Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut
Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook.
'Datoria publică a României a ajuns la 240 de miliarde de euro. Ea are în spate ani buni de deficit imens în care statul s-a întins mai mult decât îi este plapuma, a finanțat la greu consumul, plătind pentru un stat ineficient, obez și resursofag. Din această datorie publică, jumătate este externă, ceea ce arată o dependență imensă și în creștere de cei din afara țării', a scris Cristian Păun.
Acesta a atras atenția asupra ritmului în care crește datoria publică.
'Datoria României crește astăzi cu aproximativ 300.000 de lei pe minut (circa 60.000 de euro pe minut). Vorbesc doar despre creștere, nu despre datoriile care sunt folosite pentru a le achita. Asta înseamnă cam 400 de milioane de lei pe zi', a explicat profesorul universitar.
Referindu-se la povara datoriei publice asupra populației, Păun a arătat că aceasta a ajuns la aproximativ 12.000 de euro pentru fiecare român.
'Povara financiară a acestei datorii publice, pe care o duce astăzi în spate fiecare român, a ajuns la circa 12.000 de euro. Asta înseamnă că fiecare familie cu doi adulți și doi copii are, astăzi, în spate o datorie de aproape 50.000 de euro. O familie cu doi adulți și doi copii, având venituri înjumătățite, deoarece acești copii au vreo 20 de ani. Mai mult, muncim cam 7 ani din 10 să ne plătim taxele către stat, iar doar 3 ani din 10 sunt efectiv pentru noi și familia noastră', a susținut acesta.
Profesorul universitar a făcut referire și la cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice.
'Anul acesta estimăm că vom plăti circa 68 de miliarde doar la dobânzi. Asta înseamnă circa 700 de euro/an din buzunarul fiecărui român (incluzând și copiii noștri). Adică, vreo 3.000 de euro/an din bugetul fiecărei familii, cu 2 adulți și 2 copii. Din acest motiv trebuie să muncim 7 ani din 10 pentru taxe. Ca să plătim nu pentru educație și sănătate, ci pentru dobânzi', a afirmat Păun.
În opinia sa, continuarea politicii deficitelor bugetare ridicate și a îndatorării reprezintă un risc major pentru România.
'România este astăzi într-un mare impas. Dacă politicienii nu se trezesc și ne împing în continuare pe acest drum al deficitelor și al îndatorării, nu ajungem deloc bine. Falimentul ne bate la ușă. Creditorii ne bat la ușă', a avertizat economistul.
Acesta a subliniat că statul se împrumută în prezent mai mult decât sectorul privat, în condițiile în care datoria publică a crescut accelerat în ultimii ani.
'Deja, statul împrumută cu aproape 40% mai mult decât sectorul privat din România. În timp ce datoria sectorului privat a avut o evoluție relativ constantă în ultimii ani, cea publică a crescut exponențial. Cu siguranță, împrumuturile statului nu merg cu precădere către investiții, statul concurând tot mai mult cu sectorul privat pentru resurse de finanțare. O prostie!', a susținut Cristian Păun.
Profesorul universitar consideră că reducerea deficitelor și realizarea reformelor sunt esențiale pentru stabilitatea finanțelor publice în perioada următoare.
'Finanțele țării trebuie păzite cu strășnicie în perioada următoare. Trebuie apărate de politicieni iresponsabili, complet rupți de problemele imense generate de deficite și de datorii acumulate în mod iresponsabil. Este clar că, în anii următori, nu mai este loc nici de prea mult deficit, nici de prea multă datorie publică. Doar reformele ne mai pot salva. Mimarea lor nu ne scoate prea mult din acest impas! Unul extrem de periculos...', a adăugat Cristian Păun. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l
Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%
Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a
Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală
Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027
Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați
CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor
Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm
România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)
România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di
O 'Săgeată Albastră' a fost reintrodusă în circulație pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă
Un automotor 'Săgeata Albastră', care a beneficiat de o revizie capitală la Electroputere VFU Pașcani, a fost reintrodus săptămâna aceasta în circulație pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă, fiind cel de-al 45-lea vehicul de acest tip reparat capital de companie, potrivit unui comunicat al acesteia. 'Î
ANPC: Peste 600.000 euro recuperați de Centrul European al Consumatorilor în primele 10 luni din acest an
Peste 600.000 euro (606.000 euro) au fost recuperați de Centrul European al Consumatorilor, direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în primele zece luni ale acestui an, aproape dublu (90% mai mult) față de 2025. Potrivit unui comunicat al ANPC, transmis joi AGERPRES, în această perioad
Românii doresc o tranziție energetică care să reducă costurile, să crească autonomia și cu beneficii pentru climă (sondaj)
Românii doresc o tranziție energetică care să reducă costurile, să crească autonomia și să aducă beneficii pentru climă, relevă un sondaj al Băncii Europene de Investiții (BEI) cu privire la climă în parteneriat cu Ipsos bva. Astfel, pentru români, prețurile mai stabile sau mai scăzute la energie reprezintă principalul benefi








