Program de guvernare/România riscă să piardă 970 de milioane de euro din PNRR; măsuri pentru recuperarea întârzierilor
România riscă să piardă aproximativ 970 de milioane de euro din ultima cerere de plată aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în principal din cauza unor reforme neîndeplinite, iar recuperarea întârzierilor și identificarea unor surse alternative de finanțare pentru proiectele nefinalizate se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Potrivit documentului, riscul pierderii fondurilor este legat în principal de neîndeplinirea reformei salarizării unitare în sectorul public și a unor obligații privind decarbonizarea.
'Conform datelor prezentate public, pierderea estimată la cererea nr. 6 este de aproximativ 0,97 miliarde euro. Riscul ține în principal de reforme: salarizarea unitară în sectorul public (circa 770 mil. euro) și legea decarbonizării (50 mil. euro)', se arată în program.
În acest context, Guvernul își propune să accelereze documentarea jaloanelor și țintelor aferente ultimelor două cereri de plată și să identifice soluții pentru continuarea proiectelor care nu mai pot fi finanțate prin PNRR.
'Concentrăm resursele administrative ale Guvernului pe documentarea jaloanelor și țintelor din cererile de plată 5 și 6, aflate în evaluarea Comisiei Europene, inclusiv cererea finală, de aproximativ 4,35 miliarde euro net. O celulă de închidere a PNRR, la nivelul MIPE și al coordonatorilor de reforme și investiții, răspunde în maximum 5 zile lucrătoare la fiecare solicitare a Comisiei. Evaluăm proiect cu proiect investițiile nefinalizate prin PNRR și concentrăm resursele asupra soluțiilor pentru proiectele viabile. Pentru fiecare investiție matură și justificată economic care nu mai poate fi finanțată prin PNRR stabilim sursa alternativă de finanțare, pe criteriul gradului de execuție: coeziune 2021-2027, alte programe europene, BEI/BERD/BM și, în ultimă instanță, bugetul național. Instituim un mecanism unic de monitorizare a obligațiilor post-PNRR (operare, întreținere, indicatori) și publicăm raportul de închidere a PNRR: ce s-a construit, ce s-a pierdut și de ce, ce lecții preluăm în programarea 2028-2034', se menționează în document.
Conform programului, toate cele șase cereri de plată au fost depuse, ultima la 30 septembrie 2026, iar România a încasat până în prezent 13,27 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 66% din alocarea actuală a PNRR.
Cererea de plată numărul 5, depusă în august 2026, ar mai aduce aproximativ 1,88 miliarde de euro, în timp ce ultima cerere, cu o valoare netă de 4,35 miliarde de euro, se află în evaluarea Comisiei Europene.
'Comisia Europeană trebuie să încheie evaluarea până la 6 noiembrie și să emită decizia până la 20 noiembrie 2026. România va avea apoi două luni pentru a transmite dovezi suplimentare pentru țintele evaluate ca neîndeplinite', se precizează în document.
Dacă estimările se confirmă, România ar urma să încaseze în total aproximativ 18,5 miliarde de euro din PNRR, reprezentând peste 90% din valoarea actuală a planului.
Alocarea PNRR a fost redusă de la 29,2 miliarde de euro, la momentul aprobării planului, în 2021, la 20,10 miliarde de euro.
'Guvernul preia PNRR în etapa finală de implementare. Planul a fost revizuit de trei ori, în 2023, 2025 și 2026. Alocarea actuală este de 20,10 miliarde euro: 13,56 miliarde euro granturi și 6,54 miliarde euro împrumuturi. La aprobarea din 2021, alocarea era de 29,2 miliarde euro. Reducerea a vizat mai ales componenta de împrumut, ca să se încadreze în traiectoria de ajustare fiscală. Au fost eliminate și investițiile care nu mai puteau fi finalizate la termen. Componenta de grant a fost securizată integral. Planul cuprinde 66 de reforme și 118 investiții, condiționate de 385 de ținte și jaloane', se arată în program.
Programul prevede și stabilirea unor criterii de prioritizare a investițiilor nefinalizate.
'Prioritizarea, împreună cu Ministerul Finanțelor, a investițiilor nefinalizate, pe baza gradului de maturitate, a impactului economic și social, a importanței strategice și a sustenabilității bugetare. Pentru proiectele prioritare vor fi analizate posibilitățile de continuare prin alte programe europene, bugetul național sau instrumente financiare alternative, în condițiile respectării regulilor de eligibilitate și evitării dublei finanțări', se menționează în document.
În ceea ce privește execuția financiară, la 31 august 2026, coordonatorii de reforme și investiții utilizaseră 13,61 miliarde de euro din fonduri PNRR, reprezentând 67,7% din valoarea planului.
Potrivit documentului, suma utilizată reprezintă 104,9% din fondurile încasate de la Comisia Europeană. Totodată, bugetul de stat a contribuit cu 2,71 miliarde de euro, din care 430 de milioane de euro cofinanțare națională și 2,28 miliarde de euro TVA. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus la Parlament lista cu miniştri
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni
Program de guvernare/ Justiție: Colaborare 'loială' cu CSM, Înalta Curte și Parchete
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














