Amânarea de către România a măsurilor de corecție bugetară îi îngrijorează pe investitori (Bloomberg)
Turbulențele din mediul politic din România îi îngrijorează pe investitori, care se tem că măsurile fiscale necesare pentru a reduce cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană vor suferi noi amânări, informează Bloomberg.
Tensiunile care există înainte de cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, din luna mai, au agravat îngrijorările cu privire la situația finanțelor publice și au afectat randamentele obligațiunilor românești.
O nouă evaluare a credibilității României, care ar urma să vină vineri seara de la agenția Moody's Ratings, ar putea oferi o nouă abordare cu privire la riscuri. Moody's are o perspectivă 'stabilă' asociată ratingului suveran al României, în timp ce Fitch Ratings și S&P Global Ratings au o perspectivă 'negativă', ceea ce plasează România la un pas de un rating din categoria 'junk' (-nerecomandat pentru investiții- nr.).
'Cel mai probabil, Moody's va înrăutăți perspectiva de rating a României la negativă, dacă nu vor renunța complet la revizuire', a declarat economistul șef de la BCR, Ciprian Dascălu.
Chiar dacă obligațiunile locale românești și-au revenit după cea mai dificilă perioadă din ultimii doi ani, dobânzile la obligațiunile pe 10 ani rămân blocate în apropiere de 7,5%, cel mai ridicat nivel din UE. Ciprian Dascălu a precizat că analiștii de la Erste Group mizează pe o dobândă la obligațiunile pe zece ani de 6,8% în ultimul trimestru al acestui an, urmând să scadă până la 6,3% la finele lui 2026.
Într-un raport publicat săptămâna aceasta, analiștii de la Erste au subliniat că 'este nevoie de unele vești pozitive pentru ca să aibă loc o scădere semnificativă', estimând că Guvernul va explora noi măsuri fiscale care să echilibreze majorarea veniturilor cu controlul cheltuielilor, după alegeri.
După ce anul trecut deficitul bugetar a atins 8,7% din PIB, Guvernul de la București a fixat ca obiectiv reducerea deficitului până la 7% din PIB în 2025.
Deși România nu se confruntă cu o criză financiară iminentă, situația sa bugetară este un motiv de îngrijorare, a spus Michael Cirami, manager de portofoliu la fondul american Artisan Partners.
'Poate că ar fi corect să ignori aspectele politice, însă din punct de vedere fiscal, bugetul este într-o situație dificilă de ceva vreme și nu par să existe planuri credibile pentru a corecta această situație. Atunci când mă uit la piețele de obligațiuni, mă gândesc la asta în primul rând și nu pare să fie un loc foarte atractiv', a spus Michael Cirami.
Există însă și investitori care se uită dincolo de actualele turbulențe politice și mizează pe îmbunătățirea situației fiscale. Obligațiunile românești oferă în continuare valoare iar piața a ignorat în mare parte îngrijorările cu privire la alegerile prezidențiale, spune Sheraz Hussain, manager d portofoliu la RBC BlueBay. Potrivit acestuia, economia României ar urma să profite de pe urma intenției Europei de a majora cheltuielile cu apărarea, precum și de pe urma reducerii tensiunilor geopolitice dacă războiul din Ucraina va fi rezolvat.
'Ne-am menținut o abordare de tip 'long' cu privire la ratingul suveran al României în această perioadă pe măsură ce prioritatea este un guvern funcțional care să urmărească disciplina fiscală, cu acces la fondurile UE', a adăugat Hussain. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














