Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
UBBMed lansează primul ecosistem dedicat sănătății mintale
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 17:00, evenimentul de lansare a primului ecosistem dedicat sănătății mintale: (1) Centrul de Excelență în Neuroștiințe și Sănătate Mintală (UBBMentalHealth), (2) Consorțiul Național de Excelență în Sănătatea Mintală (RoMentalHealth) și (3) studiul RoMIND, o amplă cercetare longitudinală dedicată sănătății mintale, cu accent pe cea a adolescenților și tinerilor din România.
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul UBBMed, clădirea Inspire (str. Arany Janos nr. 11, Cluj-Napoca).
Centrul de Excelență în Neuroștiințe și Sănătate Mintală (UBBMentalHealth) se bazează pe unitățile academice din UBB unde activează profesorii Daniel David (Institutul Internațional de Psihoterapie) și Andrei Miu (Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive), coordonatorii Centrului, și va face parte din Platforma UBBMed (https://ubbmed.ubbcluj.ro/).
Centrul de Excelență în Neuroștiințe și Sănătate Mintală (UBBMentalHealth) coordonează un Consorțiu Național de Excelență în Sănătatea Mintală (RoMentalHealth), format din grupuri de cercetare din nouă instituții din România, cu expertiză complementară în psihologie, neuroștiințe, psihiatrie-medicină, genetică, bioinformatică, științe computaționale, chimie, metabolomică și etica cercetării, unele dintre cele mai reprezentative în domeniul lor din țară:
* Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în calitate de instituție coordonatoare (prin Centrul UBBMentalHealth din UBBMed);
* Institutul Transilvan de Neuroștiințe;
* Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca;
* Universitatea de Vest din Timișoara;
* Institutul de Chimie Organică și Supramoleculară 'Costin D. Nenițescu' al Academiei Române;
* Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Prof. Dr. Alexandru Obregia' din București;
* Institutul de Filosofie și Psihologie 'Constantin Rădulescu-Motru' al Academiei Române;
* Universitatea de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași;
* Institutul de Psihiatrie 'Socola' din Iași.
Înființat la inițiativa UBBMed, Consorțiul Național de Excelență în Sănătatea Mintală (RoMentalHealth) își propune să dezvolte un program interdisciplinar de cercetare care să contribuie la înțelegerea mecanismelor biologice, psihologice și sociale implicate în sănătatea mintală.
Consorțiul Național de Excelență în Sănătatea Mintală (RoMentalHealth) este coordonat de prof. dr. Daniel David și prof. dr. Andrei C. Miu, alături de un comitet de conducere format din responsabilii grupurilor de cercetare și un comitet științific internațional format din: prof. dr. Pim Cuijpers, Vrije Universiteit Amsterdam, Olanda; prof. dr. Richard J. McNally, Harvard University, SUA; prof. dr. Michael B. First, Columbia University, SUA; prof. dr. Marco Perugini, University of Milano-Bicocca, Italia; prof. dr. Ron Wevers, Radboud University Medical Center, Olanda; prof. dr. Ovidiu Andronesi, Harvard Medical School, SUA.
Programul de cercetare al Consorțiului Național de Excelență în Sănătatea Mintală (RoMentalHealth) a obținut o finanțare în cadrul competiției naționale pentru Centre de Excelență, organizată de UEFISCDI, pentru perioada 2026-2030, prin proiectul numit 'Sănătatea mintală într-o societate în schimbare rapidă: o abordare multinivelară, de la gene și molecule la rețele cerebrale și sisteme psihosociale' (PN-IV-P6-6.1-CoEx-2024-0139).
Principala inițiativă a Consorțiului Național de Excelență în Sănătatea Mintală (RoMentalHealth) va fi studiul RoMIND (Romanian Multimodal Investigation of Neurocognitive and Mental Health Development), care își propune să devină cea mai amplă cercetare longitudinală și multimodală dedicată sănătății mintale a tinerilor, realizată până în prezent în România.
* Studiul va include câteva mii de adolescenți și tineri, recrutați în patru centre din țară: Cluj-Napoca, București, Timișoara și Iași. Participanții vor fi evaluați de trei ori, la intervale de câte un an, pentru a înțelege modul în care factorii genetici și de mediu interacționează cu dezvoltarea și funcționarea creierului, procesele cognitive și mecanismele biologice, influențând sănătatea mintală pe parcursul dezvoltării. De asemenea, eșantionul va include și populații clinice specifice.
* Evaluările vor integra metode psihologice și medicale cu investigații avansate, precum electroencefalografia (EEG), imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), analizele genetice și metabolice și evaluarea funcțiilor cognitive și de sănătate mintală (tulburări psihice). Prin combinarea acestor informații, cercetătorii urmăresc identificarea factorilor care contribuie atât la vulnerabilitatea față de tulburările mintale, cât și la menținerea sănătății mintale și a rezilienței.
* Recrutarea participanților este programată să înceapă în a doua jumătate a anului 2027 și să continue până în 2029. Programul de cercetare va include și studii experimentale pe modele animale, pentru investigarea mecanismelor biologice implicate în interacțiunile dintre gene și mediu, precum și dezvoltarea unei biobănci, care va permite păstrarea îndelungată a probelor biologice pentru cercetări viitoare.
Prin această inițiativă, UBBMed și partenerii săi urmăresc să dezvolte o infrastructură națională de cercetare în neuroștiințe și sănătate mintală, să consolideze colaborarea dintre discipline și instituții și să genereze cunoștințe care să contribuie, pe termen lung, la îmbunătățirea prevenției și îngrijirii în domeniul sănătății mintale.
La evenimentul de lansare din 7 noiembrie vor participa și vor susține intervenții coordonatorii Centrului/Consorțiului și invitați din comunitatea academică și științifică.
O tradiție medicală începută în 1776, continuată astăzi prin UBBMed
Tradiția medicală a UBB a început în 1776, iar Universitatea și-a continuat activitatea științifică în domeniu, prin generarea de cunoaștere, inclusiv după întreruperea din 1948. Reluarea, în 2022, a tradiției sănătate-medicină prin UBBMed, urmată de reînființarea, în 2025, a Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, plasează UBB într-o poziție favorabilă pentru contribuții științifice majore în domeniul medicină-sănătate. Această poziție este susținută de caracterul comprehensiv al Universității Babeș-Bolyai, în cadrul căreia sănătatea și medicina beneficiază nu doar de cunoștințe disciplinare specifice sau conexe, ci și de abordări complexe multi-, inter- și transdisciplinare, inclusiv din perspectivă bio-psiho-socială. Astfel, domeniul sănătate-medicină integrează contribuții din științe - precum biologie moleculară, fizică medicală, chimie clinică și nanomedicină -, din științe sociale - de la mecanismele psihosociale implicate în sănătate și boală până la managementul instituțiilor medicale și health economics -, precum și din inginerie și tehnologie, științe umaniste - inclusiv etică medicală și medical humanities - și artă.
*
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe).
De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).
Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Direcția Comunicare și PR a UBB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.