisari în urma controalelor, pe care ulterior fie nu le mai încasau, fie le încas
Ministerul Energiei caută aliați în negocierea cu CE pentru a finanța reactoarele 3 și 4 din Fondul pentru Modernizare (ministru)
Ministerul Energiei caută aliați în regiune, în negocierea cu Comisia Europeană, pentru finanțarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și a Reactoarelor Modulare Mici (SMR) cu bani din Fondul pentru Modernizare, a afirmat, joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la un eveniment de specialitate. 'Un punct foarte important este cel referitor la fin
AFM a aprobat peste 8.400 de dosare în Programul 'Rabla' pentru persoane fizice
Peste 8.400 de dosare în valoare de 107,7 milioane de lei au fost aprobate, joi, în cadrul programului 'Rabla' pentru persoane fizice, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Chiar și într-un context economic complicat, succesul Programului Rabla Auto 2025
Misiunea economică a producătorilor moldoveni în România: peste 570 de întâlniri B2B și zeci de parteneriate în discuție
Peste 570 de întâlniri 'business to business' (B2B) au avut loc între cei aproape 50 de producători moldoveni și companiile românești, în timpul Misiunii Economice a Producătorilor din Republica Moldova, eveniment organizat la București în data de 16 octombrie 2025. 'Misiunea economică a producăt
BNR: Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,3%, în septembrie 2025
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2025 cu 0,3% față de luna anterioară, până la nivelul de 634,775 miliarde de lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,7% (-2,9% în termeni reali), informează joi Banca Națională a României (BNR). Depozitele î
Creșterea IRCC taie din eligibilitatea la credite și ridică pragul veniturilor necesare
Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) a urcat la 6,06% de la 1 octombrie, cel mai ridicat nivel de la introducerea sa în 2019, această creștere afectând direct capacitatea de împrumut a românilor și limitând accesul la finanțare chiar și persoanelor cu venituri stabile, relevă o analiză de specialitate, dată joi pu
Transportul feroviar de călători trece la ora de iarnă în noaptea de 25/26 octombrie; mersul trenurilor nu se modifică
CFR Călători anunță că în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale (EET), începând din 26 octombrie 2025, astfel că ora 04:00 devine ora 03:00. Potrivit unui comunicat al companiei, trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Astfel
Pierderi din fonduri europene de peste 450 milioane de euro și deficiențe grave de management la ANAR (Corpul de Control)
Peste 450 de milioane de euro pierdute, investiții blocate și o gestiune defectuoasă a celor mai importante proiecte de infrastructură de apărare împotriva inundațiilor sunt principalele concluzii ale controlului derulat de Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la Administrația Națională 'Apele Române'.
Frăsineanu: Vocea tinerilor se face auzită în stabilirea politicilor publice pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice
Implicarea tinerilor în luarea deciziilor și în stabilirea politicilor publice referitoare la combaterea efectelor schimbărilor climatice este extraordinară, a declarat, joi, Mihaela Frăsineanu, consilieră de stat în Cancelaria prim-ministrului, la conferința de lansare a Planului Național de Acțiune a Tinerilor privind Schimbările Climatice (PNATSC
INS: Afacerile din industrie au crescut cu 3% în primele opt luni; în august 2025, scădere cu 20,7%
Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, cu 3% în primele opt luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2024, datorită avansului din industria extractivă (+14,4%) și industria prelucrătoare (+2,6%), potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate joi. Pe marile grupe industriale, în p
Comenzile noi din industria prelucrătoare, în scădere cu 28,5% în august 2025, față de august 2024
Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piața internă și piața externă) au scăzut în august 2025, în termeni nominali, atât față de iulie 2025, cu 28,5%, cât și față de luna similară a anului trecut, cu 4,9%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). În primele opt luni
'Poftim, din România!' aduce aromele, meșteșugurile și tradițiile în Parcul Central din Bușteni, în acest weekend
Parcul Central din Bușteni va fi, în acest weekend, punctul de întâlnire al tradițiilor și gusturilor românești, în cadrul evenimentului 'Poftim, din România! - Gusturi și Tradiții în Bușteni'. 'Ca de fiecare dată, am răspuns prezent solicitării Primăriei și Consiliului Local Bușteni și ne








