Comunicat de presă - Poliția Română
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în județul Maramureș.
Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că administratorul unei societăți comerciale, având ca obiect de activitate servicii de arhitectură, ar fi omis înregistrarea în evidențele contabile a aproximativ 1.700.000 de lei, încasată de la o persoană vătămată, pe care ar fi indus-o în eroare cu privire la întocmirea documentațiilor tehnice, obținerea autorizațiilor necesare și executarea unor lucrări de construcții, precum și instalarea unui sistem fotovoltaic.
În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe dispozitive de stocare a datelor, documente contabile și alte înscrisuri relevante pentru documentarea activității infracționale.
Totodată, două persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și audiate.
De asemenea, în cadrul cercetărilor, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile, până la concurența sumei de aproximativ 1.700.000 de lei.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale, stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun.
La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș.
Precizăm că efectuarea perchezițiilor domiciliare reprezintă un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop administrarea probelor necesare soluționării cauzei, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.