logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Ghiţă (Nuclearelectrica): Proiectul SMR se află în faza incipientă, fiind făcut studiul de prefezabilitate

Imagine din galeria Agerpres

Proiectul privind implementarea SMR (reactoare nucleare mici) se află în prezent în fază incipientă, este făcut studiul de prefezabilitate şi urmează cel de fezabilitate şi, la finele acestei etape, vom reveni către acţionari cu datele suplimentare pentru a lua decizia finală de investiţii, a declarat, luni, la Doiceşti, directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.

"În calitate de acţionar al RoPower, compania de proiect, prima noastră prioritate este dezvoltarea unui proiect sigur şi robust, cu beneficii pe termen lung. Proiectul se află în faza incipientă, dar facem progrese, conform etapelor stabilite. În prezent, proiectul este în curs de elaborare. Am făcut studiul de prefezabilitate, urmează să facem studiul de fezabilitate şi să pregătim amplasamentul. Aceştia sunt paşi naturali în dezvoltarea unui proiect. Acelaşi lucru s-a făcut şi la Cernavodă acum mulţi, mulţi ani. La finele acestui studiu, la finele acestei etape, vom reveni către acţionarii noştri cu datele suplimentare pe care le avem în vedere pentru a lua decizia finală de investiţii", a spus Cosmin Ghiţă.

 


El a subliniat că, dată fiind concurenţa internaţională semnificativă şi recenta concentrare a Uniunii Europene asupra dezvoltării SMR ca soluţie de decarbonizare, implementarea în timp util a tehnologiei SMR va contribui la securitatea energetică şi la obiectivele de decarbonizare ale României şi va aduce mai multe beneficii socio-economice, precum crearea a aproximativ 4.000 de locuri de muncă în perioada de dezvoltare, investiţii la bugetul de stat şi chiar participarea ţării la proiecte din regiune, care va fi binevenită, deoarece expertiza pe care noi o vom dobândi va fi mult mai accesibilă şi mai la îndemâna statelor din jur, care vor dori să implementeze această tehnologie.

"În contextul în care atenţia întregii lumi este îndreptată către progresul tehnologic pentru reducerea eficientă a emisiilor de CO2, România, în parteneriat cu SUA, are oportunitatea unică de a prezenta un ecosistem de decarbonizare cu avantaje operaţionale şi economice semnificative, amplasamentul candidat Doiceşti pentru reactoarele modulare de mici dimensiuni. Şi îndrăznesc să spun că este primul amplasament cu tehnologie nucleară avansată din România şi din Europa. Ce reprezintă SMR-urile în industria nucleară? Ele vin ca un răspuns la revitalizarea fostelor centrale pe bază de cărbune, ca urmare a mandatelor de decarbonare care sunt asumate de diferite ţări la nivel global. Practic, avem anumite amplasamente în sistemul energetic cărora trebuie să le dăm o nouă viaţă. Amplasamentul de la Doiceşti a fost un amplasament care a reprezentat o şcoală a energeticii româneşti (...) Astăzi, SMR beneficiază de eforturi comune la nivel mondial pentru a transforma peisajul energetic. Toate organizaţiile mondiale în domeniul energeticii şi energeticii nucleare, fie că vorbim de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena, de Agenţia Nucleară a OCDE, EURATOM a Uniunii Europene, state, organisme mondiale şi industria sunt unite într-un efort fără precedent pentru a realiza implementarea la scară largă, mondială, a acestei noi tehnologii. Subiectele internaţionale de azi nu mai evaluează necesitatea lor, ci se concentrează asupra modurilor celor mai eficiente de armonizare a regimurilor de reglementare pentru implementarea mai rapidă a modului de dezvoltare, a mecanismelor de finanţare pentru a asigura preţuri mai accesibile. Şi deja intrăm de la a face şi a nu face la discuţia de cum să facem. Şi aici România va avea un cuvânt greu de spus", a explicat directorul Nuclearelectrica.

El a reiterat că, după analiza atent amănunţită a tehnologiilor SMR existente la nivel mondial, a fost aleasă singura tehnologie SMR care e certificată de un organism de reglementare care a ales o cale de certificare ce necesită un design complet, nu unul parţial.

"În septembrie, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Nuclear, CNCAN a emis un aviz prin care spune că modelul centralei este licenţiabil şi a stabilit codurile şi standardele în care se poate face acest proiect. Similar cu dezvoltarea Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă, lucrăm cu partenerii tradiţionali din America de Nord, SUA, căutând parteneriate care au potenţial deplin de a aduce profesionalism la nivel înalt, expertiză, know-how şi un proces de certificare complex şi riguros. Mai mult, am selectat parteneri din întreaga lume în funcţie de ce atuuri au. Chiar dacă vorbim de tehnologie, conducere de proiect, design, ca fiind avansate în SUA, la partea de execuţie Coreea a demonstrat un aport foarte important în acest lucru şi a demonstrat capacitatea de a executa la nivel mondial în buget şi în timp. Încercăm să dezvoltăm parteneriate dezvoltate pe bază de atuuri şi să luăm ce e mai bun la nivel internaţional pentru a asigura un proiect cât mai eficient. Pentru Nuclearelectrica, proiectul Complexului Energetic Doiceşti este un exemplu de colaborare naţională şi internaţională pentru dezvoltarea unui proiect viitor şi pentru a replica în alte părţi. Noul complex nu numai ca va demonstra complementaritatea acestor două surse de energie curată, nucleară şi fotovoltaică, dar va aduce mai multe beneficii socio- economice şi va ajuta industria, care revine, în zonă cu electricitate, abur şi, de ce nu, hidrogen", a afirmat Cosmin Ghiţă.

El a adăugat că există o strânsă colaborare cu autorităţile şi comunitatea locală pentru a asigura o dezvoltare transparentă şi durabilă a sitului de la Doiceşti, cu scopul de a transforma zona într-un centru energetic cu valoare adaugată pentru comunitate şi pentru a sigura o amprentă cât mai mare a lor.

"Avem o colaborare foarte bună şi cu Universitatea Valahia din zonă pentru pregătirea personalului şi a următoarei generaţii de energeticieni care să poată să sprijine în continuare obiectivul energetic Doiceşti, indiferent de sursa sa de alimentare", a punctat Ghiţă. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 93

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie

Economic Intern 05-11-2026 14:20

Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate

Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l

Economic Intern 05-11-2026 13:44

Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut

Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la

Economic Intern 05-11-2026 13:35

Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%

Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a

Economic Intern 05-11-2026 13:32

Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală

Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Economic Intern 05-11-2026 13:09

DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției. 

Economic Intern 05-11-2026 12:56

Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027

Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați

Economic Intern 05-11-2026 12:47

CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor

Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm

Economic Intern 05-11-2026 12:45

România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)

România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di

Economic Intern 05-11-2026 12:37

O 'Săgeată Albastră' a fost reintrodusă în circulație pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă

Un automotor 'Săgeata Albastră', care a beneficiat de o revizie capitală la Electroputere VFU Pașcani, a fost reintrodus săptămâna aceasta în circulație pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă, fiind cel de-al 45-lea vehicul de acest tip reparat capital de companie, potrivit unui comunicat al acesteia. 'Î