Transelectrica şi-a planificat investiţii de 4,1 miliarde de lei în următorii 10 ani (secretar de stat)
Transelectrica are un plan de dezvoltare pe 10 ani care presupune un volum investiţional de circa 4,1 miliarde de lei, a declarat, miercuri, Bogdan Andronic, secretar de stat în Ministerul Economiei, la Forumul Energiei. "Planul de dezvoltare al Transelectrica pe 10 ani presupune un volum investiţional de circa 4,1 miliarde de lei şi are patru punct
Valentin Ionescu (ASF): Tehnologia registrelor distribuite poate aduce multe beneficii sectorului financiar nebancar
Tehnologia registrelor distribuite (DLT) poate aduce multe beneficii sectorului financiar nebancar, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că orice nouă tehnologie pusă în aplicare trebuie să treacă o mulţime de teste înainte de a fi utilizată pe scară largă, susţine Valentin Ionescu, director Direcţia Strategie şi Stabilitate Financiară din Autoritatea de
Platforma petrolieră Gloria, care extrage gaze de 43 de ani din Marea Neagră, va fi dezafectată începând cu 1 mai
Platforma petrolieră Gloria, care extrage gaze din Marea Neagră din 1976, îşi va încheia activitatea la 1 mai, urmând să fie dezafectată şi tăiată la fier vechi, a declarat, miercuri, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), la Forumul Energiei, organizat de publicaţia Financial Intelligence. &quo
MFP: A fost redus la jumătate termenul de soluţionare a cererilor de înscriere în Registrul entităţilor/unităţilor de cult
Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a redus până la cel mult cinci zile termenul de soluţionare a solicitărilor de înscriere în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, pentru eliminarea blocajelor, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor. De asemenea, înscrierea
ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 17 APRILIE
* Banca Naţională a României (BNR) organizează miercuri, 17 aprilie, în intervalul 11:00 - 19:00, 'Ziua porţilor deschise', ocazie cu care publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului şi vechea sală de Consiliu de Administraţie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.
ANRM: Marea Neagră are un potenţial de peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze; principala problemă este ce facem cu el
Marea Neagră are un potenţial de peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze, iar 60% din producţia României va proveni din zăcăminte offshore în anul 2030, însă problema cea mai mare este ce se va întâmpla cu acest gaz, a declarat, miercuri, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în cadrul F
Eurostat: România, Ungaria şi Olanda, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în martie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în luna precedentă, şi s-a menţinut la 1,6% în Uniunea Europeană, în timp ce România, Ungaria şi Olanda au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Co
"Ziua porţilor deschise" la BNR; publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului BNR şi vechea sală de CA
Banca Naţională a României (BNR) organizează miercuri, 17 aprilie, în intervalul 11:00 - 19:00, 'Ziua porţilor deschise', ocazie cu care publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului şi vechea sală de Consiliu de Administraţie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu. &
Agrometro: Cultura grâului de toamnă va avea un conţinut scăzut de umiditate în unele zone agricole
Conţinutul de umiditate în cultura grâului de toamnă se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute în estul, sud-estul, local vestul, centrul şi izolat în sudul ţării, în timp ce rezerva de apă din sol va prezenta valori satisfăcătoare apropiate de optim şi izolat optime în majoritatea zonelor, reiese din prognoza agro
First Bank a semnat acordul de preluare a Bank Leumi România; achiziţia, condiţionată de aprobarea BNR şi a Consiliului Concurenţei
First Bank anunţă semnarea unui acord cu Bank Leumi le-Israel B.M pentru achiziţionarea tuturor participaţiilor acesteia în filiala Bank Leumi România, însă achiziţia este condiţionată de primirea aprobării Băncii Naţionale a României (BNR) şi a Consiliului Concurenţei, se arată într-un comunicat de presă al băncii, transmis miercuri AGERPRES.
Bursa de la Bucureşti deschide în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti a deschis şedinţa de miercuri în creştere pe majoritatea indicilor iar valoarea tranzacţiilor realizate în primele 30 de minute era de 508.005 lei (106.726 euro). Indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii, a înregistrat o apreciere de 0,25%, indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lich
INS: Sectorul tehnologiei informaţiei a contribuit la creşterea afacerilor din serviciile prestate întreprinderilor, în primele două luni
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, în primele două luni ale acestui an, cu 15,7%, ca serie brută, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate, cu preponderenţă, în domeniul serviciilor informatice şi tehnologia informaţiei, relevă datele publicate
Afacerile din comerţ s-au majorat cu 11% pe serie brută în primele două luni din 2019 (INS)
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere cu 11% în termeni nominali în primele două luni ale acestui an faţă de perioada similară din 2018, cel mai semnificativ avans fiind consemnat de comerţul cu produse agricole brute şi animale vii (+21,9%), potrivit datelor
INTERVIU/Guvernatorul Regiunii Mării Roşii: Românii sunt foarte importanţi, ne dorim 750.000 de turişti din România
Guvernatorul Regiunii Mării Roşii, Ahmed Abdullah, a afirmat într-un interviu acordat AGERPRES că piaţa românească este foarte importantă pentru turismul din zonă şi că are în plan o vizită la Bucureşti pentru a promova staţiunile din regiunea pe care o conduce. Generalul Ahmed Abdullah, care conduce unul dintre cele 27 de guvernorate care co
"Ziua porţilor deschise" la Banca Naţională a României
Banca Naţională a României (BNR) organizează miercuri "Ziua porţilor deschise" iar în intervalul orar 11:00 - 19:00 cei interesaţi vor putea vizita Palatul Vechi din Bucureşti, muzeul BNR şi o colecţie de lingouri şi monede de aur din Tezaurul BNR, a anunţat banca centrală. "Cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la înfiinţ


