Bucureștenii sunt așteptați la Târgul de Florii din curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă
Producători și procesatori care dețin atestate de produse tradiționale și produse obținute conform unei rețete consacrate, montane sau sunt înregistrați pe sisteme de calitate europene participă, începând de joi, 10 aprilie, până sâmbătă, 12 aprilie, la Târgul de Florii, care se va desfășura în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Evenimentul este organizat de MADR, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia.
'Târgul de Florii este mai mult decât un eveniment dedicat produselor tradiționale - este o celebrare a muncii și pasiunii producătorilor români care duc mai departe gustul autentic al României. Prin astfel de inițiative, ne dorim să aducem mai aproape de consumatori produsele locale, obținute cu grijă, respectând rețete moștenite și standarde de calitate europene. Invit toți bucureștenii să viziteze târgul și să susțină producătorii români, alegând cu încredere produse românești!', a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, citat într-un comunicat al ministerului.
Potrivit MADR, produsele care aplică politica de calitate europeană constituie o veritabilă carte de vizită pentru România, fiind promovate de producători din județele Alba, Argeș, Brăila, Buzău, Botoșani, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Mureș, Sibiu, Suceava, Vrancea și din municipiul București.
Printre exemplele relevante se numără Magiunul de prune Topoloveni - Indicație Geografică Protejată, apreciat pentru calitatea sa și pentru faptul că este un produs sănătos, fără adaos de zahăr, fără E-uri, conservanți sau aditivi, care a sărbătorit, pe 8 aprilie 2025, 14 ani de la recunoașterea primului sistem de calitate pentru România, se mai arată în comunicat. De asemenea, Telemeaua de Sibiu - Indicație Geografică Protejată este un produs tradițional realizat de membrii Asociației Producătorilor de Telemea de Sibiu, care valorifică tradiția spațiului mioritic.
Vizitatorii târgului vor mai putea descoperi cașul afumat din Bucegi - produs tradițional obținut de membrii Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, iaurtul de oaie de Câlnic, din județul Alba, de la Ferma Bârsana, alături de alte sortimente de produse lactate din lapte de vacă sau oaie sau țuica Sordony de Horezu, din Pojogi-Cerna, comuna Stroești, județul Vâlcea, băutură spirtoasă pentru care România a depus documentația în vederea înregistrării ca Indicație Geografică în anul 2024.
Târgul oferă variante atât pentru cei care țin post, cât și pentru cei care doresc produse 'de dulce': legume și fructe proaspete, precum usturoi și ceapă (Buzău), mere și pere (Dâmbovița), miez de nucă și prune afumate sau deshidratate (Vizantea Livezi, Vrancea), produse procesate - gemuri, dulcețuri, zacuscă (cu vinete, ardei, hribi), tocănițe, siropuri și sucuri (Argeș, Caraș-Severin, Suceava), miere și produse apicole - miere de salcâm, rapiță, polifloră, polen, propolis - de la producători din Buzău, Suceava, Argeș și Sibiu, preparate din carne - produse fierte sau afumate din carne de vită, porc și oaie (Brăila, Brașov, Covasna, Sibiu), produse atestate tradițional sub brandul 'Meșteșugari de Gusturi': mușchi file de porc, ceafă de porc afumată, piept de porc, slănină, cârnați țărănești, caltaboș, tobă, drob, lebăr - toate fără aditivi și obținute cu condimente naturale, produse de la Măcelăria Kovacs, din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, preparate premium din carne, inclusiv carne de vită Angus, de la Asociația Composesorală Tercs Ineu (comuna Cârța, Harghita), realizate exclusiv din ingrediente locale.
De la târg nu vor lipsi nici produsele lactate precum brânzeturi și produse din lapte de vacă, oaie sau capră (Ferma Istrate, Fundata), Sibiu (Sadu), Dâmbovița (Voinești), Olt (Icoana), Suceava (Pojorâta, Moldovița), produse de panificație și patiserie - pâine de casă cu cartofi (Mureș), cozonaci domnești, poale-n brâu, alivenci (Botoșani), prăjituri fără zahăr și ciocolată cu diverse umpluturi, pește și preparate din pește, produse tradițional sub marca 'Victorița Pescărița' - scrumbie marinată, zacuscă cu pește, salată de icre de crap și știucă, păstrăv, sturion, crap, somn, midii și rapane - preparate calde cu mămăliguță și mujdei, specialități din păstrăv de la producători din Bușteni și Valea Doftanei: păstrăv jăruit, tocană de păstrăv cu legume, păstrăv în zamă de roșii - toate din pește crescut natural, în apele râului Zamora.
