Cererile de rambursare a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură se depun până pe 31 ianuarie (APIA)
Potențialii beneficiari ai ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură pot depune, până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile aferente trimestrului IV al anului 2024, a anunțat marți Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Potrivit instituției, solicitările se depun la Centrele Județene ale APIA, respectiv al Municipiului București, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal și este însoțită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre rata accizei standard și rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 2,079 lei/litru.
Instrucțiunile de depunere a cererilor, documentele necesare, precum și alte informații suplimentare se regăsesc pe site-ul APIA și în cuprinsul Ghidului solicitantului privind acordarea ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură Editia 1. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîrcălăbescu (OPIA): România a alocat 2,45% din PIB pentru apărare, dar e nevoie să continuăm pentru a ajunge la 5%
România a alocat un procent extrem de important pentru apărare, care astăzi a ajuns la 2,45% din PIB, dar este nevoie să continuăm să investim pentru a putea ajunge la 5%, a declarat, luni, Răzvan Pîrcălăbescu, președintele Organizației Patronale a Industriei de Apărare (OPIA), la conferința organizată cu ocazia celebrării a 22 de ani de la aderarea țării
Șantierul Naval Mangalia intră în faliment după respingerea planului de reorganizare de către creditori
Șantierul Naval din Mangalia intră în procedură de faliment, după ce adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus, iar activitatea curentă va fi oprită treptat și vor fi inițiate procedurile de lichidare, a anunțat luni CITR, administratorul judiciar al companiei. 'Adunarea creditorilor a respins planul de reorganiza
Majoritatea companiilor din România nu sunt pregătite să aplice Directiva UE privind transparența salarială (studiu)
Trei sferturi dintre companiile din România (75%) riscă neconformitatea față de Directiva UE privind transparența salarială, ce va intra în vigoare la data de 7 iunie 2026, notează un studiu realizat de o platformă specializată în domeniul resurselor umane. Potrivit rezultatelor centralizate de Mirro, deși subiectul este deja
Darău: Solidaritatea între Președinție, Parlament și Guvern e esențială pentru o industrie de apărare coerentă, în dezvoltare
Solidaritatea între Președinție, Parlament și Guvern este esențială pentru a avea o industrie de apărare coerentă, în dezvoltare pe termen lung și care să răspundă intereselor strategice ale României și ale regiunii, a declarat, luni, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), Irineu Darău.
Sectorul bancar de retail ar putea înregistra o creștere de până la 30% a profitabilității, cu ajutorul agenților AI (raport)
Agenții de Inteligență Artificială (AI) ar putea duce la creșterea cu până la 30% a profitabilității sectorului bancar de retail, relevă un raport de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor analizate de Boston Consulting Group (BCG) și OpenAI, următorul val de transformare nu va veni din îmbunătățiri incrementale, ci d
ASF: Piața de capital din România a încheiat anul 2025 cu evoluții solide; indicele BET a urcat cu 46%
Piața de capital din România a încheiat anul 2025 cu evoluții solide, în pofida unui mediu internațional marcat de incertitudine și volatilitate, indicele BET, care reflectă performanța celor mai lichide companii listate, urcând cu 46% față de sfârșitul anului 2024, potrivit raportului referitor la evoluția pieței de capital în anu
Chirițioiu: Monitorizăm piața pentru ca unele companii să nu majoreze prețurile artificial, în acest context economic internațional dificil
Monitorizăm cu atenție piața pentru ca unele companii să nu profite de acest context economic internațional dificil și să majoreze prețurile artificial, avertizează președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. În acest context, autoritatea de concurență atrage atenția că fiecare companie trebuie să își stabilească indepe
Bursa de la București evolua în creștere pe aproape toți indicii luni dimineața
Bursa de Valori București (BVB) evolua în creștere luni dimineața pe aproape toți indicii, iar rulajul se cifra la 5,9 milioane de lei (1,17 milioane euro) după o oră și jumătate de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,31%, iar indicele B
Milcev (EY România): Aderarea României la OCDE, cel mai important moment strategic de politică externă după integrarea în NATO și în UE
Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) marchează cel mai important moment strategic de politică externă după integrarea în NATO și în Uniunea Europeană (UE), susține Alex Milcev, partener, liderul departamentului Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România. 'Se poate
Doar 20% dintre români fac cumpărături peste medie de Paște; majoritatea își stabilesc buget (studiu)
Doar 2 din 10 români declară că fac mai multe cumpărături de Paște decât în mod obișnuit, în timp ce 68% își stabilesc un buget pentru achizițiile de sezon, iar circa 75% resimt anxietate din cauza grijilor financiare, relevă un studiu al Asociației CFA România, potrivit Barometrului Sezoanelor Financiare realizat de Asociația CFA
AVR demarează o amplă acțiune de control asupra transporturilor de produse alimentare perisabile provenite din import
Autoritatea Vamală Română a demarat luni o acțiune operativă de amploare asupra transporturilor de produse alimentare perisabile provenite din import, în contextul unor analize de risc realizate de specialiști vamali, care indică o serie de nereguli semnificative în acest domeniu. Potrivit unui comunicat al instituției, trans
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat Tezaur; dobânzi de până la 7,5% pe an
Românii pot subscrie, în perioada 6 aprilie - 8 mai 2026, în titluri de stat Tezaur cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7% și 7,50%, a anunțat Ministerul Finanțelor. Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.
ANM: Temperaturi în scădere, precipitații și vânt în mai multe regiuni ale țării pe parcursul săptămânii viitoare
Vremea va fi instabilă pe parcursul săptămânii viitoare, cu variații importante de temperatură, precipitații și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării și chiar lapoviță și ninsoare la munte, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 6 aprilie, ora 9:00 -
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în luna aprilie și peste în mai și iunie (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) se va situa sub media multianuală în luna aprilie și peste în mai și iunie 2026, în timp ce regimul hidrologic pe râurile interioare va fi, în general, la valori cuprinse între 50% și 80% din mediile lunare, potrivit prognozei pe trei luni publicată de
Bursa de la București a câștigat în această săptămână aproape 6 miliarde de lei din capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 5,904 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,07%, în timp ce valoarea tranzacțiilor s-a diminuat de aproape două ori, în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizarea bursie












