Comunicat de presă - Ambasada României în Regatul Belgiei
La 30 octombrie 2026, Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov.
Evenimentul, organizat în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie Brașov și Consiliul Județean Brașov, a oferit prilejul unei incursiuni în istoria relațiilor bilaterale, evidențiind legăturile dinastice, politice, diplomatice și economice care au contribuit la apropierea României și Belgiei de-a lungul timpului.
În deschiderea evenimentului, ambasadorul României în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac, a subliniat importanța cunoașterii și valorificării istoriei comune, precum și continuitatea relațiilor româno-belgiene, reflectată astăzi în cooperarea politică, economică, energetică și culturală. Un loc aparte în intervenția sa l-a ocupat comunitatea românească din Belgia, a cărei contribuție la viața economică, socială și culturală a țării de reședință reprezintă o componentă importantă a parteneriatului bilateral contemporan.
Prezentarea volumului a fost concepută ca un dialog între istoricii Nicolae Pepene și Viorel Mihai Constantin, care au readus în atenția publicului rolul semnificativ al Belgiei în procesul de modernizare a României, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Au fost evocate contribuțiile belgiene la dezvoltarea infrastructurii feroviare, a industriei de apărare și a sistemului financiar românesc, precum și schimburile comerciale care au consolidat relațiile dintre cele două state.
Un loc central în discuții l-au ocupat legăturile dintre familiile regale ale României și Belgiei, precum și vizita istorică efectuată de Regele Ferdinand I și Regina Maria în Belgia, în mai 1924, la invitația Regelui Albert I și a Reginei Elisabeta. Documentele de arhivă, fotografiile de epocă și însemnările Reginei Maria reconstituie atmosfera acestei vizite și oferă o perspectivă asupra dimensiunii umane a relațiilor dintre cele două monarhii.
Volumul invită, totodată, la redescoperirea unor locuri emblematice ale Bruxelles-ului, precum Gara Luxemburg, Palatul Regal sau Primăria din Grand-Place, care au făcut parte din itinerarul vizitei regale din 1924 și care păstrează mărturii ale istoriei comune româno-belgiene.
Evenimentul a fost completat de expoziția dedicată centenarului vizitei suveranilor români în Belgia, prezentată la sediul Secției Consulare. Realizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov și prezentată inițial la Bruxelles, în martie 2024, expoziția reunește documente și imagini de epocă ce ilustrează acest moment de referință al relațiilor bilaterale.
Alături de volumul 'O prietenie istorică', expoziția contribuie la valorificarea patrimoniului istoric comun și la promovarea unei mai bune cunoașteri a legăturilor dintre România și Belgia.
Evenimentul a evidențiat profunzimea unei prietenii istorice, construite de-a lungul generațiilor și continuate astăzi prin cooperarea dintre cele două state și prin contribuția comunității românești din Belgia.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.