Vinurile românești vor fi prezentate prin soiuri variate de Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Tămâioasă Românească, Pinot Noir, Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon.
Târgul de Florii din curtea MADR este deschis între 10 și 12 aprilie 2025, în intervalul orar 9:00 - 19:00. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile
CNAIR: Devierea traficului de pe A10 pe DN1, o soluție mai bună pe durata lucrărilor de consolidare
Devierea circulației de pe Autostrada A10 pe DN1 reprezintă o soluție mai bună decât menținerea traficului în ambele sensuri pe o singură cale a autostrăzii, pe durata lucrărilor de consolidare, având în vedere riscul cedării ambelor căi de rulare, apariția blocajelor și dificultățile de intervenție în cazul unor avarii, potrivit unui comunicat
Eurostat: România a consemnat cele mai mari creșteri de prețuri din UE la electricitate și gaze în prima jumătate a anului
Prețurile medii la electricitatea și gazele naturale livrate gospodăriilor din Uniunea Europeană au scăzut în prima jumătate a acestui an, însă în ambele cazuri România este țara unde aceste prețuri au înregistrat cele mai mari creșteri, arată datele publicate vineri de Eurostat. Conform acestor date, în primul semestru al a
Zamfir: Execuția bugetară pe 2026 la Ministerul Economiei este absolut rușinoasă
Execuția bugetară pe anul 2026 la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) este absolut rușinoasă, dintr-un buget alocat de 3,6 miliarde de lei, ajungându-se, în final, undeva la 23%, a declarat, vineri, ministrul Daniel Zamfir, într-o conferință de presă. 'Execuția bugetară la Ministerul Economiei est
Portalul workinromania va fi din nou funcțional în două săptămâni
Piața muncii din România se deblochează, întrucât portalul workinromania va fi din nou funcțional la jumătatea lunii noiembrie, iar lista meseriilor deficitare se extinde la aproape 400 de profesii, informează, vineri, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM). Într-un comunicat remis AGERPRES, PIFM anunță oficial iminenta relu
Sindicatele Metrorex semnalează probleme de finanțare, condiții dificile de muncă și plecarea personalului de specialitate (ministru)
Sindicatele Metrorex au semnalat deficitul de finanțare, condițiile dificile de muncă și plecarea personalului de specialitate, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, care a subliniat necesitatea soluționării acestor probleme pentru buna funcționare a metroului bucureștean, potrivit unei
Trei din 10 români intenționează să încheie atât o asigurare obligatorie, cât și una facultativă pentru locuință (sondaj)
Trei din zece români intenționează să încheie, în următorul an, atât o asigurare obligatorie pentru locuință, cât și una facultativă, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). 'Interesul pentru o protecție mai amp
Negrescu: Toată creșterea deficitului din rectificarea bugetară se duce la plata dobânzilor
Întreaga creștere a deficitului bugetar, de 3,5 miliarde de lei, prevăzută în prima rectificare din acest an, este destinată plății dobânzilor la datoria publică, în timp ce cheltuielile statului cu acestea ar urma să depășească 70 de miliarde de lei anul viitor, susține consultantul economic Adrian Negrescu, într-o
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) derulează, la nivel național, un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați și îndrumați să verifice și să corecteze eventualele neconcordanțe înainte de inițierea unui control fiscal, potrivit unui comunicat al inst
ASF: Piața asigurărilor a crescut cu 15% în primul semestru din 2026, la 14,2 miliarde de lei
Piața asigurărilor din România a crescut cu 15% în primul semestru din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 14,2 miliarde de lei, în timp ce activele administrate în sistemul pensiilor private au totalizat 246,2 miliarde de lei, potrivit președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Jakubowicz (AAFBR): Rectificarea bugetară este corectă contabil, dar insuficientă structural
Rectificarea bugetară este corectă din punct de vedere contabil, dar insuficientă structural, în condițiile în care ținta de deficit de 6,2% din Produsul Intern Brut (PIB) este menținută prin efectul inflației asupra PIB-ului nominal, nu prin economii reale, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubow
Mădălin Borș: Securitatea cibernetică nu înseamnă doar o procedură, înseamnă acțiune
Securitatea cibernetică nu înseamnă doar o procedură, ci înseamnă inclusiv acțiune, iar pentru a putea acționa trebuie să ai mijloace, să ai tehnica necesară, a declarat deputatul Mădălin Borș, vicepreședinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, la forumul de Securitate Cibernetică în Energie. El a reamintit că anul tr
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 15,5% în primele nouă luni
Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a scăzut în primele nouă luni ale anului cu 15,5%, la 24.016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-1.166 autor


